miercuri, mai 27

Mesaj din viitor

  Recent am primit un mesaj din viitor de la ENEL.


  Nu știu exact cum au reușit cei de la ENEL să călătorească în viitor, dar sunt foarte curios să aflu. Și cel mai important, curentul consumat pentru a se propulsa în viitor, mi-a fost facturat și mie? Sau nu?

luni, mai 25

Roșii și timbre

  Sunt momente în care nu-mi doresc decât un ciomag cu spini otrăviți ca să pot îndrepta anumite persoane. Este tot ce-mi doresc mai mult și mai mult! Am dat peste mulți oameni care, prin comportamentul lor față de mine ori alte persoane, m-au determinat să cred că nu merită nimic mai mult decât să fie trase pe roată precum Horia.
  Cum eu am simțit nevoia de a avansa semnificativ în carieră, a trebuit să dau din coate ca să-mi și fac loc, iar acum am ajuns în frumoasa postură de a aduna adeverințe medicale, caziere, probe de sânge, declarații de la părinți dar și vecini. Mulți știți despre ce vorbesc, restul urmează să aflați.
  Încep cu cazierul judiciar. Aveam o vagă impresie că-l pot obține de la Poliție, dar nu eram extrem de sigur. Ca un fraier incomensurabil ce sunt, încerc să caut informații pe net. Fatal error! Site-ul Poliției merge de parcă energia i-ar fi furnizată de 2 hamsteri ce aleargă în interiorul unei roți. Noroc că astfel de informații mai sunt disponibile și pe alte site-uri. Așa am aflat că trebuie să achit o taxă de 10 lei (plus încă 5, pentru că… Poșta Română) plus un timbru fiscal în valoare de 2 lei.
  Mă duc până la Poștă, stau la coadă, ajung la ghișeu unde întâlnesc cea mai plictisită, sictirită - și așa mai departe – poștăriță din România:
-Bună ziua doamnă, vreau și eu un timbru fiscal de 2 lei și să plătesc taxa pentru cazierul judiciar.
-Nu avem! mi-a răspuns ea cu un sictir ieșit din comun. Doar atât! Fără alte explicații, fără alte soluții, mai avea puțin și striga: „următorul”.
  M-am enervat instant! Am început să-mi caut ciomagul, dar imediat mi-am dat seama că o astfel de faptă ar putea să nu fie privită cu ochi buni de polițiști, judecători și în final de gardieni. Așa că:
-Bine, atunci un kil de roșii, vă rog! Dar să nu fie foarte mari, să fie mai potrivite! Nici mari, nici mici! Potrivite!
-Dar unde te crezi domnule? La piață? Aici e poștă! a venit imediat răspunsul poștăriței
-A, mă scuzați doamnă… am crezut că… Mii de scuze! Atunci am să vă rog să-mi dați un timbru fiscal în valoare de 2 lei!
-Domnule, dumneata nu înțelegi că nu avem?
-Îmi cer scuze din nou doamnă, dar acest timbru fiscal nu cumva este „șpaga” pe care o cere statul pentru aproape toate operațiunile pe care le fac eu prin intermediul lui? Vreți cumva să-mi spuneți că eu nu pot da șpagă statului? Nu se poate așa ceva! Dumneavoastră nu vă faceți treaba cum trebuie! Sunteți plătita complet degeaba! Daca ați observat că se termină aceste timbre, de ce n-ați comandat altele? Chestiile astea mai au puțin și devin necesare și când cumpărăm hârtie igienică! Nu se poate să nu aveți așa ceva!
  N-am putut să mă abțin, a fost absolut incredibil! Cum paștele mă-sii să nu ai timbru fiscal? Cum paștele mă-tii să-mi vorbești așa? Ca funcționar public, ar trebui să știi că se mai poate plăti contravaloarea timbrului la Trezorerie sau la CEC. Dar nuuuu, tu pur și simplu o faci pe neștiutoarea și-mi zici că nu ai și că trebuie să mă descurc eu altfel. Dar oare cum? Să merg la Poliție și să încerc să-i dau o șpagă polițistului? Ca să accepte să-mi elibereze cazierul și fără timbru?? Ce alegere inspirată!
  Dacă tot spune lumea că România este cu 50 de ani în urmă, eu sunt ferm convins că asta se datorează instituțiilor statului care sunt cu 100 de ani în urmă. Cum să n-ai un site bine alimentat cu informații? Cum să nu-mi permiți să plătesc cu cardul la Poștă??
  Pe vremuri, după ce bancherii au introdus bancnotele, oamenii au fost reticenți la această schimbare. Cum să renunțe ei la monezile din aur sau argint în favoarea unor bucăți de hârtie? Ce valoare are o bucată de hârtie comparata cu o monedă? Pur și simplu nu reușeau să înțeleagă. Ei bine Poșta Română abia a reușit să se acomodeze cu bancnotele! Sunt cu 120-150 de ani în urmă!

  A trebuit să plec fără timbru… și fără roșii… și amenințat de un bătrânel suferind de Parkinson – agentul de pază de la Poștă. Dacă tot nu acceptă ei păți electronice și paza le este asigurată de septuagenari, sunt curios cum s-ar descurca în cazul unui jaf. Sunt extrem de curios. Așa de curios încât îmi vine să-mi trag o cagulă pe cap.