sâmbătă, aprilie 25

Servicio = țeapă

   Am intrat în epoca telefoanelor inteligente cu un HTC, care la un moment dat n-a mai reușit să facă față cerințelor mele. Astfel că l-am înlocuit cu un minunat LG Nexus 5. M-am scremut și m-am scormonit în cur pentru telefonul acela. Am pus ban lângă ban în timp ce prospectam piața. Căutam detalii despre toate telefoanele existente în oferta magazinelor din momentul respectiv, căutam review-uri pe net, păreri, probleme frecvente. Până la urmă am hotărât să iau Nexus-ul.
   Cu suficient de multe bug-uri marca google, telefonul s-a comportat relativ bine, până în momentul în care am vrut eu să fac un pustiu de bine și din dorința de a ajuta un pacient am dat 543562 de telefoane într-o zi. După cel de-al 543562-lea apel, mulțumit că am rezolvat problema, am vrut să bag telefonul înapoi în buzunar, însă nu l-am nimerit. Așa că telefonul a căzut pe asfalt cu clapeta husei deschisă și așa am reușit să-i sparg Gorilla Glass.
   Căutând un service unde să-l repar, am ajuns la nenorociții de Sevicio. Angajații Servicio m-au asigurat că ei nu utilizează decât componente originale și că prețul de 500 de lei cerut pentru a-mi schimba Gorilla Glass-ul cu tot cu display reprezintă contravaloarea unei piese 100% originale. La vremea respectivă susțineau că „nu se pot face de râs folosind piese contrafăcute”.
   La 2 zile după ce mi-au montat noul display am constatat că rama lui deja se crăpase! Asta deși îmbrăcasem telefonul în perne! O săptămână mai târziu display-ul deja începuse să-și arate limitările: culori șterse și screen-bleed.
   Furios, m-am întors la Servicio. Foarte amabili, mi-au explicat că nu e vina lor. Mult mai amabil decât ei, le-am explicat că nici vina mea nu e! Iar un display ce a fost folosit doar o săptămână nu are cum să se comporte în halul acela. Cum eu am fost mai amabil decât ei, mi-au înlocuit iar display-ul! Când mi-au înapoiat telefonul am instalat o aplicație pentru testarea ecranului. În mijlocul ecranului aveam pixeli lenți, rămâneau în urmă cu o secundă față de ceilalți. Cam vreo 35-50 de pixeli pe centrul ecranului. I-am arătat imediat asta „inginerului”. A aberat el o vreme, că e de la aplicație, că e de la PLM-n primejdie, că e de la radiația solară, că e de la zei și dumnezei…
   Sătul de scuzele penibile pe care mi le ofereau și nefiind în stare să fiu din nou „amabil”, am acceptat noul display și am plecat. Mă gândeam că aș putea să dau și eu o țeapă mai departe și să-l vând susținând că are garanția valabilă. Dar… nu m-a lăsat inima. Mă tot gândeam că poate-și investește altul ultimul ban pentru telefonul meu reparat prost cu piese contrafăcute de către „specialiștii” de la Servicio.
   Display-ul a funcționat încă câteva zile după ce a expirat garanția ce mi-o oferiseră „specialiștii” de la Servicio. Acum display-ul nu mai răspunde la comenzi.

   Mulțumeeeeeeeeesc Servicio! 

vineri, aprilie 24

Pasiunea te omoară

   Auzisem pe undeva zicala asta, dar nu mai sunt exact sigur pe unde anume. Bine, eu nici acum nu cred că pasiunea mea pentru biciclit ar putea să mă omoare. E oarecum imposibil. M-au lovit deja 3 mașini și… I’m still cycling! Dar cred că am trecut foarte aproape pe lângă moarte… deși iar nu sunt sigur.
   Vara trecută am încălecat pe o șa, apoi cu tot cu șa m-am urcat într-un vagon de tren și am coborât la Sinaia. De acolo am început să urc prin pădure, ținta fiind Cetatea Râșnovului. Plănuiam să merg prin pădure până la Râșnov.
   Mi-am făcut un traseu, l-am încărcat în telefon, m-am asigurat cu camere de schimb, pompă și ceva mâncare și am pornit la drum. Prin pădure, acolo unde toți copacii arată la fel, am pierdut marcajul de câteva ori, mi-am vomitat plămânii din cauza pantelor mult prea abrupte pe care trebuia să le urc, am reușit să mă umplu de noroi… Dar în final am ajuns în Râșnov. Pe măsură ce mă apropiam de oraș, tot întâlneam semne ce mă avertizau să nu hrănesc animalele sălbatice. Dar eu nu aveam de gând să hrănesc animalele sălbatice, pentru că aveam doar 3 sandvișuri în rucsac. După ce că aveam puține, să le mai dau și lor? No way! Așa că treceam nonșalant pe lângă panouri, concentrându-mă pe a nu mă pierde iar prin pădure. Pentru mine era clar, cu cât sunt semnele mai dese, cu atât sunt mai aproape de oraș.
Little did I knew…
   Reușesc să ies din pădure cu cel puțin 3 kile de noroi în plus. Într-o inspirație extremă, îmi curăț doar puțin furcile de noroi, cât să se poată învârti roțile și-mi continui drumul până ajung la o fântână. Abia acolo m-am oprit ca să curăț mai bine bicicleta.
   În timp ce frecam de zor, un localnic ajunge la fântână și văzându-mă plin de noroi, întreabă:
-No, dar… de unde vii matale?
Îmi trag puțin sufletul și-i explic omului cum am intrat eu în pădure pe la Sinaia și cum am mers printre copaci și pe poteci până aproape de Râșnov…
-No, dar nu ți-e frică de ursi? Mă întrebă din nou localnicul…
-URȘI?! Pe aici sunt… URȘI?!? Vorbești serios?! Sunt URȘI?!



   Probabil că în felul acesta poate să mă omoare pasiunea mea. Dacă s-ar putea să nu mai fie urși… aș fi așa de fericit… căci traseul este absolut superb. Atât de superb încât am și uitat să pornesc camera până pe la cabana 3 Brazi.