miercuri, iulie 16

Îmi iubesc viața…

   …dar mai mult le iubesc pe doamnele de la departamentul de Cercetare al UMF. Pentru că… semnături și pentru că… neatenție.
   După ce am primit înapoi un set de acte de pe care lipsea semnătura contabilei, am strâns actele în mapa mea norocoasă și am plecat spre rectorat. Dar șeful nu m-a lăsat să plec „cu mâna în fund”. Mergând pe principiul „vai cât de mult ne-a ajutat doamna” mi-a legat de mână o pungă cu o mică atenție. Nu-i putem spune chiar șpagă pentru că oricum mi-ar fi semnat actele. Îi spunem… semi-șpagă.
   Ajung la rectorat, bat la ușă… sărut mâini, picioare, cruci, moaște și vreo două tablouri, dar până să apuc să-mi detaliez problemele, doamna contabil mă invită să iau loc pe scaun în biroul dânsei și să o aștept puțin.
   Mă așez pe scaun și aștept… și aștept… și aștept… Deși în birou era destul de răcoare, pe mine tot mă treceau toate apele, pentru că pe biroul doamnei era o cutie de Chokotoff deschisă! Iar eu… pot să rezist la orice atâta vreme cât nu-mi oferă bomboane sau ciocolată. Apropiații mei îmi cunosc această slăbiciune și cei mai abili mai și profită de ea: „Dragoș, nu vrei să sari cu coarda elastică? Îți dau o ciocolată daca sari”… etc.
   Și mă uitam la bomboane… și încercam să mă abțin... dar tot ce-mi trecea prin cap era „de ce nu iei una? n-are cine să te vadă!” „n-are cum să-și dea seama că ai luat una, doar nu le-a numărat”…
   Doamna a întârziat destul de mult, așa că… n-am reușit să rezist. Paranoic cum sunt, m-am uitat întâi prin birou… am verificat că nu sunt instalate camere de luat vederi, m-am asigurat că nu pot fi condamnat pe baza probelor video! Paranoia e în floare. Apoi m-am întins, am înșfăcat o bomboană, i-am desfăcut ambalajul și am mâncat-o cu poftă spunându-mi în gând „oricum te-ar fi invitat doamna să te servești dacă ar fi în birou, deci e ok”.
   Rămânea totuși problema ambalajului. Ce să fac cu ambalajul? Nu-l pot arunca la coșul de gunoi… pentru că sunt paranoic, nu? Deci ambalajul îl stochez în buzunar până plec de acolo și apoi scap cumva de el… îl ard, ca să nu rămână urme… probabil.
   Am îndesat ambalajul în buzunar… a sosit și doamna… mi-a semnat hârtiile… după care, fericit m-am ridicat, am luat plasa trimisă de domnul doctor ca să o ofer doamnei contabil…
But wait… there’s more…
   Purtam o pereche de pantaloni lejeri… cu buzunare destul de largi… și ambalajul bomboanei căzuse direct în pungă!!!
   Eu ofeream punga… doamna refuza îndemnându-mă să iau punga și să o returnez domnului doctor… eu ofeream punga din nou, doamna mă refuza! Văzând refuzurile repetate începea să mă tenteze ideea de a lua punga înapoi, doar ca să scap de rușine!
   Dar… eu sunt norocos… și abil! Doamna a continuat să refuze, dar eu i-am blocat refuzurile și am ieșit pe contraatac cu:
-Doamnă, să știți că domnul doctor mi-a zis că mă bate dacă vin înapoi cu punga! Eu nu vreau să iau bătaie, așa că am să las punga aici lângă biroul dumneavoastră!
   Și când m-am aplecat să las punga, am băgat și mâna în ea și am recuperat ambalajul!


   Viața e amuzantă… deseori!