marți, februarie 11

Cât costă? Plătesc eu!

   De câteva luni de zile viața mea este mult mai bună. Dorm mult mai liniștit, problemele mele s-au diminuat semnificativ… și toate astea se datorează Justiției Române care l-a încarcerat pe necurat. Ba chiar, am reușit să merg pe stadion… la unul din meciurile la care Steaua a fost echipa gazdă. Deși bănuiam că o parte din banii mei vor intra direct în conturile necuratului, mi-am zis că merită să o văd din nou pe Steaua liberă!
   Și azi, deschid presa (oarecum liberă) doar ca să citesc declarația celui dintâi plagiator al țării… tov, pardon, domnul doctor Ponta, care ne înștiințează că noi, contribuabilii, plătim prea mulți bani pentru păstrarea necuratului la comun cu infractorii de rând. Adică, dacă nu ne este milă de presupusa afecțiune la nivelul coloanei penitenciare a necuratului (după noile atlase de anatomie, știm că respectiva coloană penitenciară reprezintă zona unde sunt localizate toate bolile și afecțiunile de care se îmbolnăvesc deținuții imediat după încarcerare), tov, pardon, domnul doctor Ponta, ne lovește acolo unde ne doare mai tare: la fondurile publice din care tov, pardon, domnii conducători fură zilnic. Astfel, tov, pardon, domnul doctor Ponta, ne informează că un simplu deținut ne costă mult prea mult și ar trebui grațiat!
   Tov, pardon, domnule doctor Ponta, eu, în calitatea mea de simplu contribuabil, țin să vă informez că am de gând comit mai multe infracțiuni și mă aștept să fiu și eu, la rândul meu, grațiat. Sau… grațierile astea se fac doar pentru cei ce finanțează fraudele electorale (la mulți # ani domnule Dragnea, la mulți # ani!)??

   Tov, pardon, domnule doctor Ponta, după cum realizez că un simplu contribuabil cum sunt și eu, nu voi merita nemărginita dumneavoastră atenție după ce mă voi îmbolnăvi de penitenciarită cronică, mă gândesc că ar fi o idee mai bună să vă informez că eu - și probabil mi se vor alătura mulți alți simpli contribuabili – că sunt dispus să plătesc în continuare pentru cel mai necurat dintre deținuții din România!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori