sâmbătă, octombrie 4

BCR o suge

   Băncile sunt cele mai profitabile afaceri. Ce poate fi mai profitabil decât să vinzi bani? Cum să nu poți scoate profit din așa ceva??
   Noi ne chinuim de la începutul anului să facem rost de ceva fonduri ca să putem plăti TVA-ul plus adaosul comercial pentru a achiziționa un soft capabil de a fuziona imaginile provenite de la CT și RMN. Extrem de util în tratarea cancerelor. Dar bani nu avem… pentru că… motive.
   Îndrumați și ajutați de contabilitatea UMF-ului am ajuns cu miloaga la BCR: „stimate BCR, te rugăm frumos… ne punem în genunchi… ți-o sugem… cam tot ce vrei tu, dar dă-ne și nouă 5000 EUR ca să ne putem face achiziția” – cam așa a sunat cererea înaintată către BCR.
   Răspunsul l-am primit imediat: „Cu siguranță că vă dăm… Noi vrem să participăm activ la prelungirea vieții bolnavilor de cancer (cine știe, poate unii sunt clienți BCR?)” Am fost extrem de entuziasmați… Și am așteptat… și apoi am mai așteptat un pic… și încă un pic… Până când s-au făcut 3 luni de la răspunsul primit. Și abia atunci ne-au spus: „Da, vă dăm 3000… de LEI!”
   3000 LEI? Cam ce morții tăi vrei să fac cu 3000 de LEI?! Mi-ai promis 5000 EUR, valoarea TVA-ului Pontesc și a adaosului comercial și acum îmi dai 3000 de LEI? Mi-ai blocat banii pe achiziții și acum îmi spui că nu-mi dai?
   Moment în care contabila șefă a chemat reprezentanții băncii la o scurtă rundă de negocieri. De cum i-au intrat în birou le-a pus în vedere că UMF-ul are conturile cele mai pline în banca lor de tot căcatul. Imediat după le-a pus în față actele semnate de toți rectorii și prorectorii Universității în care scria că-și mută banii la altă bancă! Le-a luat fix 0,0483 secunde ca să-și amintească că de fapt 3000 de LEI este suma minimă pe care ne-o pot oferi drept sponsorizare!””
   Pentru ca mai apoi să citesc că o angajată a lor are nevoie de 15000 EUR… de ce? Citez: „Are nevoie de 15.000 de euro Ca să poată participa la maratonul din Antarctica şi să le ofere copiilor bolnavi de cancer o nouă speranţă, Adriana Istrate are nevoie de 15.000 de euro, bani necesari pentru taxa de înscriere, transport, asigurare, echipament şi cazare.

   Să… vă… FUT! Nenorociților.

miercuri, iulie 16

Îmi iubesc viața…

   …dar mai mult le iubesc pe doamnele de la departamentul de Cercetare al UMF. Pentru că… semnături și pentru că… neatenție.
   După ce am primit înapoi un set de acte de pe care lipsea semnătura contabilei, am strâns actele în mapa mea norocoasă și am plecat spre rectorat. Dar șeful nu m-a lăsat să plec „cu mâna în fund”. Mergând pe principiul „vai cât de mult ne-a ajutat doamna” mi-a legat de mână o pungă cu o mică atenție. Nu-i putem spune chiar șpagă pentru că oricum mi-ar fi semnat actele. Îi spunem… semi-șpagă.
   Ajung la rectorat, bat la ușă… sărut mâini, picioare, cruci, moaște și vreo două tablouri, dar până să apuc să-mi detaliez problemele, doamna contabil mă invită să iau loc pe scaun în biroul dânsei și să o aștept puțin.
   Mă așez pe scaun și aștept… și aștept… și aștept… Deși în birou era destul de răcoare, pe mine tot mă treceau toate apele, pentru că pe biroul doamnei era o cutie de Chokotoff deschisă! Iar eu… pot să rezist la orice atâta vreme cât nu-mi oferă bomboane sau ciocolată. Apropiații mei îmi cunosc această slăbiciune și cei mai abili mai și profită de ea: „Dragoș, nu vrei să sari cu coarda elastică? Îți dau o ciocolată daca sari”… etc.
   Și mă uitam la bomboane… și încercam să mă abțin... dar tot ce-mi trecea prin cap era „de ce nu iei una? n-are cine să te vadă!” „n-are cum să-și dea seama că ai luat una, doar nu le-a numărat”…
   Doamna a întârziat destul de mult, așa că… n-am reușit să rezist. Paranoic cum sunt, m-am uitat întâi prin birou… am verificat că nu sunt instalate camere de luat vederi, m-am asigurat că nu pot fi condamnat pe baza probelor video! Paranoia e în floare. Apoi m-am întins, am înșfăcat o bomboană, i-am desfăcut ambalajul și am mâncat-o cu poftă spunându-mi în gând „oricum te-ar fi invitat doamna să te servești dacă ar fi în birou, deci e ok”.
   Rămânea totuși problema ambalajului. Ce să fac cu ambalajul? Nu-l pot arunca la coșul de gunoi… pentru că sunt paranoic, nu? Deci ambalajul îl stochez în buzunar până plec de acolo și apoi scap cumva de el… îl ard, ca să nu rămână urme… probabil.
   Am îndesat ambalajul în buzunar… a sosit și doamna… mi-a semnat hârtiile… după care, fericit m-am ridicat, am luat plasa trimisă de domnul doctor ca să o ofer doamnei contabil…
But wait… there’s more…
   Purtam o pereche de pantaloni lejeri… cu buzunare destul de largi… și ambalajul bomboanei căzuse direct în pungă!!!
   Eu ofeream punga… doamna refuza îndemnându-mă să iau punga și să o returnez domnului doctor… eu ofeream punga din nou, doamna mă refuza! Văzând refuzurile repetate începea să mă tenteze ideea de a lua punga înapoi, doar ca să scap de rușine!
   Dar… eu sunt norocos… și abil! Doamna a continuat să refuze, dar eu i-am blocat refuzurile și am ieșit pe contraatac cu:
-Doamnă, să știți că domnul doctor mi-a zis că mă bate dacă vin înapoi cu punga! Eu nu vreau să iau bătaie, așa că am să las punga aici lângă biroul dumneavoastră!
   Și când m-am aplecat să las punga, am băgat și mâna în ea și am recuperat ambalajul!


   Viața e amuzantă… deseori!

joi, iunie 19

Orange logic

   Sunt abonat Orange încă de când rețeaua se numea dialog. Ei au profitat de pe urma mea… și încearcă să profite în continuare.
   Cu aproximativ 19 luni în urmă am semnat un contract cu ei. Mi-au dat un abonament destul de ok pentru vremea respectivă, dar care în prezent nu-mi mai satisface nevoile. Așa că le-am ciocănit în geam și i-am întrebat… primiți un nou contract? Eu voiam un abonament ce costa 16 euro, ei mi-au propus întâi unul de 27 apoi unul de 19 euro. De ce? Pentru că… după spusele lor, media facturilor mele este de aproximativ 18 euro lunar. În aceste condiții, Orange nu-și poate permite ca facturile plătite de mine să scadă de la 18 la 16 euro.
   Atunci poate o să-i deranjeze când, după ce expiră ultimele 5 luni de abonament, eu îmi voi lua numărul și voi trece la alt operator, urmând ca, în acest fel, să nu-i mai plătesc lui Orange nici un euro?
   Evident că Orange n-are de ce să plângă după un individ ce le plătește lunar 18 euro. Dar totuși… Dacă Orange consideră că e mai indicat să primească de la mine 18 euro pentru următoarele 5 luni… e ok, am să-i plătesc. Dar… oare n-ar fi mai indicat ca Orange să se gândească pe termen lung și să-mi ofere abonamentul dorit, urmând ca în acest fel să beneficieze de fidelitatea mea și pe minimum următoarele 12 luni?

   Vorbesc și eu așa… ca opinia publică…

sâmbătă, iunie 7

Mizerii marca Carrefour

   Am mai scris o dată despre astfel de probleme. Aparent nu a fost un incident izolat... și nimeni nu s-ar fi așteptat să fie.
   Am încercat să-mi cumpăr o pereche de pantalon de ciclism. Am verificat foarte bine prețul la raft: 44 lei. Probabil n-am ajuns suficient de repede cu ei la casă, pentru că între timp prețul a devenit 68 de lei. Dat fiind faptul că în urma mea mai așteptau câțiva clienți nu am pus-o pe domnița casieră să anuleze tot bonul, am plătit suma facturată și apoi am mers direct la serviciul clienți și mi-am cerut banii înapoi.
   Cei de acolo nu au stat prea mult la discuții cu mine... mi-au returnat imediat banii. Dar... având în vedere că e a doua oară când mi se întâmplă... am decis să-i fut în gură de francezi nenorociți.
   O inițiativă foarte bună a celor de la ANPC a fost aceea de a accepta plângeri online, prin mail. Tocmai am depus o plângere împotriva lor... sunt curios ce are să se întâmple.

vineri, mai 23

25 Mai

   Ziua de duminică, 25 Mai, e tot mai aproape iar eu tot nu știu cu cine ar trebui să votez. Am auzit vag câteva voci care spun că rezultatul acestor alegeri va influența puternic candidații pentru alegerile prezidențiale, deci votul va fi unul cu greutate dublă. N-aș vrea să-l văd pe tov. dr. Victor pe buletinele de vot.
   Deci un singur lucru îmi era clar înainte de alegeri, cu PSD, sau cum or decide tovarășii, hoții de acolo, n-am să votez niciodată. Dacă am de ales între ei și un rău ceva mai mic – să zicem Vadim – prefer să ștampilez tot buletinul.
   Am găsit următorul site – LINK. Am răspuns unui set de întrebări și ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că la final nu mi-a cerut adresa de mail ca să-mi afișeze rezultatele.



   Marea problemă este că, dacă ar fi să dau crezare rezultatelor, eu ar trebui să votez cu PNL-ul… ori eu n-o să votez aproximativ niciodată cu PNL-ul… pentru că USL și pentru că Crin. NEXT!
   Următoarea opțiune recomandată de site este numitul Costea Peter. Un independent? Asta sună foarte bine. Mă gândeam de ceva vreme să votez cu un independent. Dar după ce i-am vizitat site-ul am rămas profund dezamăgit… domnul Costea este un puternic opozant al căsătoriilor între persoanele de același sex. Ca să nu mai vorbesc de faptul că Dumnezeu apare în moto-ul său… plus costumul cu 2 numere mai mare… NEXT!
   PMP?! Elena Udrea? Băsescu? Totuși, în era Pontină, Băse a reprezentat un mare ghimpe-n coastele tovarășilor, hoților… ceea ce nu poate decât să mă bucure extrem de mult. Dar, oare pentru asta ar trebui să uit toate hoțiile lor?? NU!
   UDMR? Eu am crescut în Ardeal… Ardealul e Pământ Românesc… NICIODATĂ!
   PNL-ul lui Blaga? Nici nu știam că mai există…

   Ar rămâne totuși Forța Civică… Sau să ștampilez tot buletinul… Sunt încă nohotărât.

luni, mai 12

Prima Evadare

   De Prima Evadare am aflat anul trecut, cu puțin timp înainte de a se închide perioada de înscrieri… dar…
   După care mi-am zis că anul viitor este obligatoriu să particip! Nu am urmat nici un program extraordinar de antrenamente, am avut doar câteva ieșiri prin păduri, înafară de extrem de desele ture pe asfalt. Dar, pe de altă parte, nici nu am avut o țintă îndrăzneață… mi-am propus doar să terminăm cursa neaccidentați… eu și Rocky 2.
   Încă din luna februarie eram cu ochii geană pe site. M-am înscris și am plătit imediat ce a devenit posibil, plătind 65 de lei. Challange accepted! Am participat la recunoașterea oficială a traseului, unde am putut să mă familiarizez un pic cu traseul… am fost efectiv încântat! Am mers extrem de lejer, fără să forțez cu o pauză de vreo 30-35 de minute pe traseu și am reușit să ajung la Astoria în aproximativ 4 ore. După care a venit ziua concursului… 11 mai. 3500 de cicliști la start, o îmbulzeală de nedescris, oameni ce se băgau în fața mea încă de atunci. Îmbulzeală!
   La ora 10 fix s-a dat startul! Cu greu ne-am pus în mișcare, am trecut de linia de start, a urmat o mică șicană… după care… HAOS! Toată lumea depășea, nimeni nu se asigura, nimănui nu-i păsa de nimic, pedalau de parcă era ultima sută de metri. Am mărit și eu ritmul puțin, bănuind cam ce are să se întâmple în pădurea Băneasa… dar m-am mai liniștit după ce am văzut 3 căzuți fix în fața mea – pe unul dintre ei evitându-l destul de greu.
   Și s-a intrat în pădure… acolo a început chinul. Cărarea era adaptată pentru două biciclete… dar se înghesuiau chiar și câte patru. Fiind în mijlocul plutonului și cu cei din categoria Elite plecați în fruntea plutonului, era destul de foarte clar că nu poți emite pretenții la un loc pe podium, un loc care să-ți aducă și un câștig financiar… și atunci… de ce să-ți riști integritatea?! Tot ce auzeam era „loc dreapta” ori „loc stânga”. Le mai făceam loc, dar… Partea bună a fost că nu s-au mai întâmplat alte evenimente, sau cel puțin nu le-am văzut eu. Poate și din cauza faptului că plutonul era destul de bine compactat și nu prea era loc pentru depășiri… de parcă asta i-ar fi împiedicat.
   După ieșirea din Băneasa plutonul s-a răsfirat, am experimentat și eu depășirile… și apoi s-a rupt iadul! S-a ajuns în pădurea Snagov, unde cu fix două săptămâni în urmă găsisem potecile într-o stare practicabilă… doar că acum… deși prinsesem o perioadă de mai bine de 5 zile fără ploi, potecile erau pline cu noroi. Și oricât m-am chinuit eu prin câmp și prin prima parte a pădurii Snagov, n-am reușit să depășesc tot grupul de fițoși. Nu puteam să pedalez legat mai mult de 30 de secunde. Cum mă urcam în șa, cum trebuia să descalec pentru că mereu se găsea câte un fițos care se oprea înainte de baltă. În loc să schimbe pe un pinion mare și o foaie mai mică, descăleca… Cum puneam piciorul jos, cum mă înfundam în noroi. Ba mai mult, alunecam prin noroi… Oricât m-am chinuit și pe porțiunea aia, tot n-am reușit să ajung într-un grup mai... de ne-fătălai.
   Odată ieșit din pădurea Iadului restul traseului a fost practicabil, însă eu cam terminasem rezerva de energie. N-am mai putut să trag, ce-i drept nici nu prea eram dispus să risc integritatea lui Rocky 2, care era plin de noroi, inclusiv lanțul, care rula uns cu noroi. Nu mai vorbesc de furci… bine că nu ajunsese nimic la frâne.
   La finish am fost întâmpinat de un voluntar care încerca să-mi facă semn să încetinesc… locul era îngust, erau mulți îmbulziți la sosire, organizatorii probabil voiau să evite accidentele… eu însă am crezut că vrea să mă felicite! Am salutat mulțimea, iar apoi mi-am dat seama că n-am loc suficient decât pentru o frânare bruscă… Am strâns progresiv de manete… m-am oprit… și m-am trezit cu o medalie de gât!
   Nu-s lovit, n-am căzut, Rocky 2 are nevoie de o baie serioasă și apoi un set de reglaje… am în posesie una bucată febră musculară... dar sunt fericit! Am un tricou și o medalie!



   Cred că am reușit o cursă bună și din cauza numărului de concurs: 1277! sunt născut pe 12 iulie, iar 7 e numărul preferat!
   Challange fulfilled!

joi, mai 8

armin cel inimă largă

   Medical vorbind… nu e tocmai bine să ai o inimă largă… doar că…
   Mă grăbeam încet către spital… era deja ora 11, n-avea nici un sens să mă grăbesc repede! Urechile înfundate cu o pereche de căști, spatele îndreptat cu bolobocul, privirea înainte plus un mic zâmbet pe față. Mă grăbeam încet, deci.
   La câțiva pași în fața mea, am văzut un grupuleț de asiatici, doi băieți și o fată. Ei veneau spre mine, eu spre ei… și când au ajuns aproape de mine, l-am văzut pe unul dintre ei cum mă fixează cu privirea și rostește câteva cuvinte. Citindu-i pe buze am putut să descifrez un „excuse me”. M-am gândit că sunt turiști și vor ceva indicații. Imediat mi-am extras căștile din urechi și am încărcat în memorie o hartă aproximativă a orașului ca să le pot oferi niște indicații cât mai precise.
   Când au început să-mi vorbească am fost plăcut surprins să descopăr că cei trei vorbeau destul de comprehensibil limba română. M-am chinuit, ce-i drept să înțeleg ce-mi explicau ei, dar n-am putut să descifrez decât că-mi vorbeau despre o oareșicare prezentare… pentru… nu știu ce? „Inimă largă” a intrat imediat în acțiune: m-am gândit să mă prefac cumva interesat de acea „prezentare” ca să nu se simtă respinși chiar de toată lumea… să aibă și ei o mică satisfacție. O alegere destul de proastă, recunosc… nu ar trebui să ofer iluzii false oamenilor… dar… când i-am văzut cum se chinuiau să ne vorbească limba…
-Da, sigur… dar unde are loc această prezentare? m-am prefăcut eu interesat…
-Aici pe tablet meu! a venit imediat răspunsul…
   Imaginary facepalm lvl 1000! Eu și inima mea largă! Eu și gura mea mare! Eu și reacțiile mele sincere ce mă bagă mereu într-un oareșicare rahat! Ieeeei!
   Ce era să mai fac? Să le spun că brusc nu mai sunt interesat? Să-i dezamăgesc complet pe cei trei? A trebuit să fiu inimă largă până la capăt!
-Bine… arătați-mi prezentarea! eu și inima mea… aia cea mai largă, mi-am zis eu în gând
   Imediat ce a început să ruleze clipul am simțit nevoia de a-mi mai trage singur câțiva pumni în cap. Prezentarea era un fel de propagandă pentru Dumnezeu! Excelent! Clipul vorbea despre faptul că toată lumea îl consideră bărbat, dar nimeni nu se gândește că ar putea exista și un Dumnezeu femeie. Și veneau cu câteva argumente, ceva pasaje din biblie aruncate la întâmplare, extrase din context, din care, la urmă, povestitorul concluziona că ar trebui să mai venerăm pe cineva pe lângă Dumnezeu. Mă rog…
-Ce crezi? mi-au cerut imediat părerea cei trei
   În momentul acela mi-am zis că e cazul să renunț la inima mea largă. Fusese destul de largă până în acel moment. Arhi-suficient:
-Păi ce să zic? Destul de interesant clipul, este destul de aproape de credința mea…  și apoi n-am mai apucat să-mi termin ideea, pentru că cei trei practic au sărit în sus de fericire
-A da? Și tu crezi Dumnezeu Mama? Wonderfull!
   Zic:
-Nu, nu, nu… stați puțin (și nu mânați, lângă biblie vă așezați…) Eu cred că religia, oricare ar fi ea, te face să vrei să fi un om mai bun… cu tine însuți, cu cei din jurul tău. Îți impune niște reguli simple după care tu te ghidezi și astfel poți deveni un om mai bun. Dar eu… eu unul… nu am nevoie de religie ca să fiu un om bun. Eu sunt perfect capabil să-mi ajut aproapele fără să mă gândesc că sunt nevoit să o fac doar ca să-mi asigur un loc în Rai. Eu sunt suficient de conștient că nu e tocmai în regulă să devin un criminal în serie și deci, în consecință, nu e nevoie să fiu amenințat cu o eternitate în Iad ca să nu devin un infractor de legendă. Eu cred în evoluție… nu cred că există o putere superioară care ne-a creat… nu există un destin scris pentru fiecare… fiecare își face propriul destin!
-Dar dacă arăt dovada științifică Dumnezeu există? Dacă Dumnezeu apare aici în fața ta, atunci crezi? continuă asiaticul
-Biblia spune că trebuie să ne ferim de falșii profeți, dacă tu faci vreo scamatorie, vreo iluzie și în fața mea apare vreun asociat de-al vostru… atunci ce? Eu trebuie să încep să cred că acela e creatorul meu?
- Blank! Poker face!
-Deci, în concluzie, dragii mei – mi-am continuat eu ideea – aceasta este credința mea! Eu respect credința voastră și nu încerc să vă conving că nu este calea cea dreaptă! Din acest motiv mă aștept ca și voi să-mi respectați credința mea!
-Știi că atei merg Iad? a sunat ultima lor încercare
-Îmi pare rău… eu nu sunt ateu! A fi ateu presupune că la un anumit nivel accepți existența unei puteri superioare, dar tu singur alegi să nu crezi în ea! Claro?
   Dar… discuția a continuat… și inimă largă a intrat iar în acțiune. Am plecat de acolo cu o broșură ce promite să-mi dovedească existența lui Dumnezeu, iar pe spate are scris un număr de telefon plus un website. Inimă largă le-a promis că se uită pe website… Am încercat... e un fel de mini-youtube dar plin cu clipuri despre Dumnezeu.

   Una peste alta, inimă largă o sa doarmă relativ liniștit la noapte. 

vineri, mai 2

Microtomul agresat

   Medici excentrici… ÎI știm, i-am văzut… știm despre ce este vorba. Doar că…



   Adicătelea cum? Rezultat histopatologic obținut cu un microtom aflat în stare avansată de uzură fizică și morală?

   Dar cum de a fost uzat moral microtomul acela? Au țipat la el: „ești cel mai prost microtom din lume!” sau poate a fost părăsit de microtoama lui… care a fugit cu o centrifugă. Sau… de ce nu? Poate a fost agresat de către un medic dereglat psihic.

luni, aprilie 14

Memorie elefănțească

   Adică de elefant! Trebuie să recunosc că într-o vreme, de mult apusă, memoria mea funcționa perfect. Dar… anii au trecut… și memoria s-a ramolit. C-așa-i în viață!
   Săptămâna trecută a fost ziua de naștere a șefului. Noi ne-am strâns, ne-am organizat și am pregătit o mică petrecere. Un „La mulți ani” scurt, o gură de șampanie și apoi înapoi, fiecare la bolnavii ori problemele lui.
   Într-o încercare de a face totul un pic mai special, i-am luat o mică prăjitură în care am decis să-i înfigem două lumânări… două cifre din ceară care să-i formeze vârsta. Astfel am ajuns la raionul cu astfel de lumânări și nimeni nu știa sigur ce vârstă împlinește șeful. Eu fiind cel mai vechi din colectiv… am apelat la memoria mea elefănțească (adică de elefant) am făcut un mic calcul… și am obținut rezultatul corect: 58!
   Toată lumea m-a întrebat dacă sunt sigur, dacă nu cumva mă înșel. Nici nu i-am luat în considerare. Memoria mea funcționează perfect!
   Ne întoarcem la spital… înfigem lumânările în prăjitură, le aprindem… stingem lumina… Laaa muuulți aaani! Și apooi…
-Măi, ce surpriză… deci cadoul vostru este un an în plus?!
   Blank… dublu-blank! 57! Băgami-aș picioarele-n memoria mea…


   Să pretinzi că ai o memorie excelentă… meh! Să ai un șef cu simțul umorului? Aproximativ de neprețuit!

duminică, aprilie 13

Selecție naturală

   Trăim înconjurați de proști! Oameni ce-și duc zilele cu greu și se bucură nespus pentru fiecare rahat. Poate că viața lor e și un pic mai fericită, datorită faptului că aleg să se piardă în prostii mici. Mă rog…
   Exemplificând cu un exemplu: M-am scormonit în analele buzunarelor mele… mult… și așa a apărut Rocky II… Am fost mulțumit? Nu! O bicicletă cu frâne mecanice? Eu?! Niciodată! M-am mai scormonit încă o dată și așa a apărut un set hidraulic. Dar… cum eram proaspăt scormonit, n-am mai avut suficiente resurse ca să mă scormonesc și pentru un set nou de rotoare. Astfel că frânele mele scot un zgomot caracteristic care nu dispare până nu trag o tură de bloc cu ele acționate… C-așa-i în ciclism… pentru că nemulțumit și pentru că hidraulic. Altul s-ar fi bucurat extrem de mecanice, eu a trebuit sa fiu nemulțumiteanu!
   Evident că fluieratul e infernal, dar… dispare… apoi reapare… dispare iar. Până vine un set nou de rotoare:
   Executam aproape tradiționala tură de bloc înainte de a porni spre eveniment. Ca să pregătesc frânele, să scap de fluierat. Zgomotul era destul de puternic de data asta.
   Opresc la semafor și imediat, lângă mine apare un… „indian” călare pe un scuter zgâriat, îndoit, revopsit parțial… dar cu o grămadă de autocolante… Tipul zâmbea ștrengărește din spatele unor ochelari de soare cu lentilă neagră. Nu purta cască… de fapt… purta o cască, dar era de la telefon. Una singură, cealaltă era purtată de prietena lui, care ocupa locul din spate:
-Frățică! Unge-le cu ceva, vrei să-ți dau eu niște ulei? Tu n-auzi cum fac??
   Blank! Poker-Face! Am rămas de-a dreptul și de-a stângul fără replică! Am apucat totuși să mă uit la roata din față a scuterului și am observat un disc de frână. Imediat după, „indianul” a ambalat motorul și a demarat… 10 m mai încolo i-a tăiat calea un taximetrist ce ieșea grăbit de la Ibis… Când am trecut eu pe lângă ei, abia începuseră să se ridice de pe jos.
   Selecția naturală încă nu funcționează așa cum ar trebui.



P.S. Neapărat îmi trebuie alte rotoare… 

luni, martie 31

Achievemnt Unlocked

   A fost greu… foarte greu… dar am pus pasiune și am reușit! Am reușit prima călătorie în timp! Iată dovada!




   Urmează să decid ce am să fac cu banii câștigați… 

marți, martie 25

Hipermarketurile te vor prost

   Și de multe ori chiar le iese! Din păcate… Zilele trecute am trecut prin Carrefour… nu pentru că aș fi ținut neapărat, dar de când am fost invadați de hipermarketuri, multe magazine au dispărut fiind practic omorâte de acești mici giganți. Adică, dacă te trezești că ai nevoie de un carnețel, de o mică agendă sau o bucată de hârtie, nu ai prea multe opțiuni, decât sa calci pragul hipermarketului.
   Așa m-am trezit și eu în Carrefour Orhideea… aveam nevoie de o mică agendă… de preferat cu arc, ca să-i pot derula rapid foile și să-mi încapă ușor în buzunarul halatului.
   Am ajuns la raionul de papetărie și alte prostii și am început să răscolesc. Când am reușit să găsesc o mini-agendă după preferințele mele am căutat imediat cu privirea un preț afișat la raft, pentru că sunt arhi-cunoscute practicile murdare ale hipermarketurilor: un preț la raft, un preț puțin mai mare la casă! Dar totuși, n-am reușit să găsesc nici un preț afișat. Bănuiam că e alt tertip al lor…
   Imediat m-am îndreptat spre casele de marcat… alegând drumul cel mai scurt… care mereu trece pe la raionul de înghețată. Și acolo ochii mi-au fost furați de o promoție: două cutii de înghețată la prețul uneia! Mi-am zis că poate fi o păcăleală de zile mari, temperaturile au trecut de 20 de grade, deci se poate mânca înghețată!
   La casă am fost cu ochii numai pe casa de marcat, eram curios să aflu cu cât m-au păcălit de această dată… Mare mi-a fost surprinderea când am văzut că nu mințiseră… chiar mi-au vândut două cutii la prețul uneia singure.
   Mulțumit fiind mi-am căutat cardul doar ca să mă lovească între ochi totalul. Am plătit totuși, ferm convins fiind că înghețata era de vină. Am plecat cercetând bonul.



   Pe bune!?! 23.49 pentru o mini-agendă?! Să-mi FUT una! May I fuck myself one! Ce facul meu știe să facă agenda aia de costă atât?
   M-am întors imediat la serviciul clienți și mi-am cerut banii înapoi. Doamna de acolo m-a și întrebat:
-Ce defect are?
-Are un preț ridicol de mare!

   A scanat agenda și n-a comentat nimic, mi-a returnat banii!

marți, februarie 11

Cât costă? Plătesc eu!

   De câteva luni de zile viața mea este mult mai bună. Dorm mult mai liniștit, problemele mele s-au diminuat semnificativ… și toate astea se datorează Justiției Române care l-a încarcerat pe necurat. Ba chiar, am reușit să merg pe stadion… la unul din meciurile la care Steaua a fost echipa gazdă. Deși bănuiam că o parte din banii mei vor intra direct în conturile necuratului, mi-am zis că merită să o văd din nou pe Steaua liberă!
   Și azi, deschid presa (oarecum liberă) doar ca să citesc declarația celui dintâi plagiator al țării… tov, pardon, domnul doctor Ponta, care ne înștiințează că noi, contribuabilii, plătim prea mulți bani pentru păstrarea necuratului la comun cu infractorii de rând. Adică, dacă nu ne este milă de presupusa afecțiune la nivelul coloanei penitenciare a necuratului (după noile atlase de anatomie, știm că respectiva coloană penitenciară reprezintă zona unde sunt localizate toate bolile și afecțiunile de care se îmbolnăvesc deținuții imediat după încarcerare), tov, pardon, domnul doctor Ponta, ne lovește acolo unde ne doare mai tare: la fondurile publice din care tov, pardon, domnii conducători fură zilnic. Astfel, tov, pardon, domnul doctor Ponta, ne informează că un simplu deținut ne costă mult prea mult și ar trebui grațiat!
   Tov, pardon, domnule doctor Ponta, eu, în calitatea mea de simplu contribuabil, țin să vă informez că am de gând comit mai multe infracțiuni și mă aștept să fiu și eu, la rândul meu, grațiat. Sau… grațierile astea se fac doar pentru cei ce finanțează fraudele electorale (la mulți # ani domnule Dragnea, la mulți # ani!)??

   Tov, pardon, domnule doctor Ponta, după cum realizez că un simplu contribuabil cum sunt și eu, nu voi merita nemărginita dumneavoastră atenție după ce mă voi îmbolnăvi de penitenciarită cronică, mă gândesc că ar fi o idee mai bună să vă informez că eu - și probabil mi se vor alătura mulți alți simpli contribuabili – că sunt dispus să plătesc în continuare pentru cel mai necurat dintre deținuții din România!