duminică, octombrie 20

Domnul VP

   52 de ani, neoplasm laringian, iradiat și declarat inoperabil. Este doar unul din sutele de pacienți ce ne trec săptămânal pragul. Dar, de data asta, domul VP, reprezintă un caz special.
   Având în vedere gravitatea cazului i s-a recomandat un program de control mai strict după terminarea tratamentului. Domnul VP a luat foaia cu recomandări și dus a fost. Primul control era programat la o lună după încheierea tratamentului, al doilea peste încă o lună, al treilea peste încă o lună și tot așa până la un an, apoi din două în două luni. Doar că, domnul VP a considerat că odată externat e și vindecat și dus a fost.
   L-am întâlnit din nou, la aproape patru luni de la externare. Aștepta la control. Din nefericire, nimerise o zi foarte aglomerată. Am stat un pic de vorba cu dumnealui, era foarte nerăbdător, nemulțumit de faptul că trebuie să aștepte așa de mult. Voia să plece cât mai curând posibil. Am observat că existau anumite probleme, boala dădea semne de agravare. I-am explicat că trebuie neapărat să revină pentru a vorbi cu domnul doctor, iar de acolo a început cearta:
-Păi am mai venit o dată, și erați în concediu, nu era nimeni aici! Ce fac, vin să nu găsesc pe nimeni? De ce m-ați mai chemat? Să mă uit la ușă?
-Domnule VP, chiar dacă eram în concediu, un alt medic ne ținea locul, trebuia să întrebați și să așteptați să vă consulte!
-Și acum de ce trebuie să mai aștept, de ce nu poate să mă vadă?
-Domnul doctor are alt program astăzi, programul este înscris pe foile pe care le-ați primit, de ce nu v-ați uitat în foi, domnule VP?
-N-am știut!
-V-am arătat foile și v-am explicat tot ce era de explicat înainte să vă dăm ieșirea din spital, nu se poate să nu fi știut, domnule VP! Cu părere de rău, trebuie să va rog să reveniți într-o zi de miercuri, oricare ar fi ea, dar cât mai curând posibil, iar o eventuală programare, nu e necesară, doar trebuie să veniți!
-NU MAI REVIN! ACUM SAU NICIODATĂ!
-Domnule VP, este foarte important ca domnul doctor să vă consulte, trebuie să reveniți!
-MĂ DOARE-N COT! NU MAI REVIN!
Următoarele fraze le-am rostit în gând, în timp ce mi-am încordat o mare parte din mușchi ca să mă abțin cât mai eficient posibil: „Băi bulangiule, noi ne rupem spatele pentru tine, ne luăm salariile o lună da și patru ba, iar tu vii aici să-mi spui că te doare-n cot? Păi ia ignoră tu ce-ți zicem noi să vezi cum îți urcă durerea de la cot la gât și atunci să știi că nu se mai tratează la noi ci la biserică!”
   Nu am mai putut să suport tonul agresiv pe care îmi vorbea, eram sigur că se abținea să nu-mi arunce cuvinte mai urâte și i-am înapoiat hârtiile:
-Domnule VP, miercurea este zi pentru controale, vă rog insistent să reveniți atunci!

   Eu știu cât de groaznic este să stai și să-ți aștepți rândul… dar să nu crezi vreodată că stau degeaba cât timp tu aștepți. Iar așteptarea asta se datorează faptului că nu avem secretară care să ne aranjeze pacienții. Iar pentru asta nu ești tu, pacientule, de vină și nici noi. Nu putem da vina mereu pe sistem, dar momentan nu am găsit nicio cale de a combate cozile interminabile din fața cabinetului.
   Rugăm răbdare și ceai.


   Iar altfel spus, sticky-note: când vezi sala plină cu pacienți, să nu faci greșeala de a le da de înțeles că cei care se simt rău or să între înainte, că brusc îți leșină toți!

luni, octombrie 14

Cum să ruinezi o mașină

   Am avut ocazia de a mă urca într-un 208 nou-nouț. Mașina e chiar faină… arată bine și are câteva inovații destul de interesante. E cam mică și înghesuită, dar altfel arată foarte bine!
   Însă… este o mașină ruinată! Pentru mine, 208-ul practic… nu mai există! E ruinată! Bravo Peugeot, ați reușit din nou!
   M-am urcat în dreapta… deh, doctor’s orders… m-am minunat de cât de frumos arată interiorul, am privit atent culorile ce personalizează ceasurile de bord… am admirat consola centrală ce conține o tabletă tactilă care include radioul și computerul de bord…
iar apoi am încercat să-mi pun centura de siguranță…
   Am prins centura și am început să trag de ea… și trăgeam… și trăgeam… și trăgeam… și nu găseam piesa metalică cu care se fixează centura! Nu era pe nicăieri! Am analizat bine centura… cârligul acela nu era pe nicăieri! M-am uitat mai bine… și atunci am observat că-i lipsește acea mică capsă de plastic a cărei scop este să țină cârligul sus, la nivelul umărului, ca să-l poți atașa rapid. Fără acea capsă cârligul căzuse, între scaun și stâlpul din dreapta, până acolo unde este centura ancorată de caroserie. Și astfel, a trebuit să bag mâna printre scaun și stâlp ca să recuperez cârligul!

   Peugeot 208 e o mașină ruinată!