joi, septembrie 19

Când trăiești

   Sub deviza „noi gândim, nu muncim”… se făcea că azi rearanjam rafturile pe care doctorul șef își ține toate cele necesare într-un cabinet medical. Plăci de polistiren extrudat, fire de flodor, bucăți de plumb, vată, seringi, prezervative… și alte lucruri fără de care un cabinet nu poate funcționa. Ascunsă printre cutii goale am găsit un spray cu Lidocaină – un anestetic local, folosit de dentiști… pe mine mă foarte enervează pentru ca n-are nici un efect asupra mea.
   Acum… sunt multe lucruri ce pot fi făcute cu un astfel de spray. O anestezie locală înainte de o injecție subcutanată, spre exemplu. Dar acest produs a fost realizat pentru așa ceva… ideea este să-l folosești într-un mod cât mai inventiv. Și stăteam eu cu spray-ul într-o mână, cu cealaltă îmi susțineam bărbia și căutam soluții… Covrigei cu Lidocaină? Prea banal… Cafea cu Lidocaină? Cafeină cu Lidocaină? Nu-i o idee tocmai bună… Lidocaină în miere? Neah, e prea densă, nu o să fie asimilată…
   Și cam în momentul ăla mi-a trecut prin fața ochilor un țânțar… Ei bine…


   Și nu mi-am dat în ochi decât de 3 ori înainte să-l prind!!! Iar cabinetul nici nu a mirosit a Lidocaină decât vreo 30 de minute… pentru că am deschis ușa și un geam.


   Pentru că dacă îţi trăiești viața urmând „regulile” ai să te plictisești și n-o să ai nimic interesant de povestit! Și pentru că Lidocaina nu-i scumpă… Sticky-note: în drum spre spital, mâine, trebuie neapărat să iau niște Lidocaină!

Jurnalism de calitate

Regula numărul unu a Jurnalismului:

   Un articol în al cărui titlu se găsește cuvântul „șocant” scris cu majuscule nu poate conține nimic mai mult decât ceea ce conține un veceu ecologic la un concert rock!



Link (Atenție, o să te doară capul… rău!!!)

marți, septembrie 10

Lucruri simple

   Acum vreo… mulți ani… mă supăram mereu când eram forțat să dorm după-amiaza. Mi se părea că pierd timp prețios… timp ce aș putea să-l folosesc jucându-mă!
   Dar anii au trecut… și acum mi-aș dori să mai pot dormi în mijlocul zilei, dar nu prea mai pot, pentru că dacă fac asta, pierd timp prețios… timp pe care, după spusele șefului-doctor aș putea să-l petrec lucrând!
   Dar cum știm deja că nu este luni în fiecare zi, am reușit să prind o zi mai liberă, am mers acasă și m-am trântit direct în pat!
   Am dormit liniștit o vreme, iar apoi m-am întors de pe o parte pe cealaltă… moment în care am auzit cum a căzut ceva din patul meu, jos pe parchet. Judecând după zona din care a venit sunetul, mi-am dat seama că chestia aia căzuse fix de sub mine, de undeva din saltea… sau… din vreo stinghie a patului.
   Somnul de amiază s-a încheiat curând după… pentru că muream de curiozitate! Am luat lanterna și am cercetat cu atenție zona de sub pat. Înafară de câteva fire de praf… rătăcite… am găsit o monedă de 10 bani!!!


   HA ! Patul meu mă plătește pentru că dorm în el! 

sâmbătă, septembrie 7

Permiteți-mi să vă dau banii mei

   M-am dus azi la cumpărături. La primele ore ale dimineții… așa se întâmplă când nu petreci cu o seară înainte. Cum sunt un fan al cumpărăturilor, am intrat în magazin, m-am învârtit împingând căruciorul printre rafturi… am pus în el tot ce-mi trebuia… am mers până la o casă aproape de intrare… am plătit și am ieșit. Timpul petrecut în magazin… 37 de minute! Like a BOSS!
   În timp ce împingeam căruciorul spre Silver mă oprește un domn în vârstă, cu părul cărunt, și mă întreabă dacă nu cumva am de gând să decontez bonul de la casă, iar dacă nu… să i-l dau lui!

   Mă ce e asta? O nouă metodă de a face bani?! La ce-l folosește? E cineva, pe undeva care decontează astfel de bonuri?? Îl folosește ca să scoată bani din firmă? Care e explicația… și mai ales… cum s-a gândit el că eu mi-am cheltuit banii, iar apoi îi dau pur și simplu bonul meu, ca să-i între lui bani în buzunar... așa, fără nici un beneficiu pentru mine?! Dar ce? Banii cresc în pomi?!

miercuri, septembrie 4

Dieta perfectă

   Foarte multă lume încearcă cu disperare să scadă în greutate. Toți sunt dispuși să încerce fel de fel de „diete minune” ori tratamente mai mult sau mai puțin chirurgicale. Ei bine, eu tocmai am descoperit cea mai perfectă dietă din lume!
   Lângă Ministerul Transporturilor funcționează un mini-împinge-tava. Zi de zi când trec pe acolo văd o mulțime de oameni care așezați la coadă, așteptând să-și cumpere ceva de mâncare. Văzând atâția clienți mulțumiți mi-am zis, într-o zi în care foamea mă biruia, că trebuie să încerc și eu mâncarea gătită acolo.
   Mă așez și eu la coadă, îmi aștept liniștit rândul… și când ajung în față îmi comand piept de pui la grătar, o porție de piure drept garnitură și o salată de varză albă. Doamna ce mi-a preluat comanda a început să alerge prin prăvălie și la un moment dat mi-a pus în față o casoletă închisă. Fericit, i-am plătit, am luat casoleta și m-am dus glonț spre casă.
   Odată ajuns, m-am spălat pe mâini (chirurgical – până la cot) și m-am așezat la masă. Iar acum… „dieta minune”: Desfac casoleta… piure drept garnitură… check; salată de varză albă… check; piept de pui… canci!

   Am mâncat consolându-mă cu gândul că măcar face bine la siluetă… silueta mea aia de invidiat, adică.

marți, septembrie 3

Despre oameni și câini

   Încă un om este omorât de câinii vagabonzi (aici)… Mai rău este faptul că era vorba de un copil de doar 4 ani. Este tragic… este regretabil. Iar dacă iese în față vreo organizație de tipul „Salvați-l pe Lăbuș” care să încerce să ia apărarea acestor animale semi-sălbatice, atunci toți membrii acelei organizații merită să fie uciși cu pietre!
   Acel copil de doar 4 ani nu avea cum să provoace animalele! Nu există nicio scuză! A fost atacat fără vreun motiv anume. O haită de maidanezi, condusă de un răhățoi ceva mai agresiv i-a curmat viața pentru a-și manifesta pornirile animalice.
   Câți oameni trebuie să mai piară în colții maidanezilor până ca nesimțitul de la primărie să decidă exterminarea lor? Câți Oprescule, câți? Ești prea ocupat cu glumele proaste?
   Pe cuvântul meu că nu am absolut nimic cu animalele de companie. Mi-aș lua și eu un câine… dacă aș avea suficient spațiu în casă! Dar nu am! Dar nu am să accept niciodată ca viața mea să fie amenințată de niște animale semi-sălbatice! Am scris-o de mai multe ori online, o mai scriu încă o dată:
   Eu plătesc taxe! Cu banii mei, Oprescu construiește un trotuar lângă un bloc. Un anume cetățean – de regulă pensionar – iese în fiecare zi și dă de mâncare unui maidanez ce se învârte prin jurul blocului și deseori doarme pe trotuarul construit de Oprescu din banii mei. Zilele trec și văzând că-i rost de mâncărică, lângă acel maidanez se mai strâng încă 6-7, iar cetățeanul ce le dă de mâncare, în loc să se oprească, le mărește norma de hrană! Maidanezii mănâncă fericiți, se pișă pe colțul blocului și astfel percep acel colț ca fiind teritoriul lor! A doua zi, eu trec liniștit pe bucata de trotuar pentru care am plătit în drumul meu spre casă… doar că… având în vedere că le-am încălcat teritoriul, sunt atacat… fără motiv. E corect? Eu trebuie să anticipez că acel colț de bloc este sub controlul strict al unei haite de maidanezi și trebuie să traversez strada ca să-mi salvez viața, nu?
   De ceva vreme eu am declarat război maidanezilor. Nu aștept să fiu atacat! Atac eu primul. Nu rămân indiferent la PET-urile de 5L tăiate și umplute cu apă, le răstorn cu mare eleganță. Când surprind un pensionar ce hrănește animalele, îl abordez politicos și-i explic că face rău societății prin faptele sale – niciunul nu m-a ascultat, toți m-au tratat urat… au devenit agresivi, verbal și fizic… fără să se gândească o clipă la diferența de vârstă.

   Până ce fiecare dintre noi nu are să ia atitudine, nu are să se schimbe nimic. Dacă vrei un oraș civilizat, ia atitudine