vineri, august 30

Mecanicul intelectual

   Plecam într-o scurtă vacanță. Un grup restrâns de prieteni în două mașini. Pornisem spre munte, am folosit scurta porțiune de autostradă, până la Ploiești, unde am intrat pe vechea centură și urma să ne continuăm drumul.
   Cam pe atunci Filip a acroșat un ciob mai nervos, sau poate o bucată de tablă bine intenționată… sau naiba știe ce obiect foarte ascuțit cu roata dreapta din spate… Pană! Îmi sună telefonul și ca un șofer responsabil ce sunt… îl pasez copiloatei… Cum eram într-o zonă unde se circula folosindu-se același sens, nu am putut opri imediat, dar am oprit imediat ce am revenit pe sensul normal, pe banda de urgență. Eu am coborât, am scos rapid un triunghi reflectorizant și mi-am îmbrăcat vesta la fel de reflectorizantă, pentru ca mai apoi, 3 băieți să ne uităm lung la roată stând cu mâinile încrucișate la piept:
-Băi… ai roată de rezervă?
-Am!
-Păi hai să o schimbăm…
-Hai…
-Aaaa… ia uite… ai și antifurt la prezoane…
-Am!
-Scoate cheia!
-Nu o mai am!
-Cum adică?
-Mi-au stricat-o ăia la vulcanizare când am pus anvelopele de vară!
-Su-per…
   M-am urcat la volanul lui Silver și am demarat în trombă către Ploiești, unde timp de 2 ore am căutat vulcanizări. După ce am constatat că ori sunt închise, ori cei de acolo îmi spun foarte clar:
-Domnule, dumneata înțelegi că acela este un „anti-furt”, adică o piesă făcută special să nu poată fi desfăcută decât cu cheia lui, specială… înțelegi?!
Am început să opresc Opel-uri pe stradă și să-i întreb pe șoferi:
-Domnule… am un prieten cu un Opel, a făcut pană și nu are cheia de la antifurt ca să desfacă prezoanele, mă puteți ajuta? Dumneavoastră aveți o astfel de cheie?
   Deși era clar că acea cheie trebuie să fie unică… m-am gândit că, totuși… sunt o groază de Opel-uri pe străzi… câte combinații unice să existe?? Dar, românul e dornic să ajute:
-NU! sau „Nu am antifurt la roți!” sau „NUUU!”
   Așa că, am fost forțați să renunțăm… Filip a sunat la asistență, au venit băieții cu platforma, au ridicat mașina și au dus-o la reprezentanța Opel din Ploiești. Eu am făcut doua drumuri și așa am ajuns cu toții, unii mai devreme, alții mai târziu, la destinație.
   A doua zi… L-am luat pe Filip în mașină și am mers la reprezentanță ca să recuperăm mașina lui… reparată. Am dat acolo peste cel mai necivilizat mecanic auto din lume! Un tip supraponderal, relativ mic de înălțime, cu degetele groase și murdare… și cel mai important… posesorul unui vocabular… extrem de colorat. Scotea din gură 5 cuvinte, două erau „pula mea”. Se scărpina pe după ureche spunând că nu există soluții, ridica din umeri spunând că opțiunea sugerată de altcineva nu este una foarte potrivită, până când i s-a sugerat să sudeze un alt șurub pe prezonul cu antifurt și așa să-l desfacă. Acea idee i s-a părut a fi destul de bună, moment în care s-a întors către Filip și i-a zis:
-La cle… adică… cheia!

   Filip a rămas uluit și fără replică în timp ce-i înmâna cheia… Un intelectual de modă veche, domnule…