joi, mai 2

Atenție, controlori cinstiți!


   Mi s-a întâmplat acum vreo 4 sau chiar 5 ani, dar văd că mult stimabilii încă se folosesc de respectiva schemă. Stimații controlori RATB s-au organizat frumos într-un grup infracțional și patrulează prin mijloacele de transport în comun încercând să jecmănească călătorii prinși fără bilet. Umblă doar grupați, câte 7-8 cel puțin și sunt precum hienele.
   Ce fac de fapt? Fiind înafara orelor de program, domnii se folosesc de însemnele oficiale ale RATB, pretinzând că-și exercită funcția, vânează călători fără bilet și sub amenințarea unei amenzi de 100-200 de lei pretind sume de bani pentru „a închide ochii”. Taxa percepută fiecărui călător prins este variabilă, de la 80 de lei, până la „cât ai pe tine”. Domnii acționează ilegal, riscându-și locul de muncă, ba chiar și libertatea, iar în mintea lor, ei cred ca fac un lucru cât se poate de corect.
   Au multe moduri de a intimida călătorul, dar cel care dă mereu rezultate este „chemăm Poliția și iei amendă și pentru refuz de legitimare!”. Astfel, domnii îți vor spune că în loc de 100 de lei, amenda va ajunge la 200 de lei și te vor ruga frumos să le prezinți buletinul. Odată ce ai făcut asta, va începe târguiala: „hai să facem să fie bine, să plătești și tu mai puțin”. Or să se târguiască cu tine până vei fi de acord să le plătești câteva zeci de lei pentru a-ți înapoia actul de identitate fără a-ți tăia amendă.
   Sunt destul de vechi în meserie și pot fi foarte convingători. Iar ca să se asigure de asta, iau cu ei „mașina de Poliție”. În poza de mai jos, poate fi observată respectiva mașină. Un nenorocit de Ford Galaxy alb, cu numărul de înmatriculare B 70 DMP ce are lipit pe plafon un girofar. Mașina este probabil proprietatea vreunuia dintre cei mai cinstiți controlori ai RATB. Mașina de Poliție stă de obicei parcată undeva pe traseul mijlocului de transport în comun unde acești oameni cinstiți își desfășoară activitatea infracțională. Tu, călătorul fără bilet, ești prins, luat la întrebări, iar dacă cumva nu cooperezi, domnii îți vor spune că nu patrulează singuri ci sunt însoțiți de Poliția Română, iar dacă cumva refuzi să te legitimezi, te vor da pe mâna lor, Poliția te va amenda pentru refuz de legitimare, iar ei pentru că nu ai bilet.

   Ba mai mult, domnii își studiază întâi „prada”. Nu procedează precum ar face-o dacă ar fi în misiune legal. Se urcă și preț de una sau două stații își aleg victimele, le studiază și abia atunci când sunt siguri că pot avea succes… acționează!
   Așa mi s-a întâmplat și mie, m-au prins fără bilet, mi-au cerut actele… dar mi s-a părut ceva ciudat la mijloc, pentru că într-un vagon de tramvai de pe o linie secundară erau vreo 9 controlori, iar tipul ce se luase de mine a stat o vreme față în față cu mine și m-a studiat. Mi-au arătat și mie „mașina de Poliție” și atunci am fost sigur că domnii sunt ieșiți pe traseu în mod legal, ca să facă și ei un ban cinstit. Nu am cedat… și nici tu ori altcineva n-ar trebui să cedeze!
   Mașina de Poliție, eu le-am surprins-o în trafic, dar am văzut-o oprită pe traseul tramvaiului 1, pe linia lui 336 și pe lângă Gara de Nord. Răspândiți vestea!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori