luni, februarie 11

Adresele de mail „rușinoasă”


   Cei din generația mea au ajuns pe internet cam prin preajma vârstei de 14-15 ani. Tot cam atunci a venit și prima adresă de mail. Iar prima adresă… aproape sigur era una pe care azi ți-ar fi rușine să o dai cuiva… pentru că arăta oribil… blue_power_horse1983… sau cine știe ce altă, prostie.
   Nu te entuziasma, aia nu a fost prima mea adresa de mail, arăta altfel, dar tot mi-e rușine cu ea astăzi. Dar adresa aia încă este folositoare la ceva. Pe lângă faptul că o pot folosi ca să mă înregistrez pe diferite site-uri relativ ciudate, nu pe site-uri cu pornache… ba da, fix acolo! Pe cine păcălesc?
   Dar în ultima vreme, adresa aia rușinoasă a devenit utilă la altceva… Pe mine unul mă deranjează foarte tare spamurile. Mesajele alea enervante… am filtre, m-am dezabonat de la toate porcăriile la care nu m-am abonat niciodată, dar tot primesc… Dar pe alea le accept, sunt răul necesar, dacă vrei să o arzi aiurea pe net, trebuie să accepți și așa ceva.
   Problema mare este că ai noștri dragi părinți s-au informatizat… și-au luat telefoane inteligente, și-au făcut conturi pe rețelele sociale și au început să ne bombardeze cu mailuri ce conțin poze cu pisici sau prezentări ppt cu chestii, pe care ei le consideră a fi amuzante.
   Fix la asta devine utilă adresa aia… Când mai vine vreun „old-timmer” și-ți cere adresa de mail… când tu te uiți la el și-l vezi… și știi că e genul de om care umbla cu internet explorer… și nu folosește rotița de la mouse, preferă să prindă bara cu cursorul și să o tragă în jos… Ei bine… atunci când îţi cere adresa de mail, te uiți în ochii lui/ei și fără să clipești… îi dai adresa rușinoasă!

luni, februarie 4

Cât p-aci


   Azi era cât p-aci să mor… de râs! La un anumit moment dat cred că am fost foarte aproape de a-mi sparge câteva vase de sânge din creier, iar atunci moartea ar fi fost inevitabilă! Și toate astea pentru că încercam să mă abțin din râs! Mă țineam de nas că să nu râd!
   Este binecunoscută tendința tinerilor, și nu numai, de a întoarce spatele popilor, bisericii și religiei, n-o să pierd prea mult timp pe tema asta.
   Și ne trezim că intră în cabinet un popă. Gras, cu o barbă ce-i acoperă toată fața… și cu ditamai tumora crescând din el. Se așează pe scaun:
-Domnule doctor, vă rog să mă ajutați, am ajuns la capătul puterilor!
-Da, problema dumneavoastră se vede cu ochiul liber… de când a crescut așa de mare? îl întrebă domnul doctor…
-Pai, domnu doctor, cam de doi ani s-a făcut așa mare!
   Când a spus asta s-a făcut brusc liniște în cabinet…
-Și cum, n-a vrut nimeni să vă opereze? N-ați făcut chimioterapie?... Ce tratament ați urmat?
-Păi domnu doctor, mai luam o aspirină când mă durea rău…
-…. !!! [pauză de uimire, 50 de secunde… pe ceas!] Păi cum domnule, chestia asta crește din tine și tu te-ai gândit să iei o aspirină din când în când?!?
   Eu am fost prevăzător, bănuiam ce are să urmeze… am făcut un pas în spate, ieșind astfel din câmpul vizual al domnului doctor și mi-am dus mâna la nas…
-De doi ani tumora tot crește în tine și tu abia acum vii la medic?! continuă domnul doctor…
-A, păi nu, că n-am stat degeaba… a încercat popa să contracareze
-Cum nu? Dar ce ai făcut?!
-Păi domnu doctor, m-am rugat la Dumnezeu de trei ori pe zi, am mai lăsat încolo prostiile… și… și… m-am făcut cuminte!
   Cam prin momentul acesta cred că începuse să-mi curgă sânge pe urechi, dar nu mi-am eliberat nasul, nu este respectuos față de pacient.
-Adică tu ai văzut că crește ceva din tine și te-ai mulțumit să te rogi la Dumnezeu în fiecare zi că să te vindece?
-Da domnu doctor, da! Că mare e puterea Domnului!
-Și? Te-ai vindecat?
   Deja mă gândeam să ies afară pe geam ca să pot râde, pentru că mi se încețoșase privirea…
-Păi… nu prea domnu doctor… ba a crescut mai mare… Și când mersei la spital la oraș, unde mă trimisă doctorița de la dispensar, mi-o zisă că am cancer… ș-apăi, canceru-i rău… eu așa știu… e diavolul!
-Și aia ce ti-or pus diagnosticul acesta… de ce n-or vrut să… [te opereze, ar fi urmat să spună, dar a apucat să vadă data de pe buletinul histopatologic, 16 ianuarie 2013]…
-Domnule, își schimbă domnul doctor poziția, matale de doi ani stai cu tumora pe tine și te rogi la toți sfinți și Dumnezeii pământului să te vindece și abia după ce vezi că nu se întâmplă nimic mergi la medic?
-Da domnu doctor…
-Ești cam păcătos… și mai ești și preot…
   Aici n-am mai putut, m-am întors cu spatele și am râs cu lacrimi ținându-mă de gură! Am reușit totuși să mă liniștesc repede. Am deschis geamul ca să-mi înghețe un pic rânjetul și până a ieșit popa din cabinet mi-am strâns degetul cu un capsator.
   Știu că există o vorbă prin poporul credincios: „să faci ce zice popa, nu ce face el”. Mai sus avem un caz ce ne arată cât de falsă este! În acest caz nu trebuie să facem nici cum zice nici cum face popa! Mergeți la control… regulat…