joi, ianuarie 3

Taxi… an unexpected journey


   Da, a venit anul nou… hai să ne bucurăm împreună… la mulți ani și toate cele. Ce-mi doresc pentru noul an? Mai mult timp… dacă s-ar putea ca ziua să aibă vreo 30 de ore, ar fi perfect, aș apuca să le fac pe toate.
   Până atunci… în cele 24 de ore am vreme să-mi câștig existenţa și să mă întorc acasă – LA MINE – unde pot să mă odihnesc în liniște.
   Problema cea mai mare este că, deși îmi doream de mult, încă nu m-am acomodat complet cu acest stil de viață… sigur, am deja 3 ani de experiență pe tărâmuri franțuzești, dar acolo totul e diferit, condițiile sunt infinit mai proaste, oamenii… mă rog… să trecem peste sechelele mele.
   Și astfel ajungem la tradiționalele petreceri din preajma sărbătorilor de iarnă. Toată lumea are de sărbătorit cate ceva. Și știți cum e, sărbătorești azi ceva, mâine altceva… habar n-ai ce mai sărbătorești… dar nu te lași, sărbătorești în continuare.
   Până într-o seară… dimineață… când te ridici cu greu din… să-i zicem scaun, și-ţi iei la revedere de la ceilalți… sărbătoritori… și-ti chemi un taxi. Iar în vreme ce cobori scările, te rogi la toți sfinții și dumnezeii să nu cumva să termini de sărbătorit prin taxiul ăluia.
   Și mă urc în taxi… și-i dau adresa veche… din obișnuință! Și facem un traseu frumos, dintr-o parte a orașului până în cealaltă. Oprește în faţa scării… mă dezmeticesc, îmi dau seama că nu-s întocmai unde ar trebui să fiu… și confuz, îi spun taximetristului:
-Frate… eu nu stau aici… unde dracu m-ai adus?
-A, nu stai aici? Stai în altă parte? Atunci învață-ţi dracu adresa corectă!
   Și mai facem o tură, avantaj taxi… așa-i de sărbători…
Mă gândesc serios să-mi achiziționez niște etichete pe care să mi le leg de gât, cam cum au câinii. Apoi mă pot trânti în taxi, îmi rup eticheta de la gât și i-o dau taximetristului.