vineri, decembrie 7

Oprescus bădăranus extremus


   Spitalul Colțea s-a serbat astăzi. Inaugurat, cu aproximație, în 14 decembrie 1704, este primul spital din București, locul unde medicina românească s-a născut. Sute de medici ce și-au pus puternic amprenta asupra medicinei s-au școlit și au profesat în acest spital.
   Apoi a venit Oprescu și s-a căcat în mijlocul amfiteatrului!
   Ținută în fiecare an, serbarea spitalului, a adoptat recent o temă omagială. Astfel, an de an cu ocazia serbării este omagiată una dintre personalitățile marcante ale spitalului. Anul asta a fost rândul domnului profesor doctor Ion Victor Bruckner. O figură marcantă a medicinei din România.
   Având în vedere că spitalul se afla în proprietatea (personală – după părerea primarului) a Primăriei, nu se putea ca această persona atât de puțin importantă să lipsească. Astfel, ne-am trezit cu domnul primar în amfiteatru.
   Cum mult prea stimabilul primar este o persoană extrem de ocupată – cu furatul banilor – domnia sa nu a putut zăbovi prea mult… vorba aia, cât să-l omagiezi? a salvat doar câteva mii de vieți omenești, mai puțin decât pot eu fura într-un mandat! Deci îmi mai trebuie încă un mandat, și încă unul și încă unul… !
   Și primărelul ia cuvântul… Și începe să ne adoarmă cu prostiile lui… cum nu-i place lui să fie văzut precum un primar și cum ar dori să fie privit precum un coleg și bla-bla-blaaaa!
   Și apoi își dă pantalonii jos și se cacă în mijlocul amfiteatrului, citez:
-Stiţi, dimineață, a venit la mine șefa de cabinet și m-a atenționat: „Domnule primar, știți că astăzi aveți întâlnirea aceea la Colțea!”; Da, știu! I-am răspuns eu! „Știți, este sesiunea aceea comemorativă a domnului Ion Victor Bruckner!”; La care eu mi-am ridicat privirea și i-am spus așa: „Auzi, făi? Știi ce? Ești proastă, că este o sesiune OMAGIALĂ! Că omul ăla încă n-a murit!”
   Am încheiat citatul!

   Domn… Oprescule… să ne trăiești… dar nu foarte mult!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori