luni, octombrie 22

Un om... bun


   Omul pune preţ foarte mare pe sănătate! Vrea să ştie el că este sănătos tun şi în rest, nu-l mai interesează mare lucru. O mare parte din aceşti oameni doar se trezesc dimineaţa, se uită în oglindă, observă că nu le-a apărut nicio tumoare pe faţă, se spală, se îmbracă şi pleacă liniştiţi spre locul de muncă. De obicei ăştia se îmbolnăvesc şi mor primii, pentru că se cred medici generalişti şi-şi fac singuri controale periodice!
   Dar mai este o categorie… cea a oamenilor responsabili, care-şi fac regulat câte un control, aşa… ca să fie siguri că nu-i loveşte vreo boală necruţătoare. Oameni responsabili, ce să mai…
   Domnule, dar dintre ăştia, 90% au o gândire atât de deplasată… e incredibil! Caută tot felul de jurnale medicale pe internet, îşi gugălesc singuri simptomele, citesc tot felul de articole mai mult sau mai puţin ciudate şi în final toţi ajung la aceeaşi concluzie: Doamne Dumnezeule MARE! Am CANCER!!! Şi încep să bată-n uşa cabinetului… domnul doctor în sus, domnul doctor în jos… domnul doctor, săriţi… sunt pe moarte!
   Situaţia este rareori atât de gravă precum o descriu ei, de fapt, la modul cel mai serios, probabilitatea decesului cauzat de cancer este mult mai mare în cazul celor ce nu-şi fac controale periodice decât în cazul celor care-şi fac! Iar asta este cât se poate de logic… după părerea mea!
   Aceşti 90% cu gândirea foarte strâmbă, trăiesc cu impresia că medicul care-i vede este sărac lipit pământului cu super-glue! Şi vin cu fel de fel de plocoane. Fiecare cu ce are pe acasă! Cel mai frecvent se întâmplă ca pacientul, mai mult sau mai puţin închipuit, să iasă din cabinet uitându-şi diferite sume de bani, puse atent în plicuri albe! Obligatoriu plicurile trebuie sa fie albe, altfel nu primeşte domnul doctor. Aş putea discuta o vreme despre acest aspect… dar simt că n-ar avea nici un sens! Omul trăieşte cu impresia că dacă dă este automat tratat mai bine. Iar acest lucru vine din percepţia lui, din felul cum percepe el realitatea. El ştie că a dat, mintea lui e mult mai liniştită şi în momentul în care vine asistenta şi-i face o injecţie, el automat simte că l-a durut mai puţin, întocmai pentru faptul că a dat acel ceva!
   Băi, dar sunt unii… care în sinea lor sunt nişte oameni mult mai calzi, mult mai buni! Dar cu aceeaşi percepţie! Ei bine acest grup, restrâns ce-i drept, vin cu plocoane… adevărate! O găină, un picior de porc, o bucată de carne de vită… ce are și omul prin curte! Având în vedere că tot ce se găseşte prin magazine în momentul de faţă este plin de conservanţi și tot felul de chimicale, îţi prinde bine să pui şi tu pe masă ceva cât mai natural, nu? Şi ei ştiu asta şi vor să facă o impresie cât mai bună sperând că astfel vor fi trataţi cât mai bine. Ei… cine sunt eu să le stric lor percepţia?? N-aveam absolut nimic cu această clasă de oameni… fix până în dimineaţa acestei zile, cand…
   Vine un pacient… la tratament, ori control… habar n-am şi sincer nici nu mă interesează, pentru că eu am alte treburi prin cabinet, nu să consult ori să particip la consult. Intră şi după câteva momente aflăm cu toţii că dumnealui este din Galaţi. Imediat după, ne povesteşte că lucrează în port şi una din pasiunile lui este pescuitul. Fix în acel moment scoate din traistă un peşte… lung cam de vreo 85cm – habar n-am câte kile ar avea – şi i-l dăruieşte domnului doctor. Omul devine insitent şi nu acceptă nici un refuz, nu iese din cabinet până nu se asigură că domnul doctor a acceptat ploconul. În felul acesta omul trăieşte cu siguranţa că domnul doctor are sa-l vindece de toate bolile pământului.
   Şi pleacă liniştit! Imediat după, iese şi domnul doctor din cabinet. În drumul lui către uşă, se întoarce către mine şi ordonă: Dragoş, pune tu peştele în frigider!
   Nici n-am apucat să protestez, n-am avut când, domnul doctor a ordonat şi a ieşit. Ceea ce înseamnă că nu mai era problema dumnealui! Bine-bine, dar cum să bag eu monstrul acela într-un frigider care nu-mi ajunge nici măcar până la genunchi?! Și mai e și ascuns sub patul din cabinet??
   Şi dăi și bagă-te Dragoș sub „masă de tratament”… și dăi şi mută chestii prin frigider… şi dăi, şi îndeasă peştele înăuntru. Păi unde să încapă monstrul?! Nicio şansă! Dăi, îndeasă iar! Nimic! Pune-l într-o parte… îndeasă-l iar! Nimic! Tui dumnezeirea şi dumnescreşterea mamii măsii şi cine l-a făcut! Mai îndeasă-l un pic… şi încă un pic… şi încă un pic… şi într-un final… succes! Reuşesc să închid uşa! Care şi rămâne închisă! Succes dublu!
   Mă ridic extrem de mulţumit şi mă îndrept spre chiuvetă, să spăl mirosul. Când mă uit mai bine în oglindă… eram PLIN de mozol de peşte pe halat! Un mod… grozav de a începe săptămâna!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori