marți, iulie 3

Criză mare, monşer



   Criza a lovit puternic în toată lumea, chiar și în profesori… mai ales în cei cinstiți. De fapt în special în cei cinstiți. Dar… o mână de profesori mai… întreprinzători au stat ei și s-au gândit bine… și au venit cu o idee mai mult decât genială:
   Au chemat părinții pentru o ședință strașnică și le-au comunicat acestora, cu zâmbetul pe buze, că începând din toamnă vor înființa o clasă specială pentru moștenitorii lor, anume o clasa cu predare intensiva a limbii engleze (fie vorba între noi: două ore în plus pe săptămână… maxim, dar nu asta-i important). Acum, tu ca părinte, când auzi că se înființează o clasa pentru „elite” tu ce ai să faci? Ai să stai cu mâinile-n sân spunându-ţi „lasă domnule, că eu știu bine că odrasla mea nu e chiar așa de strălucită, nu prea știe să adune, nu prea știe să înmulțească, nu prea știe să vorbească… și e și cam prost așa, cade pe jos, nu se poate ridica… etc”… în ce univers paralel există un astfel de părinte?! În niciunul, îţi zic eu sigur!
   Bun, deci am stabilit, dăm copilul la clasa de Engleză! Păi, stați un pic dragi părinți… că nu-i chiar așa de ușor… vedeți dumneavoastră, se va organiza un examen… o probă orală și o probă scrisă… fiecare copil înscris va trebui să treacă aceste două probe, vor primi note, iar la final primii 25 vor fi declarați admiși și vor fi înscriși în noua clasă!! Deci… dacă vreți ca lumina ochilor dumneavoastră să între în clasa elitelor, va rugam frumos: MEDITAȚII!! Cu cine? Cum adică cu cine?! Păi cine organizează examenul?! Dacă nu noi… atunci cine?!
   Și iată… printr-o chestie extrem de simplă determini câteva zeci de părinți să-ţi trimită odraslele pentru lecții particulare… plătite, evident!
   După care duci prostia mai departe, dai copiilor o listă cu 20 de compuneri, fiecare pretendent trebuie să scrie cele 20 de compuneri, să le prezinte pentru corectare, iar după ce acestea au fost corectate și aprobate de profesorul care… cel mai probabil va face parte și din comisia de evaluare… fiecare pretendent la clasa „elite” va trebui… atenție… să le învețe pe de rost! Fix așa a sunat recomandarea profesorului! Adică un copil de 11-12 ani trebuie să învețe pe de rost 20 de compuneri de 60-70 de cuvinte fiecare.
   Singurul lucru pe care pot să-l zic este că asta este cu adevărat cea mai genială idee de a te îmbogăți peste noapte… dintre toate pe care le-am auzit. Iar una din aceste idei, auzite de mine, a fost jucarea unui bilet la loto pe care să fie bifate toate numerele… dar despre asta… alta dată!
   Aaa, să nu uit… pe unul dintre elevii înscriși la acel examen l-am meditat eu. Iar la final, Adelina a obținut nota 10. Ce-i drept, mai mult singură, nu cu foarte mult ajutor din partea mea… deși trebuie să recunosc că nici eu n-am stat cu mâinile-n sân… mda… ce să zic: Felicitări Adelina! Felicitări mie! I’m fabulous!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori