duminică, iulie 29

Un pas mic…


   … pentru știință, dar unul enorm pentru mine. După luni de muncă, stres și fel de fel de alte probleme îndurate, întâmpinate și rezolvate… iată și răsplata: AICI
   Oficial, este cea de-a două mică contribuție adusa științei de către mine, dar prima n-a fost chiar așa de extraordinară și a fost publicată într-un jurnal mai mic.
   Cum am avut onoarea de a-mi trimite munca către jurnalul Tribology International, domnii de acolo s-au oferit voluntari să-mi ia în proprietate munca, figurile… cam tot articolul, deci oricine-l cumpără ar trebui să știe că eu personal nu primesc nici un ban, jurnalul este deținătorul de drept al drepturilor. Deși, dacă mâine face Victoraș încă un doctorat și-mi copiază lucrările doar eu îl pot acuza de plagiat. Deci practic, dreptul intelectual îmi aparține, dar drepturile de imagine aparțin editorului… complicat.
   Prezentarea articolului este disponibilă aici.
   Deci… felicitări mie… și la mai mare!

miercuri, iulie 25

Cine n-are bătrâni…


   Să-și cumpere? Sau să mulțumească Sfântului Darwin cel făcător de descoperiri și să se bucure de viață? Asta-i întrebarea…
   De multa vreme umblu cu bicicleta prin trafic și mi s-au întâmplat destule, mereu voiam să-mi aștern pățaniile aici, dar de fiecare dată îmi trecea supărarea până ajungeam acasă. Acum însă… n-a mai trecut.
   Mergeam liniștit, pe banda 1… pe marginea bulevardului… mașini parcate regulamentar în spațiul amenajat. Ajung până în dreptul unui extrem de bătrân și extrem de obosit Leganza… cam în momentul în care eu ajunsesem aproximativ în dreptul portierei din spate… zdrang! mult prea stimabilul sexagenar deschide laaaarg portiera șoferului. Am avut suficient timp cât să-l ocolesc, deși l-am șters un pic cu cotul. Am frânat imediat, am descălecat și i-am reproșat, pe un ton foarte calm, faptul că nu s-a asigurat în momentul în care a deschis portiera. Imediat după el a început să mă înjure… mi-a reproșat chiar și faptul că mergeam prea aproape de el și că aveam viteză. Cam ce viteză ar putea prinde un biciclist amator, care folosește o bicicletă… mult prea neprofesională dacă știm deja că cicliștii profesioniști ce folosesc biciclete speciale circulă cu o viteză medie de aproximativ 30km/h? Cam unde ar trebui să mă poziționez eu, ca biciclist, pe o bandă pe care circulă și autobuzele RATB? Dacă, printr-un ghinion teribil, din spate venea un autobuz iar eu nu reușeam să-l ocolesc și mă lovea cu portiera? Mai scriam articolul ăsta?!
   Om bătrân… cu parul alb… trecut prin viață… ţi-e atât de greu să spui: „da domnule, am greșit, trebuia să mă asigur înainte să deschid portiera, îmi pare rău, dar totuși, bine că nu s-a întâmplat nimic!” E atât de greu să faci asta? Îţi cade gura? Îţi pierzi glasul?! Sau cum vine treaba asta cu respectul, odată trecut de 60 de ani trebuie doar să fi respectat și să nu mai respecți pe nimeni?! Chiar?!

joi, iulie 12

28




joi, iulie 5

Oracol


   Am spus-o de mai multe ori: eu nu prea mă pricep la politică… Daaaar… ceea ce Victoraș „copy-paste: și Crinuleţ „eu toată ziua dorm” au făcut în ultimele zile este un atac la democrație. Se încearcă din nou punerea sub control a Justiției.
   Victoraș i-a încălcat deciziile, Crin, probabil abia așteaptă să ajungă la Cotroceni ca să semneze o grațiere… pentru… un deținut politic… ales la întâmplare, spre exemplu. Iar acum amândoi ţipă că Băsescu a încălcat Constituția. Ceea ce fac astăzi acești Adolf și Benito este un spectacol groaznic.
   După cum am spus, nu mă prea pricep la politică… daaar… eu cred că astăzi, Victor și Crin își semnează și-și ştampilează ieșirea din scena politică. Eu cred că or să meargă până la capăt și or să-l suspende din funcție pe Băsescu. Dar cred că după referendumul organizat, poporul va vota împotriva demiterii președintelui, trăgând un mare pumn în botul celor doi. Asta va crea mici neînțelegeri în sânul alianței celor doi dictatori și împreună, ținându-se de mână vor eșua într-un mod groaznic la alegerile din toamnă. Imediat după conducerea partidelor pe care cei doi le prezidează îi va arunca în colţul cu vechituri.
   Țara n-are cum să funcționeze bine dacă Justiția e controlată politic… pardon, mă scuzați, are cum să funcționeze bine… dar doar pentru unii… gen… știu și eu… Crin? Victor?
   Vorbesc și eu așa… precum opinia publică!

marți, iulie 3

Criză mare, monşer



   Criza a lovit puternic în toată lumea, chiar și în profesori… mai ales în cei cinstiți. De fapt în special în cei cinstiți. Dar… o mână de profesori mai… întreprinzători au stat ei și s-au gândit bine… și au venit cu o idee mai mult decât genială:
   Au chemat părinții pentru o ședință strașnică și le-au comunicat acestora, cu zâmbetul pe buze, că începând din toamnă vor înființa o clasă specială pentru moștenitorii lor, anume o clasa cu predare intensiva a limbii engleze (fie vorba între noi: două ore în plus pe săptămână… maxim, dar nu asta-i important). Acum, tu ca părinte, când auzi că se înființează o clasa pentru „elite” tu ce ai să faci? Ai să stai cu mâinile-n sân spunându-ţi „lasă domnule, că eu știu bine că odrasla mea nu e chiar așa de strălucită, nu prea știe să adune, nu prea știe să înmulțească, nu prea știe să vorbească… și e și cam prost așa, cade pe jos, nu se poate ridica… etc”… în ce univers paralel există un astfel de părinte?! În niciunul, îţi zic eu sigur!
   Bun, deci am stabilit, dăm copilul la clasa de Engleză! Păi, stați un pic dragi părinți… că nu-i chiar așa de ușor… vedeți dumneavoastră, se va organiza un examen… o probă orală și o probă scrisă… fiecare copil înscris va trebui să treacă aceste două probe, vor primi note, iar la final primii 25 vor fi declarați admiși și vor fi înscriși în noua clasă!! Deci… dacă vreți ca lumina ochilor dumneavoastră să între în clasa elitelor, va rugam frumos: MEDITAȚII!! Cu cine? Cum adică cu cine?! Păi cine organizează examenul?! Dacă nu noi… atunci cine?!
   Și iată… printr-o chestie extrem de simplă determini câteva zeci de părinți să-ţi trimită odraslele pentru lecții particulare… plătite, evident!
   După care duci prostia mai departe, dai copiilor o listă cu 20 de compuneri, fiecare pretendent trebuie să scrie cele 20 de compuneri, să le prezinte pentru corectare, iar după ce acestea au fost corectate și aprobate de profesorul care… cel mai probabil va face parte și din comisia de evaluare… fiecare pretendent la clasa „elite” va trebui… atenție… să le învețe pe de rost! Fix așa a sunat recomandarea profesorului! Adică un copil de 11-12 ani trebuie să învețe pe de rost 20 de compuneri de 60-70 de cuvinte fiecare.
   Singurul lucru pe care pot să-l zic este că asta este cu adevărat cea mai genială idee de a te îmbogăți peste noapte… dintre toate pe care le-am auzit. Iar una din aceste idei, auzite de mine, a fost jucarea unui bilet la loto pe care să fie bifate toate numerele… dar despre asta… alta dată!
   Aaa, să nu uit… pe unul dintre elevii înscriși la acel examen l-am meditat eu. Iar la final, Adelina a obținut nota 10. Ce-i drept, mai mult singură, nu cu foarte mult ajutor din partea mea… deși trebuie să recunosc că nici eu n-am stat cu mâinile-n sân… mda… ce să zic: Felicitări Adelina! Felicitări mie! I’m fabulous!

duminică, iulie 1

Pieţarul



   Pieţarul este un om cu totul și cu totul aparte, prostia lui îl diferențiază clar de restul oamenilor. El este cel ce duce prostia la un alt nivel, pentru el, prostia este o artă… și o practică cu pasiune.
   Pieţarul își clădește averea înșelând oameni cinstiți, ajunge un parvenit extrem de bogat care intră în cârciuma comunală și strâmbă din nas și o părăsește înjurând pentru că nu a găsit un Vittel cu gheaţă și lime.
   Pieţarul își va cumpăra mereu o limuzină de clasă medie sau chiar mare, iar această limuzină va fi folosită ulterior la căratul fructelor sau legumelor. Nu contează că are tapiserie din piele, stă mai bine lada cu roșii pe banchetă.
   Pieţarul adevărat îl recunoști foarte repede, are taraba poziţionată la vedere iar pe degete în loc de bătături are inele și ghiuluri, în loc de răni de la munca pământului, el are brățări de aur… el nu citește ziarul, el navighează pe net cu tableta lui… el nu are basma ori pălărie de paie în cap, el are șapca de firmă.
   Pieţarul este o specie ce ar trebui stârpită cu sânge rece… fără nici un fel de milă. El cumpără marfa de la producătorii cinstiți, o aduce în orașele mari, se declară producător și o vinde la suprapreţ. Dacă tot vă faceţi cruci și ţineţi post, va întreb: pe ăștia de ce nu-i trăsnește?!
   Pieţarul urmărește mereu să facă profit… indiferent cum, el vrea să vadă banul, vrea să simtă cum îl lovește banul. El își expune marfa pe tarabă după cum urmează: alege fructele sau legumele ce arată mai frumos și le așează… de fapt nu… el le ordonează în faţă, ca să-ţi ia ochii când te oprești la taraba lui. Iar pe cele stricate le păstrează în spate… în momentul în care tu te oprești și vrei să-ti cumperi un kilogram de piersici, el are să-ti pună mereu în plasă doar fructele din spate, cele stricate. Ciclul va continua până când fructele din faţă se vor strica la rândul loc. În acel moment ele vor trece în spate, iar în locul lor vor veni alte fructe, mai proaspete, frumoase. Astfel, pieţarul va vinde mereu doar fructe stricate.
   De ce tu, din postura ta de cumpărător, nu-l ocolești mereu… este ceva ce mă depășește complet. Eu am luat o astfel de ţeapă și de atunci, de fiecare dată când merg în piaţă să-mi cumpăr fructe, mă opresc la taraba respectivului pieţar… îl întreb despre preturi… dacă-s proaspete fructele… chestii uzuale, iar în momentul în care pieţarul pune mâna pe castron crezând că m-a convins i-o retez:
-Nu, nu vrea să iau de la dumneata, pentru că m-ai păcălit o dată și mi-ai vândut doar piersici stricate!
   Luați exemplu, vă rog!