duminică, mai 27

Cel mai prost ospătar…


… din lume!!! Trecem peste cele câteva… să le zicem premise… ba nu, dacă trecem peste ele, n-o să înțeleagă nimeni nimic… deci:
   Să facem cunoștință cu… asistenta managerului unei multinaționale… care trebuie să meargă singură la o întrunire de afaceri… și nu-i convenea acest lucru:
-Auzi, dar tu ești relativ blond… ai ochii albaștrii…
-Verzi, vrei să spui…
-Verde, albastru… aceeași chestie! Deci ai putea poza într-un neamț, nu?
-Cred că da!
-Ce-ai zice dacă te-aș ruga să joci rolul sefului meu, care este un neamț, la o întrunire de afaceri?
-Cam ce ar trebui să fac?
-Nu mare lucru… să taci… să spui cate un „Nein” ori „Ya-Ya” când îţi șoptesc eu cate ceva la ureche! O să presupunem, că tu nu știi limba, iar eu îţi traduc, restul nu-i important, pentru că de afacere mă ocup eu!
-Hmmm… o masă pe gratis zici? Număra-mă înăuntru (count me în)! (plus că e vorba de o aventură)
   Mergem la restaurantul cu pricina… prin Romană pe undeva… ceva stilat or something… fac cunoștință (formală) cu partenerii de afaceri… se schimbă câteva păreri și oferte. Vine ospătarul cu pricina. Ia comenzile. Eu, în încercarea mea de a mă ascunde, am comandat o bucată de carne de vită, mi s-a părut mie că aia ar mânca nemții la ei acasă în nemţalia.
   Vine comanda… mă trezesc cu un șnițel enorm în farfurie… pun mâna pe cuțit și dau să-l tai! Canci! Încerc din nou! Double-Canci! Stai că mă descurc eu cumva, îmi zic… flash-back cu anii din facultate, mă concentrez asupra orelor de Germană și apelez chelnerul:
-Einsuldighiun… ain anderere messer bitte? (pentru că eu vorbesc și un gram de germană, da?)
Chelneru mirat:
-Poftim?
-Oh! [Engleza stricată] Ănadăr… naif? Pliz? (pentru că sărmanul cuțit ce-l primisem nu era capabil să taie șnițelul)
-Sori, onli kaind ui hev! Sori…
-… poker-face… (în sinea mea: pai nu pot să tai şniţelu, cum îl mănânc?) (toate astea i le-am sugerat printr-o expresie a feţei, da?)
-Just a minit! Exclamă chelnerul, și fuge spre măsuţa lui cea special amenajată și burdușită cu pahare, farfurii și tacâmuri.
   Și nu-ţi spun că vine de acolo înarmat cu un iatagan a cărui lamă măsura cel puțin 40cm. Când l-am văzut am crezut că-mi vrea capul… pe cuvânt! Șocat fiind n-am schițat nici un gest, iar el a putut să se strecoare prin spatele meu și nu-ti spun că încearcă să-mi taie șnițelul în mici bucaţele… el… cu iataganul lui… n-am apucat decât să-l împing un pic de lângă mine exclamând: Nein! Nein! Norocul meu că a înțeles, căci altfel aș fi fost forțat să-mi dau de gol acoperirea și să-l înjur în română!
   Cum paştele tău de ospătar la un restaurant din centrul unei capitale europene îţi permiți tu să vii și să încerci să mărunțești șnițelul unui distins domn ce se pretinde a fi un om de afaceri arian? CUM?!? Ce morți ai învățat tu la școala de ospătari? Ce căcat urmează după asta? Vii și te oferi să-mi mesteci mâncarea?!?
   GTFO! Get The FUCK Off!

   Una peste alta, după ce dineul oficial a luat sfârșit iar afacerea a fost încheiată (graţie mie) am primit mulțumirile de rigoare, după care m-am gândit în sinea mea… am acționat precum un spion britanic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial!
   Bine lucrat, bine gândit!

2 comentarii:

Pumpkin Pie spunea...

=))))))))))))
Bai, nu stiu cum ai avut tu atata stapanire de sine, ca eu, pe langa faptul ca radeam de muream, ma dadeam si de gol.
BTW, as fi putut interpreta rolul unei nemtoaice daca sunt blonda si cu ochii albastri? :D Sunt o actrita grozava, cred ca am mai zis-o. :D :))

armin spunea...

... dupa logica mea... cred ca da!! hahaha

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori