miercuri, martie 14

Sunt Pentru


   Aproape a venit primăvara… aproape… într-o seară veneam spre casă și treceam printr-o zonă stăpânită de o haită de vagabonzi… sau comunitari… sau care o fi denumirea lor de animale semi-sălbatice. Sincer mă așteptam să-i găsesc tolăniți pe undeva ca să-i pot alerga un pic, să ardem calorii împreună, să ne protejam sănătatea împreună… mai mult eu și mai puțin ei. Dar nu i-am găsit prin zonă, m-am uitat un pic prin prejur… nimic… m-am resemnat și mi-am continuat drumul. Când am ridicat privirea… atunci i-am regăsit… dragii de ei… erau în haită… vreo 6-7 și fugeau spre mine. Aveau feţele alea fioroase… botul încruntat și colții la vedere.
   N-am avut prea mult timp la dispoziție ca să reacționez și n-am reușit decât să mă reped înspre unul din ei… am încercat să-l degajez printr-un procedeu specific portarilor… dar am luftat incredibil. S-a ferit în ultima clipă. Dacă ar fi fost minge de fotbal… nu s-ar fi ferit de mine, că doar eu nu-s Tătăruşanu, nu? Intervenția mea i-a liniștit un pic și au abandonat cauza mult prea nobilă ce o urmăreau și s-au ascuns pe sub mașini.
   Când m-am uitat în stradă am văzut un biciclist… care trecea prin zonă… se ducea și el spre casă… cel mai probabil după el fugeau.

   Am mai spus-o și am să o repet: eu nu trăiesc în junglă… nu știu ce părere ai tu, dar eu nu trăiesc în junglă. Eu când plec de acasă spun doar „pa” nu „adio, sper să mă întorc în viață” ! Dacă aș fi trăit în junglă, aș fi fost conștient că dacă părăsesc cuibul e posibil să fiu mâncat de animalele sălbatice și-mi luam adio de la cei dragi.
   Animalele alea nu sunt nimic altceva decât o durere în cur, ei se strâng în haită pe lângă vreo babă nebună care are impresia că încă locuiește la ţară în bătătură și și-a dezvoltat la maxim instinctul matern. Iar asta e greșit. Dacă vrei să crești animale, mută-te dracului la ţară și acolo n-ai decât să crești ce animale vrei tu… unde mai pui, că pe lângă câini, poți să ai și găini… sau porci… sau vaci… sau orice alt animal pe care poți să-l și mănânci la un anumit moment dat… sau dacă ești cu adevărat nebună, poți să mănânci și câinii… nu-mi pasă… atâta vreme cât nu-i mai crești la bloc.
   Tie îţi lipsește o doagă, hrănești un animal, iar ăla se pişă pe colţul blocului și percepe colţul ăla ca fiind al lui și are să încerce să-l apere de străini. Asta înseamnă că eu, ca străin, nu mai trebuie să trec prin preajma acelui colţ de bloc. De ce? Pentru că i-ai dat tu de mâncare. Și că tine sunt mulți… foarte mulți… acum ce să facem? Ne facem o hartă interactivă și fiecare notează colturile de bloc ce aparțin unei anumite haite de câini? Și ce facem? Le ocolim pentru că ești tu nebun și le dai de mâncare??
   O bătrânică precum cea imaginată de mine a făcut deja o victimă – link ! Iar asta nu e un caz singular… s-au întâmplat de mai multe ori… cu copii… tineri… diplomați… tot felul de oameni.
   Noi trăim în orașul ăsta?! Sau câinii?!? Eu sunt PENTRU Eutanasierea animalelor ce locuiesc pe stradă, sub cerul liber.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori