luni, ianuarie 30

SOPA? ACTA?


   Mână sus cine a bănuit de la început că aceste inițiative sunt niște mânării ale giganților americani? Pe scurt, ei au creat programele folosite la „piraterie”, au scos profit din distribuirea lor, iar acum s-au întors în genunchi încercând să profite de pe urma blocării pirateriei prin acele legi.
 

   Because it’s the land of the free… and the home of the brave… CU SIGURANȚĂ !!!

joi, ianuarie 26

… să sape șanțuri


   Sunt anumite chestii pe care eu chiar nu le înțeleg… sunt undeva peste puterea mea de înțelegere. Ești tu, om în toată firea, ai mașină în faţa casei sau la scara blocului, te supui legii și-ti cumperi cauciucuri de iarnă și seara, când o asculți tu pe doamna Romică spunând că urmează să ningă… te urci în mașină și pleci la drum. Efectiv mă depășește… e peste puterile mele de a înțelege.
   Toată lumea, toți cei care au avut măcar un ochi deschis în clasa a V-a la ora de Geografie, toți știu că la Întorsura Buzăului vântul sufla foarte puternic. Exact din acest motiv pe marginea drumului, din loc în loc, se mai găsesc parapeţi care să oprească zăpada. Și tu, idiot cu acte în buzunar, te urci în mașină și o pornești la drum pe acolo. E absolut incredibil. Rămâi înzăpezit, după care pui mâna pe telefon și suni la tv, ca să te vezi în cadru… și începi să te plângi: băgane-am mula în ei de primari, de ce nu curăţă drumurile? Suntem blocați de nu știu cate ore aici și ne înghite zăpada, murim aici!
   Mula mea, muriți voi dând vina pe primari în vreme ce eu mă minunez: selecția naturală încă funcționează! Tot prostul știe că pe acolo riscul ca șoselele să fie blocate în caz de ninsoare e foarte ridicat. Voi ce căcat căutați pe acolo? Nu există „nu putea fi amânat”… efectiv nu există! Doar dacă e vorba de vreo urgenţă medicală, altfel nu! Categoric NU! Am văzut reportaje la tv cu o zi înaintea viscolului… arătau blocaje exact acolo înspre Buzău… îi luaseră interviu unui neica nimeni care „avea o întâlnire de afaceri spre după-masă” pişate-ai în ea afacere să te pişi… nu poți să o amâni? Nu? Atunci mergi te rog și mori înghețat. Am văzut interviuri luate unor șoferi de tir… care… mula mea, sunt șoferi, n-ai ce să le ceri… rămăseseră blocați la mama dracului și se plângeau că a trecut primarul și prefectul și le-a promis că-i ajută, dar nu i-au ajutat! Cu ce morți vrei să scoți din șanț un camion de… pana mea… 17-18-19 tone? Cât dracu o fi avândă un TIR încărcat… cu ce să te tracteze? Cu Loganul de MAI? Dacă te obligă patronul să circuli și în astfel de condiții, dă în morți vina pe el, că nu-i primarul vinovat că te-a pus pe tine dracu să o pornești la drum.
   Să nu creadă cineva că-i apar pe primari… tata nu e primar și nici n-o să fie! Dar ca primar ce căcat să faci? Scoți utilajele… cu ce folos? Să ardă gazul aiurea? Acum doi-trei ani, râdeam de francezi… cum a dat viscolul peste ei, a apărut la televizor prefectul regiunii și a anunțat că închide toate drumurile, retrage la garaj toate mijloacele de transport în comun, suspendă traficul feroviar, închide aeroporturile și-i roagă pe oameni să nu iasă afară decât dacă e absolut necesar. Și oamenii au stat liniștiți acasă o zi până s-a oprit viscolul, după care utilajele au ieșit, au deszăpezit, s-au retras la garaj și viața și-a reluat cursul normal. Și eu am râs de ei când au făcut asta… gândindu-mă că la noi îl futeau oamenii în cur pe primar până scotea plugurile pe străzi. Bun, scoatem plugurile… și ce rezolvăm? Trece plugul și-n 30 de minute se așterne iar… chiar crede cineva că avem atâtea pluguri încât să le trimitem să treacă prin orice loc o dată la jumătate de oră?!?
   Sunt unii… extrem de prosti… care trăiesc cu impresia că iarna e un pic mai frig decât vara și cam atât. Pe stradă el poate să circule în același fel și iarna și vara… și dacă nu poate îl înjură pe primar. Noroc cu legea cauciucurilor de iarnă, căci altfel unii ar fi circulat în continuare cu cauciucurile de vară.
   Sunt unii frate… dar n-avem ce face, cineva trebuie să sape și șanțuri sau să spele pe jos…

vineri, ianuarie 20

Cât p-aci


   Golan cum sunt… nu puteam lipsi de la proteste… era practic imposibil. La drept vorbind, am fost convins de alți golani, dar nu contează… important este că am mers! Am avut și pancartă… pancarte… nu contează că nu le-am făcut eu, le-am avut, le-am fluturat mândru în aer!
   Pe una din pancarte scria mare „USL ne fură protestele, ajutați-ne!” Doar atât… nimic mai mult… și pentru alea cinci cuvinte am încasat înjurături și flegme cât cuprinde. Toți octogenarii pro-Iliescu mă luau la rost: „Da ce are maică USL-ul? Că e buni… că dă la oameni bani în plus la pensie!” Pfff… mamaie… cum și mai ales DE CE votezi tu strâmb pentru mine?
   Certându-ne cu… aproximativ toată lumea, am ajuns la concluzia că orice votăm, tot hoți or să fie, dar hoții ăia care ajung la putere, trebuie să fie conștienți de faptul că dacă iar ne mint… iar ieșim în stradă, și dacă se ajunge să ieșim din nou în stradă, nu mai protestam, ci mergem peste ei.
   Asta este, alta opțiune n-avem, doar n-o să-l punem președinte pe Vadim sau pe DanDiaconescuDirect? Și jelindu-ne soarta… din gură de manifestant în gură de manifestant… am aflat de „Partidul vechea mână de fier îndreptata spre stânga”. N-am de gând să le dau numele, nu are absolut nici un sens. Mi-a atras atenția o pancarta pe care era desenata o caracatiță și pe fiecare tentacul era câte o siglă de partid politic: PSD, PC, PNL, PDL, UDMR… cam astea ar fi, nu? Când i-am văzut… cerul mi s-a luminat… speranțele au înviat… gata… avem soluție! Am mers acasă glonț și i-am căutat pe net. Intru pe pagina lor… pagină frumoasă, construită îngrijit, tot ce te interesează la îndemână… scrolez în jos pe pagină și văd că-mi cer să-i susțin… aveau și un banner frumos, mă și gândeam că-l preiau pe blog. Apoi văd că le mai trebuie ceva semnături ca să-și poată înființa partidul, direct mi-am făcut planul cum să fac să le dau semnătura mea… dar înainte să fac asta… am mai scrolat un pic pe pagină:

1.Hop, portretul lui Corneliu Zelea Codreanu! Uat… Dă… Fac?! Mă rog… mergem mai departe

2.Tipii se mândreau că au fost nu știu pe unde și au protestat împotriva unei chestii dedicată cuplurilor homosexuale! Uaaaat… Dăăăă… Faaac?!? Mă rog… or fi vreascuri și pe la ei…

3.Am citit obiectivele ce și le propun… m-am lecuit imediat… ăștia sunt un fel se Super-Ultra-Nationalişti… dacă cumva ăștia ajung la putere, ce a făcut Hitler o să pară o glumă pe lângă ce plănuiesc ăștia să facă cu homosexualii, ungurii și restul străinilor ce râvnesc la ţara noastră.

   Le-am închis pagina și mi-am zis… a fost cât p-aci… daca mi-ar fi cerut semnătura în piață le-aș fi dat-o fără să clipesc… îl ajutam pe noul Hitler să urce la putere… ca printre urechile acului…

joi, ianuarie 19

Gluma proastă


   Toată lumea știe că glumele cele mai bune sunt alea proaste! Este o lege nescrisă… care ar trebui să fie scrisă!
   Acum câțiva ani, eram la mare cu prietenii. Mai o distracție, mai o prăjeală pe plajă, mai o beție… chestii uzuale. Printre noi erau și câteva personaje care nu știau să înoate… din acest motiv intrau în apă doar pe saltea sau cu vreun colac ori o minge care să-i țină la suprafața.
   La semnalul „hai în apă” de obicei toată lumea sare de pe cearșaf și fuge în apă… deseori că și cum ar fi amenințați cu moartea de un ninja bine deghizat. Așa se întâmplă mereu. Așa s-a întâmplat și atunci. Doar că… atunci… după ce toți s-au saturat de bălăceala și au ieșit afară să se mai prăjească un pic am rămas în apă eu și tipul care nu știa să înoate. După clasicul moment ciudat de tăcere deplină, eu am început să fac bicicleta sub apă, am ridicat mâinile în aer și am zis:
-Hai frate aici, uite cât e apa!
   Am râs puțin cât s-a scufundat precum pietroiul… am râs un pic mai mult când a sărit afară și s-a agățat de minge ca și cum viața lui era în pericol… Acum, ca să nu creadă toată lumea că sunt vreun dement… Nebun, știa să înoate cât de cât… dar nu prea avea încredere în el… plus, apa îmi venea cam până la nivelul nasului, mai mult, Nebun e ceva mai înalt ca mine… deci nu i-am pus viața în pericol în glumă… deși de fapt pe atunci aveam 17-18 ani… aveam mintea ocupată cu jocuri pe calculator și glume extrem de proaste, deci e foarte posibil să fi evaluat altfel riscurile.
   Dar asta n-a fost gluma proastă… nuuu… gluma proastă a fost răzbunarea cruntă de care am avut parte. A stat… a clocit-o… a răsclocit-o… până când a născocit cel mai diabolic plan de răzbunare posibil! A subtilizat aparatul meu foto și și-a pozat fundul în mai multe poziții…
   Oooh… cred că am uitat să spun că eu și Cătălina aveam același tip de aparat foto…

duminică, ianuarie 15

Prima zi


   După cum toată lumea a observat, n-au inventat ăștia mașina timpului. Chiar dacă au confirmat existenţa unor viteze mai mari decât cea a luminii, încă n-au construit mașina timpului… contrar așteptărilor a 99% dintre pământeni. Pe mine nu mă miră… absolut de loc…
   Dar dacă cumva o construiesc… știu eu exact momentul în care vreau să mă întorc înapoi în timp ca să-l schimb. A fost… extrem de nasol… și putea să-mi atragă patru ani de ghinion.
   De obicei „prima zi” într-un anume loc e decisivă, prima zi la școală, prima zi la noul loc de muncă, prima zi la pușcărie… astea sunt decisive. Ceea ce faci în ziua respectivă, toate acțiunile tale or să pună o etichetă mare pe fruntea ta. Bine, etichetele respective se mai schimbă… dar foarte greu…
   Astfel, eu aș vrea să mă întorc înapoi în timp până pe 15 septembrie 1999, pe când eram bobocel la liceu, în prima mea zi de școală la liceu. Care a fost… groaznică… nici nu-mi pot imagina ce fel de diavol s-a întrupat în mine (cred că totuși ar trebui să scot dracii din mine) și m-a făcut să arăt într-atât de stupid, dar mă rog. Mă bucur că m-am schimbat și că acțiunile mele din respectiva zi nu mi-au atras patru ani de ghinion… mă foarte bucur.
   Deși petrecusem opt ani frumoși alături de colegii din școala generală, alături de care crescusem și mă semi-maturizasem trecând prin multe prostii… mai mari sau mai mici… deși ei mă știau drept un tip extrem de sociabil… deși sunt dus la extrem de prietenos… deși… deși…
   În prima zi de liceul purtam ochelari și în momentul în care am intrat în clasă însoțiți de dirigintă m-am așezat în prima bancă, deși se găseau multe locuri libere în restul clasei.
   Nici acum nu înțeleg de ce m-au iertat colegii… nici acum nu înțeleg de ce nu am ajuns bufonul clasei?!? Să fi fost oare pentru că în prima săptămână m-am bătut cu cel mai mare căpcăun din clasă? Căpcăun, care pe lângă faptul că era foarte mare, mai era și foarte prost… și tot prost a rămas și după liceu și facultate? Sau poate o fi avut legătură cu faptul că după primul semestru m-am trezit cu două corigenţe, dintre care una la matematică obținută „în stil mare” cu nota 2 (doi) în teză!
   Dacă ăștia inventează mașină timpului, în ziua aia mă întorc! Clar!

vineri, ianuarie 13

Al naibii de ciudat


   Cum nu sunt un bloggar prea mare, nu sunt invitat la evenimente extraordinare… totuși, am fost invitat la o înmormântare… deși nu din calitatea de blogger, dar mă rog. Defunctul, fost militar, a fost înmormântat la cimitirul militar.
   Pășind pe alei mă tot uitam la pietrele funerare, generali, colonei, maiori, veterani de război, comandori, contraamirali… oameni ce și-au făcut datoria faţă de ţară. Totuși… am văzut un lucru… dus la extrem de ciudat… am văzut 2 morminte, nu unul, da? Două! Ce erau aranjate frumos, finisate cu marmură, piatra funerară impunătoare… gravată frumos cu numele celor doi soți… poza celor doi pe piatră deasupra numelor… doar că… erau trecuți doar anii nașterii… pentru amândoi!!! Niciunul nu era mort… amândoi erau încă în viață!
   Sunt eu singurul căruia i se pare asta a fi un lucru EXTREM de ciudat? Cum să fii încă în viață și să ai mormântul pregătit?!?

luni, ianuarie 9

2012! Primărie?


   Data trecută am fost împiedicat de forţe ostile franțuzești să votez pentru primăria municipiului… și n-am putut vota nici pentru prezidențiale pentru că încă nu-mi veniseră actele și nu mă primeau ăia la consulat. Dar anul asta am să-mi exercit dreptul. Ha-ha…
   Nu știu cum naiba de a ieșit dom’doctor promițând autostrăzi suspendate și parcări supra-etajate, dar nici nu pot să arunc cu căcat în el, totuși a terminat pasajul Basarab. Mă rog, nu-s eu expert, dar… dacă vin pe Plevnei și vreau să merg acasă, de ce nu pot urca pe el? Nu vreau să merg pe sub… niciodată n-am țintit jos, mereu sus, vreau să urc pe pasaj, de ce nu pot?? Mă rog, nu mă pricep eu prea mult la chestiile astea, cred că e un motiv bun pentru care varianta asta nu e posibilă, mai bun decât „ca să mor eu de ciudă”, cel mai probabil.
   Ei bine, anul asta, pe cuvântul meu că am să votez indiferent de culoare politică cu cel care-mi promite următoarele:

  1. Unirea RATB-ului cu Metrorex, plus bilete unice cu care eu să pot calatori oriunde în oraș timp de o oră jumătate cel puțin!
  2. Reorganizarea liniilor de transport în comun, pentru eficientizarea transportului!
  3. Omorârea câinilor vagabonzi! Nu-mi pasă cum o face, nu-mi pasă cât de uman sau nu, chiar nu mă interesează. Nu trăiesc în junglă ca să mă feresc la fiecare colţ de bloc să nu fiu omorât de animale sălbatice!

   Indiferent din ce partid se trage respectivul, poate fi și cel mai comunist dintre toți, dacă promite astea, eu îl votez! Iar dacă nu le face, mă duc la Primărie și arunc cu ouă și roșii în el!

vineri, ianuarie 6

Să iasă dracii afară


   Nu-mi mai amintesc exact ocazia, dar trebuia să vina popa „în vizită” cum vine el în mod normal. N-am să dezvolt subiectul pentru că ideile mele îmi aparțin și nu le arunc aiurea în online, decât pe alea legate de Franța, evident!
   Am fost anunțați frumos și decent, cu fluturaș lipit în geam pe scara blocului. În data de… vine popa cu… habar n-am, să zicem Boboteaza – sunt sigur că e motiv de venit „la colindat”… deși nu-s sigur.
   De când mă știu eu, ai mei, când vad fluturașul în scară vin acasă teleghidați și încep să dea ordine, pune mână și fă curat, aranjează aia acolo, șterge praful, pune aia la locul ei, dă cu parfum în casă să miroasă frumos când vine popa, șterge parchetul cu ceară, spală geamurile, schimba-ti hainele, spală mașina… Pai da nu botează în parcare! Ce dacă? Să vadă că suntem gospodari! Mno… uat da fac?!?
   Eu… copil semi-ascultator, mă făceam util și îndeplineam sarcinile… După care ciocănea popa în ușă… tata îi deschidea, popa intra și sfințea tot prin casă în timp ce… cantorul? (așa îi zice??) cânta la ușă… după ce sfințea tot venea cu crucea pe la fiecare și ne punea să ne crucim și să o pupăm.
   Un an așa, încă un an așa, încă unul… până când… vine clipa fatidică. Toate se întâmplă precum am descris mai sus… până când vine popa la mine și-mi dă crucea să o sărut… pe cuvântul meu că nu-mi explic ce s-a întâmplat după, oricine ar fi îndreptățit să zică că: „au intrat dracii în mine” dar vă asigur că nu s-a întâmplat așa ceva!
   Popa stătea în faţa mea, întinde crucea spre mine, mie îmi pică capul spre dreapta (complet necontrolat) – deși crucea era în partea stângă – următorul meu gest a fost să-mi fac cruce… cu mâna stângă!!! În vreme ce dreapta atârna de parcă era moartă! Am încheiat scena pupând crucea cu gâtul!!!
   Părintele s-a uitat ciudat câteva secunde… probabil aștepta să-mi apară spume la gură, a mai dat o dată spre mine cu… măturoiul ăla înmuiat în apă sfințită, sau ce o fi și a plecat sugerându-i tatălui meu „să scoată dracii din mine”!!!
   Nici nu mai are rost să povestesc cum 2 luni după acel eveniment ai mei mă puneau să le suflu în nas când veneam acasă ca să se asigure că nu eram beat, plus că mă puneau să le arat venele ca să se asigure că nu îmi injectam draci intravenos…
   Maximum trolling stage… Achieved!

joi, ianuarie 5

Misiune Imposibilă 47


   Bine, toată lumea a văzut filmul, după care m-am dus și eu să-l vad. Wohaa… foarte frumos filmul de altfel, doar că este mult prea exagerat, poate ajunge totuși la partea 72… cum ar fi?. Bine, e făcut de americani, pentru americani, deci e de înțeles. Dar sunt câteva faze extrem de ciudate:
   În primul rând filmul e produs de Tom Cruise, care mai e și actor principal și încă nu știu cate chestii… tipul devine un fel de Sergiu Nicolaescu. În filmele lui, el joacă toate rolurile… chiar și reculul de la pistol e jucat tot de el, așa o să ajungă și Cruise.
   Apoi e modul în care aleargă Tom Cruise… pe cuvântul meu că e extrem de ciudat… are mișcările copiate după un atlet, dar le execută într-un mod… ilar.
   Prima chestie aruncata doar de dragul spectacolului e infiltrarea în Kremlin. Kremlinul e singurul loc de pe Pământ unde nici muștele nu intră fără ca „ochiul din cer” să știe că au intrat. Aia e o prostie, nu au ăia doar un detector de metale și un aparat care scanează o legitimație la intrare, dar mă rog. Aș vrea să văd și eu un film în care chiar se întâmplă ceva plauzibil, fură cineva ceva rachete de la o putere nucleară ce le păstrează încuiate într-un dulap IKEA, ca de exemplu… bine, n-o să zic Franța, deși la asta mă gândesc.
   Dar mă rog, SUA și Rusia, inamici pe viață, cea mai mare temere, războiul nuclear, ăla fura valiza și lansează o rachetă. Mă rog… de dragul spectacolului… să zicem… deși nimeni nu păstrează valiza aia într-un dulap… înafara de francezi, evident, cărora le e frică să nu împuște din greșeală cerul care, rănit grav, va cădea peste ei.
   Cea mai mare prostie ce am remarcat-o în film, e modul în care dezactivează Tom racheta… cu 10 secunde înainte să lovească clădirea. Spectacol, spectacol frate… dar chiar așa? Racheta aia odată lansată, poate fi dezactivată într-un timp bine determinat, după un anumit punct nu mai poți face nimic, în primul rând pentru că iese din raza de acțiune a sateliților ce o controlează și în al doilea rând pentru că începe reacția nucleară, care odată pornită, nu mai poate fi oprită decât în instalații speciale, ce nu pot fi cărate de o rachetă… care i-ar mai fi scopul…
   Și în final, se termină filmul, pam-pam… ne ridicam de pe scaune, eu pun frumos paharul de suc în cutia de popcorn, că să le transport mai ușor, le așez pe scaun și dau să mă îmbrac… și-mi înfășor fularul… apoi îmi trag geaca… după care verific să nu-mi fi uitat cumva portofelul, telefonul, cheile, capul… orice… constat că toate sunt la locul lor – inclusiv capul – după care plec! Uitând cutia de popcorn cu paharul de suc în ea pe scaun… Le-am uitat domnule… mă înțelegi? Le-am uitat… mi-am dat seama pe scară, era aglomerație, lumea se îmbulzea să iasă din sală și nu m-am mai întors pentru că ar fi trebuit efectiv să mă lupt cu oamenii ca să pot trece. Da ce, a contat pentru cineva? M-a frecat Futre la cap tot restul serii… Bă, ești bulangiu? Ai lăsat alea acolo! Faci gunoi… Nu ti-e rușine?!? Frate… le-am uitat, mă înțelegi? Nu am făcut-o intenționat…
Geeezzz…

miercuri, ianuarie 4

1-0 pentru noi


   Veneam acasă… într-un mod liniștit și civilizat, utilizând liniile de noapte, mulțumim RATB! Mai eram și călător civilizat și plătisem călătoria… frumos, civilizat, autobuzul merge noaptea, eu nu cotizez la gândacii galbeni, toate bune și frumoase.
   Vis-a-vis de mine stătea o tânără domnișoară… capul plecat la maxim, sprijinit de scaunul din faţă… spunea tuturor cât de mult a băut… ce poate fi mai urât decât o fată beată? Un șofer de taxi care crede că e dreptul lui să nu pună aparatul în seara de revelion, evident.
   În spatele meu, un tânăr… nu i-am văzut mufa dar i-am auzit glasul. Vorbea la telefon foarte… foarte tare… împărtășea cu toți faptul că el are probleme cu banii și că se descurcă extrem de greu, dar se descurcă. Punea mereu accent pe asta… el se descurcă… era un descurcăreț… mai face rost de o brățară de aur… mai stă o luna în București… mai face rost de un monitor… mai mănâncă ceva… mai un laptop… încă o lună… el se descurca!
   După care a spus cu o satisfacție incredibilă în suflet că se gândește să plece în afară, deoarece aici nu e nimic „de muncă”. Mulți n-or să creadă, dar mie nu-mi pasă… m-am ridicat și m-am îndreptat spre ușă, am trecut pe lângă el… vorba încă la telefon… l-am bătut pe umăr și i-am zis:
-Du-te frate în Franța că acolo e viață… e de muncă acolo peste tot!
   Rămăsese un pic interzis, nu prea știa cum să reacționeze… sper să plece cât mai curând la francezi!

duminică, ianuarie 1

Una albă și una neagră


Încep cu cea albă:
   Căutam disperat un taxi și nu-mi răspundea nimeni sau nu exista nicio mașină disponibilă. Atunci m-a salvat Adina – o expertă în găsirea taxiurilor. Țin minte și acum că a sosit la 2 minute după ce a făcut comanda, m-a așteptat frumos în colţul străzii și m-a dus negreșit acasă. Pe vremea aia cele mai comune taxiuri erau Solenzele… ăla era un Mercedes clasa E un pic mai vechi! Când l-am văzut m-am gândit instant că mă stoarce de bani, dar înainte să mă urc i-am văzut tariful pe portieră, tarif ce era identic cu cel inscripționat pe Solenze.
   M-a dus acasă, nu m-a ținut inutil de vorbă, nu m-a plictisit cu prostiile lui și-n plus… cursa făcea cam 62.000 lei vechi și țin minte că aveam doar trei hârtii în portofel, una de 50.000 una de 10.000 și una de 500.000! N-avea să-mi dea rest la 500.000 și mi-a luat doar 60.000 pentru cursa aia… Am rămas de-a dreptul și de-a stângul interzis… nu-mi venea să cred.

Cea neagră:
   S-a întâmplat fix azi… când din nou căutam un taxi… tot în disperare. Dispeceratele erau ori închise, ori toți șoferii se înțeleseseră cu dispecerele să nu preia comenzi… și dacă nu se înțeleseseră, șoferii oricum nu preluau ei comenzi, pentru că dacă vine la comanda e obligat să pornească aparatul de taxat.
   Am ieșit în stradă și am căutat un taxi… din 100 de mașini ce treceau pe lângă mine doar 5 sau maxim 6 aveau becul roșu aprins, restul toate pe verde și cu „clienți” înăuntru. Într-un final am oprit și eu o mașină… mi-a cerut 40 de lei pentru o cursă ce în mod normal ar fi făcut 12 sau maxim 14 lei.
   Toți erau șpăgari ieșiți pe străzi „la vânătoare”, nimeni nu voia să pună aparatul… ba mai mult… li se părea că este dreptul lor să nu pună aparatul în seara de Revelion… pufneau în râs când le spuneam să pună aparatul… cum adică să pună aparatul? Cine a mai văzut așa ceva??
   Eu aș vrea ca RATB-ul să se unească cu Metrorex-ul și să-i stârpească pe gândacii galbeni ce ne poluează viața… deja au înființat liniile de noapte, dacă mai dezvoltă rețeaua un pic n-o să mai circul decât cu transportul în comun… pe cuvânt!