vineri, decembrie 7

Oprescus bădăranus extremus


   Spitalul Colțea s-a serbat astăzi. Inaugurat, cu aproximație, în 14 decembrie 1704, este primul spital din București, locul unde medicina românească s-a născut. Sute de medici ce și-au pus puternic amprenta asupra medicinei s-au școlit și au profesat în acest spital.
   Apoi a venit Oprescu și s-a căcat în mijlocul amfiteatrului!
   Ținută în fiecare an, serbarea spitalului, a adoptat recent o temă omagială. Astfel, an de an cu ocazia serbării este omagiată una dintre personalitățile marcante ale spitalului. Anul asta a fost rândul domnului profesor doctor Ion Victor Bruckner. O figură marcantă a medicinei din România.
   Având în vedere că spitalul se afla în proprietatea (personală – după părerea primarului) a Primăriei, nu se putea ca această persona atât de puțin importantă să lipsească. Astfel, ne-am trezit cu domnul primar în amfiteatru.
   Cum mult prea stimabilul primar este o persoană extrem de ocupată – cu furatul banilor – domnia sa nu a putut zăbovi prea mult… vorba aia, cât să-l omagiezi? a salvat doar câteva mii de vieți omenești, mai puțin decât pot eu fura într-un mandat! Deci îmi mai trebuie încă un mandat, și încă unul și încă unul… !
   Și primărelul ia cuvântul… Și începe să ne adoarmă cu prostiile lui… cum nu-i place lui să fie văzut precum un primar și cum ar dori să fie privit precum un coleg și bla-bla-blaaaa!
   Și apoi își dă pantalonii jos și se cacă în mijlocul amfiteatrului, citez:
-Stiţi, dimineață, a venit la mine șefa de cabinet și m-a atenționat: „Domnule primar, știți că astăzi aveți întâlnirea aceea la Colțea!”; Da, știu! I-am răspuns eu! „Știți, este sesiunea aceea comemorativă a domnului Ion Victor Bruckner!”; La care eu mi-am ridicat privirea și i-am spus așa: „Auzi, făi? Știi ce? Ești proastă, că este o sesiune OMAGIALĂ! Că omul ăla încă n-a murit!”
   Am încheiat citatul!

   Domn… Oprescule… să ne trăiești… dar nu foarte mult!

sâmbătă, decembrie 1

Simplu, Vodafone!

     Pentru că ne doare-n apropo de clienți!
   Deschid prin a spune că sunt client al concurenţei Vodafone de mai bine de 11 ani și niciodată nu am avut probleme legate de serviciul de telefonie mobilă! Asta până când am preluat o cartelă Vodafone!
   Povestea sună cam așa: mătușa mea, regretata doamnă Nicolae… sau mai simplu, Nani, cum îi spuneam noi, a trecut în neființă lăsând în urmă un abonament la cei de la Vodafone. După cele lumești, am luat ultima factură, m-am dus la reprezentanţa Vodafone situată în București, pe bulevardul Iuliu Maniu numărul 160, la parterul blocului I, am plătit factura, iar apoi am vorbit cu un anumit domn Sorin, căruia i-am prezentat situația și l-am întrebat dacă pot să convertesc abonamentul la cartelă preplătită. Am ales aceasta opțiune pentru că după decesul mătușii mele, rudele și prietenii apropiați ai lui Nani au continuat să sune pe numărul ei, nu puteam să-l închid, nu?
   Și i-am explicat domnului Sorin problema, tipul a fost foarte receptiv, mi-a făcut o copie după certificatul de deces și după buletinul meu, mi-a cerut un număr de telefon și mi-a comunicat că în maximum patru zile lucrătoare se va realiza migrarea la cartela. Am plecat fericit! Chiar mă miram că totul a decurs așa de ușor și fără nici un fel de probleme, hârţogăraie și alte prostii.
   Doar că… la câteva ore după, am constatat cu stupoare că serviciul de telefonie mobilă fusese deconectat. Am încercat imediat să sun pe numărul lui Nani, doar ca să primesc mesajul acela sec: „numărul apelat nu este alocat” ! Superb!
   Inițial am crezut că nu o să dureze decât câteva ore, maximum o zi. Dar totul a durat mult mai mult! Așa de mult încât rudele și prietenii au început să mă sune pe mine și să mă ia la întrebări: „ce s-a întâmplat cu numărul de telefon? de ce apare ca fiind deconectat?” Vă dați seama că într-o astfel de situație concluziile ce le trag niște oameni însetați de moștenire sunt foarte seci! La ce poate să se gândească un neavenit care mă sună din cinci în cinci minute să mă întrebe dacă am deschis testamentul? Vă imaginați situația în care am fost pus eu în faţa familiei dar mai ales în faţa rudelor și prietenilor apropiați ai lui Nani!
   Din păcate nu am putut suna ori ajunge la cei de la Vodafone decât după vreo patru zile! Am mers în același magazin situat pe bulevardul Iuliu Maniu, sperând să-l găsesc tot pe domnul Sorin, crezând că dumnealui a comis greșeala – am aflat ulterior că dansul își făcuse treaba corect! Și astfel am fost primit domnul Rareș! După ce i-am explicat situația creată, tipul a răscolit în calculator și mi-a comunicat nonșalant că numărul este închis definitiv! A urmat o discuție în care eu încercam să-i explic că nu a cerut nimeni închiderea permanentă a numărului și categoric unul din angajați a comis o greșeală, iar el credea că am de gând să-l mușc de gât și a început să discute cu mine pe un ton foarte agresiv, tratându-mă într-un mod… complet greșit! I-am cerut să vorbesc cu unul dintre superiori, mi-a răspuns că nu este niciunul disponibil! I-am cerut codul angajatului ce a deconectat numărul ca să-i formulez o plângere, m-a refuzat!
   Per total, Rareș s-a comportat extrem de urât cu mine! Extrem de urât! Ajunsese chiar să ridice tonul și să-mi explice că el este un angajat model, lucrează de doi ani în companie și niciodată nu a primit vreun client atât de neobrăzat precum mine! L-am lăsat în durerea lui, am plecat după ce i-am lăsat numărul de telefon, deoarece îmi promisese că a doua zi va încerca să-l contacteze pe cel ce a comis greșeala în speranța de a-mi recupera numărul! Adică putea să-mi dea ceva date despre respectivul, pentru ca eu să depun o plângere direct pe numele, ori codul lui, dar n-a vrut!
   Imediat după am sunat din nou la Vodafone, și explicându-le încă o dată problema, cei din call-center au reușit în câteva minute să reconecteze numărul la rețea! Lucru îmbucurător de altfel! Săracul Rareș, ce o fi lucrată el timp de doi ani în companie de n-avea acces la asemenea facilități din contul lui de angajat cu vechime de doi ani… habar n-am!
   Dar lucrurile nu s-au oprit acolo! I-am comunicat tipei ce m-a consiliat în timpul apelului la serviciul clienți al Vodafone că doresc să depun o plângere și împotriva lui Rareș și împotriva celui ori celei ce mi-a deconectat numărul de la rețea. Și astfel am fost sfătuit să scriu un mail de pe site-ul Vodafone. Ceea ce am și făcut! Ce m-a frapat a fost că site-ul este construit într-o manieră specială, parcă este făcut să te descurajeze în intenția ta de a depune o plângere. Dar am trecut peste! Eram decis să-mi caut dreptatea!
   Și am depus plângerea! Prin mesajul meu, le-am explicat celor de acolo problema survenită și le-am cerut să desfășoare o ancheta, să-l caute și să-l pedepsească pe cel vinovat! La sfârșit am specificat că nu mă interesează nici un fel de recompensă de genul „credit cadou, minute naționale” sau orice alt tip de răsplată materială! Voiam doar ca cel vinovat să fie pedepsit! Atât doar! Și au trecut două săptămâni! Și n-am primit nici un răspuns!
   Sun iar la serviciul cu clienți al Vodafone! Tipul ce mi-a răspuns mi-a cerut numele și adresa de mail de pe care am trimis plângerea. I le-am furnizat pe amândouă. N-a durat 15 minute că am și primit un mail, de la doamna Luisa Mihalcea. Acel mesaj m-a dezgustat efectiv! Doamna Mihalcea nici măcar nu s-a deranjat să răscolească în arhive pentru a descoperi plângerea mea, dumneaei, cel mai probabil i-au fost furnizate următoarele date: „domnul Mirea, avea abonament pe numele unei rude care a decedat, a venit și a cerut să-i fie convertit în cartelă preplătită, dar în loc i-a fost deconectat, a depus plângere, acestea sunt adresele de mail”. Și pe baza acestor date, doamna Mihalcea îmi scrie, își cere scuze în numele companiei și-mi oferă 5 euro pe cartelă!
   De ce? Pentru că la Vodafone ne doare-n apropo de clienți!
   Mai jos, niște imagini cu mesajul dezgustător primit de la doamna Mihalcea!

  Iar acum… Surpriza! Deși îmi trimiseseră 5 euro, de care eu nu am nevoie! Constatăm împreună că de fapt sunt doar 4,95 euro! De ce? Pentru că aici la Vodafone, ne doare-n apropo de clienți! De aia!

   Vă rog frumos, dacă aveți plăcerea și timpul fizic… preluați-mi povestea și faceți-o publică pe blogurile voastre!

1 Decembrie


   La mulți ani România! La mulți ani românilor de pretutindeni!
   Primul 1 Decembrie acasă! Se simte foarte bine! Aș fi vrut să merg la parada de la Arcul de Triumf, dar m-am trezit în zori de zi chinuit de un cârcel și am constatat că nu prea mai pot să merg foarte bine! Deci, încă o dată, am urmărit parada la televizor! Dar oricum, primul 1 Decembrie după exil… se simte foarte bine!

joi, noiembrie 29

Dezavantajul



   Este destul de frumos să lucrezi în spatele unui medic specialist, să vezi tot ce se întâmplă „în spatele cortinei”, cu bune și rele. Dar există și câteva dezavantaje…
   Cel mai mare dintre ele este că marea majoritate a medicilor nu cred în Zei și Dumnezei, deci, prin urmare, nici în sfinți. Adică, mâine, pe 30 noiembrie, zi liberă oferită cadou de către iubiții conducători, eu… trebuie… să mă prezint voios și voinic la spital… la ora 8.
   Dar am să fiu rebel și am să ajung la 8.15!

joi, noiembrie 15

Agip? No!


   Din postura mea de client, eu prefer prăvăliile mici, afaceri personale, acolo unde patronul stă și în spatele tejghelei și nu se ferește să-și vândă marfa. Îmi plac pentru că acolo se aplică întotdeauna zicala „clientul nostru, stăpânul nostru”… în vreme ce personalul din magazinele mari este în stare să-și bage toate picioarele în tine dacă le ceri informații despre produsele comercializate (exceptând magazinele care-și persecută angajații strangulându-i cu acel „comision din vânzări”). Plus, dacă mai adăugam și celebrele derapaje de genul „la raft un preț, la casă unul mai mare”, putem observa cu ușurință cum balanța nu mai e așa de inclinată în favoarea acelor hipermarcheturi.
   Ei… și cum veneam eu spre casă într-o seară… lovit de o poftă gigantică pentru o ciocolată, am început să caut un magazin de unde să-mi cumpăr „drogul”. Inițial am fost alungat de preţurile prohibitive practicate de micile magazine din preajma stației de metrou, astfel că am mers mai departe. M-am îndreptat glonț către Agipul din capul străzii mele. Știam că acolo pot găsi ciocolată un pic mai fină.
   Oprit în faţa raftului cu dulciuri mi-au căzut ochii pe un sortiment nou de ciocolată… și mi-am zis: „gata, asta e! hai să-l încerc!” Prevăzător din fire, am căutat întâi prețul. Fix sub el era o etichetă pe care scria mare 11.5 lei. Mi-am zis: „perfect!”, e mare cam cât 4 și costă cam cât 3! Su-Per! O iau și merg cu ea la casă. O înmânez victorios vânzătoarei care îmi comunică, nu la fel de victorioasa, prețul: 17 lei!
-Doamnă, la raft era alt preț, să știți! am murmurat eu în timp ce am mai scos o bancnotă din portofel
-Este un preț pentru fiecare, probabil v-ați uitat la alt sortiment! mi-a replicat acidă tipa (iar asta este unul din lucrurile care mă scote din sărite instant, să vină un neica nimeni care să presupună din start că eu am greșit)
-Nu doamnă, este un singur preț! mi-am continuat eu pledoaria
   Am apucat să o văd cum pleacă de la casă spre raftul cu pricina în timp ce eu îmi băgam înapoi în portofel restul primit. Tipa s-a dus la raft, s-a uitat atenta, după care a concluzionat:
-Da, este un preț pentru un alt sortiment, iar acela este unul nou și încă nu i-am pus prețul la raft!
-Să știți că asta nu este scuză, doamnă! i-am replicat eu cu zâmbetul pe buze în timp ce mă îndreptam spre ușă
-Ba da, este o scuză! a venit replica ei, probabil din dorința de a avea ultimul cuvânt
   Acum, la drept vorbind… asta nu este o scuză… chiar deloc. Poate o fi vreo strategie proastă de „marcheting”, bazată pe impresia ce mi-o lasă mie, cum că ar fi un preț mai mic – iar dacă chiar așa este, atunci a funcționat – dar chiar dacă este, chiar dacă a fost vreo greșeala, tot greșeala lor este și tot consider că aș fi meritat niște scuze… iar eu, de obicei, când sunt pus în astfel de situații, nu mă pot abține… și sare sarcasmul și răutatea din mine:
-A da? Atunci să știți că este o scuză foarte proastă, care funcționează cam după 25 km după semnul „București, tăiat cu o linie roșie”!

miercuri, noiembrie 7

La final...


   Știi vorba aia care spune: „cine nu are bătrâni, să-și cumpere”? Este cât se poate de adevărata!
   Ea mi-a fost… a treia bunică
   Avea un mic apartament, cochet, la etajul 1 al blocului. Într-o seara, puțin după miezul nopții, a auzit zgomote ciudate prin casă. A sărit din pat și a aprins luminile. Atunci i-a surprins… doi indivizi ce-i intraseră în casă pe geamul de la bucătărie. A amuțit pentru câteva momente, dar și-a păstrat calmul și a avut prezenţa de spirit de a vorbi cu ei:
-Ce-i cu voi aici? Ce faceți voi aici??
-Mamaie, am intrat ca să-ţi furăm banii! au răspuns imediat cei doi hoți
-Păi bine… dar…
-Mamaie, nu avem treaba cu tine, nu te legăm, nu te agresam în nici un fel, dar stai liniștită ca să-ţi luam banii și apoi plecăm!
-A, bani vreți? Păi poftim… luați-i! Sunt aici în geanta mea!
   Imediat a luat geanta de la locul ei, a scos portofelul unde ținea toată pensia și le-a întins hoților banii. Cei doi i-au înșfăcat fără să clipească, după care au continuat:
-Bine mamaie, dar bijuterii… aur… diamante… le vrem și pe alea!
-Măi băieți, eu nu am bijuterii, nu mi-au plăcut niciodată și n-am investit niciodată în ele. Singurele bijuterii pe care le am sunt cerceii și verigheta. Atât!
-Mamaie, nu te credem pe cuvânt, trebuie să cotrobăim prin casă, dar verigheta și cerceii nu ţi-i luăm!
Moment în care:
-A da? Bine, poftim, umblați, cotrobăiți pe unde vreți, în timpul asta eu merg la bucătărie să fac niște cafea! Vreți și voi o cană de cafea? Sau o bere?
-Da, vrem! O bere și o cafea pentru amândoi!
   Și în timp ce unul dintre derbedei o păzea, celalalt cotrobăia prin casă. Cel mai important lucru este că nu și-a pierdut prezenţa de spirit, a rămas mereu calmă și a continuat să discute cu ei! I-a pus să-și spună fiecare problemele ce le are pe acasă, ce anume i-a determinat să se apuce de furat… le-a dat și sfaturi chiar.
   După ce a fost gata cafeaua s-au așezat toți trei la masă, într-o parte a mesei erau cafelele și berea și în cealaltă parte cele câteva lucruri ce păreau mai valoroase și le găsiseră cei doi prin casa. Și au început să negocieze pentru ele! În sensul „asta e amintire de familie și nu e din aur, vă rog să nu mi-o luați!”, sau „aia nu valorează nimic pentru mine și nici în realitate, dar dacă va place puteți să o luați”. Și așa, încetul cu încetul s-au înțeles care cu ce să rămână.
   După ce au terminat de negociat, și-au terminat cafeaua și berile, s-au ridicat de la masă, și-au luat la revedere:
-La revedere mamaie și te rugam să nu suni încă la Poliţie, lasă-ne să ieșim din bloc măcar!
-Da mai băieți, stați liniștiți, nu va faceți probleme!
-Și nu uita mamaie, închide bine ușa, da?
-Da, da… o închid bine, căci hotul îmi intră pe geam!
   Imediat după a sunat la Poliţie și în mai puțin de două ore cei doi au fost arestați! Asta înseamnă să ai prezenţă de spirit, să-ţi păstrezi calmul și să nu te hazardezi! De asta e bine să ai pe lângă tine bătrâni… iar dacă n-ai… ar trebui să-ţi cumperi!
   După cum am spus, ea mi-a fost a treia bunica… din păcate… ea a fost Nani…

sâmbătă, octombrie 27

Cine nu are vecini deasupra…


   Ar trebui să-și cumpere… pentru că sunt cu adevărat folositori! Pe cuvânt! De ceva vreme trebuie să mă trezesc foarte… foaaarte de dimineață, deoarece programul meu începe pe la ora 8, iar eu m-am obișnuit să mă trezesc cu un duş în zori de zi.
   Ei bine Sfântul Darwin și toți ceilalți Dumnezei să-i binecuvânteze și ocrotească pe vecinii mei de deasupra… și să le dea multă sănătate ca să se poată trezi în continuare mai devreme decât mine.
   Dragii mei vecini se trezesc dimineața și intră direct la duş… și fac asta un pic mai devreme decât mine, astfel încât la ei se scurge toată apa de pe conductă care, nefolosită în timpul nopții s-a răcit!

luni, octombrie 22

Un om... bun


   Omul pune preţ foarte mare pe sănătate! Vrea să ştie el că este sănătos tun şi în rest, nu-l mai interesează mare lucru. O mare parte din aceşti oameni doar se trezesc dimineaţa, se uită în oglindă, observă că nu le-a apărut nicio tumoare pe faţă, se spală, se îmbracă şi pleacă liniştiţi spre locul de muncă. De obicei ăştia se îmbolnăvesc şi mor primii, pentru că se cred medici generalişti şi-şi fac singuri controale periodice!
   Dar mai este o categorie… cea a oamenilor responsabili, care-şi fac regulat câte un control, aşa… ca să fie siguri că nu-i loveşte vreo boală necruţătoare. Oameni responsabili, ce să mai…
   Domnule, dar dintre ăştia, 90% au o gândire atât de deplasată… e incredibil! Caută tot felul de jurnale medicale pe internet, îşi gugălesc singuri simptomele, citesc tot felul de articole mai mult sau mai puţin ciudate şi în final toţi ajung la aceeaşi concluzie: Doamne Dumnezeule MARE! Am CANCER!!! Şi încep să bată-n uşa cabinetului… domnul doctor în sus, domnul doctor în jos… domnul doctor, săriţi… sunt pe moarte!
   Situaţia este rareori atât de gravă precum o descriu ei, de fapt, la modul cel mai serios, probabilitatea decesului cauzat de cancer este mult mai mare în cazul celor ce nu-şi fac controale periodice decât în cazul celor care-şi fac! Iar asta este cât se poate de logic… după părerea mea!
   Aceşti 90% cu gândirea foarte strâmbă, trăiesc cu impresia că medicul care-i vede este sărac lipit pământului cu super-glue! Şi vin cu fel de fel de plocoane. Fiecare cu ce are pe acasă! Cel mai frecvent se întâmplă ca pacientul, mai mult sau mai puţin închipuit, să iasă din cabinet uitându-şi diferite sume de bani, puse atent în plicuri albe! Obligatoriu plicurile trebuie sa fie albe, altfel nu primeşte domnul doctor. Aş putea discuta o vreme despre acest aspect… dar simt că n-ar avea nici un sens! Omul trăieşte cu impresia că dacă dă este automat tratat mai bine. Iar acest lucru vine din percepţia lui, din felul cum percepe el realitatea. El ştie că a dat, mintea lui e mult mai liniştită şi în momentul în care vine asistenta şi-i face o injecţie, el automat simte că l-a durut mai puţin, întocmai pentru faptul că a dat acel ceva!
   Băi, dar sunt unii… care în sinea lor sunt nişte oameni mult mai calzi, mult mai buni! Dar cu aceeaşi percepţie! Ei bine acest grup, restrâns ce-i drept, vin cu plocoane… adevărate! O găină, un picior de porc, o bucată de carne de vită… ce are și omul prin curte! Având în vedere că tot ce se găseşte prin magazine în momentul de faţă este plin de conservanţi și tot felul de chimicale, îţi prinde bine să pui şi tu pe masă ceva cât mai natural, nu? Şi ei ştiu asta şi vor să facă o impresie cât mai bună sperând că astfel vor fi trataţi cât mai bine. Ei… cine sunt eu să le stric lor percepţia?? N-aveam absolut nimic cu această clasă de oameni… fix până în dimineaţa acestei zile, cand…
   Vine un pacient… la tratament, ori control… habar n-am şi sincer nici nu mă interesează, pentru că eu am alte treburi prin cabinet, nu să consult ori să particip la consult. Intră şi după câteva momente aflăm cu toţii că dumnealui este din Galaţi. Imediat după, ne povesteşte că lucrează în port şi una din pasiunile lui este pescuitul. Fix în acel moment scoate din traistă un peşte… lung cam de vreo 85cm – habar n-am câte kile ar avea – şi i-l dăruieşte domnului doctor. Omul devine insitent şi nu acceptă nici un refuz, nu iese din cabinet până nu se asigură că domnul doctor a acceptat ploconul. În felul acesta omul trăieşte cu siguranţa că domnul doctor are sa-l vindece de toate bolile pământului.
   Şi pleacă liniştit! Imediat după, iese şi domnul doctor din cabinet. În drumul lui către uşă, se întoarce către mine şi ordonă: Dragoş, pune tu peştele în frigider!
   Nici n-am apucat să protestez, n-am avut când, domnul doctor a ordonat şi a ieşit. Ceea ce înseamnă că nu mai era problema dumnealui! Bine-bine, dar cum să bag eu monstrul acela într-un frigider care nu-mi ajunge nici măcar până la genunchi?! Și mai e și ascuns sub patul din cabinet??
   Şi dăi și bagă-te Dragoș sub „masă de tratament”… și dăi şi mută chestii prin frigider… şi dăi, şi îndeasă peştele înăuntru. Păi unde să încapă monstrul?! Nicio şansă! Dăi, îndeasă iar! Nimic! Pune-l într-o parte… îndeasă-l iar! Nimic! Tui dumnezeirea şi dumnescreşterea mamii măsii şi cine l-a făcut! Mai îndeasă-l un pic… şi încă un pic… şi încă un pic… şi într-un final… succes! Reuşesc să închid uşa! Care şi rămâne închisă! Succes dublu!
   Mă ridic extrem de mulţumit şi mă îndrept spre chiuvetă, să spăl mirosul. Când mă uit mai bine în oglindă… eram PLIN de mozol de peşte pe halat! Un mod… grozav de a începe săptămâna!

duminică, octombrie 21

Praise the lord


    În sfârșit s-au trezit și domnii directori, au sărit din confortul scaunelor lor și au trecut la fapte. Și iată, începând cu data de 3 noiembrie vom avea… în sfârșit!! bilete unice la metrou și autobuz! În sfârșit!
   Ba mai mult, ca să ne dovedească că le pasă din ce în ce mai mult de noi, domnii directori, au decis ca respectivele bilete să nu impună acea strictețe de până acum: „o călătorie”, ci limita impusă să fie în funcție de timp! Adică o să putem schimba oricâte mijloace de transport într-un interval de 60… poate chiar 75 de minute! Speram!
   O inițiativă… lăudabilă! Mulțumim! În sfârșit… mulțumim!

miercuri, septembrie 12

Niște profesioniști


   Bine… eu n-aș prea vrea să devin basist… dar… ce alte opțiuni am?

   Ăștia de la antene mint și când anunță ora…


miercuri, august 29

Badea + Gramatică = LOVE


   Mircea Badea a câștigat proba olimpică de pupat în fund stabilind un nou record mondial! Odată cu această performanţă, el a devenit cel mai titrat pupător de fund până în prezent! Mircea a declarat că și-a dorit foarte mult victoria, nu pentru faimă și respect, căci el oricum nu cunoaște aceste două concepte, dar mai mult pentru a ajunge la același nivel cu Alina Dumitru, deoarece i se părea un pic cam aiurea să o jignească în timp ce se zbătea în mocirla neputinței!
   De câteva zile mă uit cate puțin la emisiunea lui, dar mai mult de 5-10 minute nu rezist, din păcate. Poate dacă mă antrenez bine… cine știe! Și nu-i pot acuza pe producători deoarece ei s-au gândit bine de tot, și au pus numeroase pauze publicitare… ca să-și poată trage omul sufletul. Plus că, aceasta emisiune are un nivel intelectual… mult prea ridicat pentru mine… mă depășește. Ne dăm seama de acest lucru după modul complet bizar în care Mircea sare de la un subiect la altul fără să facă legătura între ele, sau după faptul că anunță o pauză publicitară de 30 de secunde, iar la reluarea emisiunii, după 3 minute, el își continuă direct ideea dar și după faptul că Mircea nu vorbește niciodată la cameră, el vorbește când în dreapta, când în stânga… când în jos. Iar când nu face asta, se strâmbă! Nu vreau eu să fac pe deșteptul, dar comportamentul lui este asemănător cu cel al maimuțelor, judecând după faptul că Mircică obișnuiește să arunce cu fecale în „basiști” și să-i perie de pureci pe „felixişti”.
   Ei bine… azi… Mircica… just went full retard!
  Și-a făcut încălzirea întrebându-se dacă un anumit om politic – nu-mi amintesc numele lui – se masturbează cu mâna dreaptă ori cu mâna stânga. Imediat după l-a jignit pe Mihai Răzvan Ungureanu, spunând despre dumnealui că este citez: „paralel cu Limba Română”. Avalanșa a continuat, Mircică a mai aruncat câteva cuvinte grele la adresa lui MRU punând sub semnul întrebării cunoștințele fostului prim-ministru în materia Limbii Române, după care, în stilu-i caracteristic, a sărit de la un subiect la altul, ajungând la Elena Udrea. În 0.32 secunde a sugerat că Base i-o trage și la propriu, după care a făcut el o legătură extrem de ciudată cu un alt politician… care… din cate am înțeles eu ar vrea să fie și el basist, dar nu-l prea primesc basiștii vechi… și în final a concluzionat: „Sper că asta poate s-o pună măcar la fel de bine precum Elena, altfel… a pus-o!” Dar nu s-a mulțumit doar cu atât… ci a continuat: „Ce să pună? Punctul pe i! Unde punctul este de gen feminin, nu? Un punct… două puncte! Gen feminin!”
   Mircică… you just went FULL retard!

  Mircea Badea este primul pe lista mea intitulată scurt şi sugestiv „Oameni cărora le retrag cetățenia după ce ajung președinte”.

joi, august 23

23 august


   Eu nu-mi aduc aminte de nicio manifestare extraordinară din perioada comunismului… eram destul de mic atunci. Dar am citit destul de mult pe aceasta temă și nu numai. Pe 23 august 1944 Regele Mihai l-a destituit și mai apoi l-a arestat pe mareșalul Antonescu, care la momentul respectiv era comandantul Armatei Române dar și al României.
   Antonescu era militar de profesie, el a avut de ales între Germania Nazistă și Puterile Aliate… i-a ales pe Naziști pentru că Rusii tocmai ocupaseră Basarabia. A acceptat, forțat de Hitler, să-i și atace pentru că Hitler îi promisese că-i dă înapoi bucata smulsă din Transilvania și anexată Ungariei Hortyste.
   A atacat, a recucerit Basarabia, dar acolo ar fi trebuit să se oprească, ar fi trebuit să fie forțat de politicieni să se oprească, din păcate nici Majestatea Sa Regele Mihai, nici Iuliu Maniu n-au reușit să-l determine să o facă. El știa că un inamic nu este învins decât atunci când armata lui este eliminată, iar din acest motiv a continuat lupta.
   A fost o greșeală… dacă se oprea, noi, România, am fi avut statutul Poloniei. Dar a mers până la Stalingrad. Cu fiecare pas făcut de ostașii români pe teritoriul Rusiei neliniștea de acasă creștea, nimeni nu știa cum o să mai scăpam de ruși.
   Regele Mihai a făcut un prim pas spre normalitate, arestându-l pe Antonescu. A fost o manevră pe care a acceptat-o doar la presiunile comuniștilor. Mi-e greu să zic dacă ar fi fost mai bine să încercam să le ținem piept rușilor pe Prut, e greu de crezut că am fi rezistat. Imediat după comuniștii au preluat controlul și 23 august s-a transformat în sărbătoare comunistă.
   O mărturie completă asupra acelor evenimente, dată de Majestatea Să Regele Mihai se găsește aici.

Cum să te faci de râs – ghid practic


   Sigur, nu se poate aplica pentru chiar orice caz… dar, să presupunem că un articol științific semnat de tine a fost acceptat spre publicare într-o revistă internațională… să zicem… la întâmplare… Tribology International, da? Editorii or să-ţi impună niște standarde cu privire la imaginile din articol, va fi nevoie de o rezoluție foarte bună a imaginilor.
   Ceea ce trebuie să faci este să trimiți un prim set de imagini ce arată mai mult a scheme, scheme ale imaginilor finale. Bine… tu ai să te cerți cu colegii tăi francezi asupra imaginilor, dar doleanțele tale o să servească drept dureri de cot și spate pentru francezi: „dragi colegi, imaginile nu-s tocmai bune, nu credeți că ar trebui refăcute? R: nu neapărat!” Un răspuns… excelent… bravo [aplauze]!!
   Răspunsul editorilor n-o să întârzie să apară: „Dragă domnule, imaginile pe care le-ați trimis nu se încadrează în standardele noastre, vă rugăm să ne trimiteți altele”. Ei… ăla-i momentul în care te apuci și le editezi:
   Cum nu-s vreun expert în editare foto, photoshop sau alte chestii, am făcut și eu ce am știut mai bine: click dreapta pe poză, deschide cu: Microsoft Office Picture Manager. Iar acolo am modificat pur și simplu rezoluția imaginii. Inițial era 1024 cu 758 pixeli. Am dublat-o. Am făcut imaginile pachet și le-am trimis din nou editorului.
   Răspunsul primit a fost clar: „Dragă domnule, am primit imaginile dumneavoastră, dar să știți că modificând dimensiunea imaginii nu-i măriți rezoluția!” Bine, nu mi-a zis chiar așa, dar a fost ceva de genul. Deja eram în lipsa de opțiuni… Cum îmi epuizasem varianta „50-50” și „întreabă publicul” n-am mai avut altă alternativă decât să sun un prieten. Am apelat la Roger, un real expert în photoshop. Îi trimit imaginile și-i cer să mi le facă nu la 300 dpi cât cereau editorii, ci la 500 dpi, ca să se sature ăia de dpi. Primesc imaginile înapoi, le fac pachet și le trimit iar.
   După câteva ore: „Dragă domnule, mă bucur să constat că și în România trăiesc oameni cu retard mintal, totuși nu-mi explic cum au reușit să facă aceeași greșeală din nou, după ce le-am și trimis explicații! Asta probabil o să te șocheze, dar imaginile nu-s bune, iar aici la noi în redacție deja ne pişăm pe noi de râs când îţi citim mailurile!” Bine, n-au zis chiar așa… dar… pe aproape.
   Lipsit de opțiuni, apelez din nou la Roger… expertul în photoshop. Cream împreună o imagine nouă cu rezoluția de 500 dpi. Ideea era să redesenez totul în photoshop, doar că expertul photoshopist nu prea era expert… și ne-am chinuit vreo 5 minute că să facem un biet dreptunghi! În momentul ăla eram de-a dreptul lipsit de opțiuni.
   Salvarea mi-a fost oferită tot de Roger… care l-a întrebat pe cel mai bun prieten al omului – după câine – gugal, despre rezoluția cu care PowerPoint-ul exportă imagini. Răspunsul? PowerPoint-ul exportă la 96 dpi! La dracu, eu am nevoie de 300 dpi… daaaar această rezoluție poate fi modificată! Ieeei! Un ghid este disponibil aici.
   Mi-am modificat regiştrii, am refăcut imaginile, le-am exportat și le-am trimis din nou editorilor. Am primit răspunsul cam după 30 de minute: „Dragă domnule, calitatea imaginilor este extraordinară, e așa de buna încât… hai să lăsam glumele la o parte, imaginile tale sunt în parametrii impuși, o să ţi le publicam!” Bine… n-au zis chiar așa…

marți, august 21

Halucinant


   Folosindu-se probabil de celebra zicală „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă și în traistă!”, cel mai fericit om din România, prea-fericitul și mult prea-iscusitul Daniel a decis: își deschide afacere! Și-a înființat un departament a cărui sarcină exclusivă este să administreze cimitirele! (link)
   Mergând pe principiul „Da ce? La hotel nu plătești? Plătești, cum să nu plătești!” mult prea-fericitul a decis să înceapă taxarea somnului de veci! Primul obstacol: eliminarea cimitirelor private! Poate mult prea-fericitul este pe recepție, am un sfat… nu te pune bre cu prea-cuviincioasa Oana ori cu mă-sa, căci acești doi draci împielițați care fură din avuția bisericii îţi vor pava drumul către pierzanie… cu bani, evident!
   Cum nu prea are cum să-i forțeze pe acești draci să-i plătească tribut, mult prea-fericitul Daniel a decis să le impună preoților să nu mai ţină slujbe de pomenire dacă defunctul este îngropat într-un cimitir privat. Practic, nu dai banu’? Nu-ti cântă popa! Bine, nu putem spune că e ceva neobișnuit, dacă ne gândim că odată ce intri în biserică de mână cu viitoarea ta nevastă, ori viitorul șot și-l acostezi pe „părinte” spunându-i că vrei să faci nuntă în biserica lui, ești lovit în moalele capului de un preț exorbitant. Da ce vrei? Te așteptai ca dragostea lui Dumnezeu să fie gratis? Ha-ha! Ce nebun mai ești și tu!
   Unii ar crede că totul se oprește aici, greșit! Mult prea-fericitul a lansat un alt îndemn… către toți popii și toate bisericile din România: deschideți-vă firme de pompe funebre! Iar următorul pas după, ar fi: „nu-ţi cumperi sicriu de la mine? nu-ţi cant la înmormântare!”
   În fond și la urma urmei, care-i problema voastră? Scrie în biblie „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă și în traistă?” Scrie! Atunci ce paştele vostru mai vreți? Scoateți banu și plătiți, voi nu știți că rugile nu urcă la cer decât dacă-ţi plimbi curul într-o limuzină de lux? Păi aia cu ce bani să o cumperi? Voi nu știți că rugile nu urcă la cer dacă nu ai 4 kile de aur pe tine? Păi de unde bani? Hai… repejor, toată lumea, vreți să dormiți somnul de veci ocrotiți de Dumnezeu? Ei bine… asta costă!
   Dar oare v-am povestit că biserica cere abolirea zilelor de 1 și 8 martie pe motiv că reprezintă o sărbătoare păgână? (link)

sâmbătă, august 18

Dezvăluiri… șocante…


   Azi, pe România TV cam de la ora 22.00… cred! Oameni buni, săriți… îi pierdem și pe ăștia! După ce primul plagiator al tarii a decis să taie TVR info, un post care încă transmitea știrile fără să le altereze, am început să caut alte posturi de știri. Din păcate, antenele mă fac să vomit cu ura lor faţă de Băsescu… am văzut niște reclame… incredibile: fragmente dintr-un discurs al lui Băsescu în care acesta cerea oamenilor să nu mai urmărească antenele, după care vocea lăuntrica continuă: rezultatul? 25 de milioane de români s-au uitat la antena 3! De teamă să nu vomit de-a binelea am schimbat pe B1… Acolo m-am simțit altfel, parca ieșea curul lui Băse prin ecran și prezentatorii mă invitau să-l sărut cum știu eu mai bine! Evident, am văzut și acolo o știre despre un sondaj efectuat de nu știu cine din care reieșea că B1 i-a depășit net la audienta pe Realitatea și antene, evident, nu?
   Așa am ajuns la România TV… unde ascultam liniștit cum s-au copt frumos strugurii și ce vin bun o să avem anul ăsta. Mie îmi place vinul, deci… o știre ok. Nu e ca și cum n-aș fi putut trăi fără să știu asta… dar… decât să văd vreo emisiune de căcat cu doi prezentatori complet retardați asistați de un bucătar și o gagică în îmbrăcată cât mai sumar, prefer o astfel de știre.
   Doar că… imediat după… Breiching niuz! Dezvăluiri șocante despre moartea clinică! Era să mușc din furculiță, nu din bucata de cașcaval din ea! Pe cuvânt! Am ridicat capul din farfurie și l-am îndreptat spre peretele bucătăriei unde e agățat televizorul… urma să văd o dovada maximă de prostie, nu trebuia ratată!
   Știrea continuă… prezentatoarea mă anunța cu o voce sobră cum peste 8 milioane de oameni din lumea întreagă au trăit o experiență unică pe când se aflau în moarte clinică! Toți ar fi păşit înspre o lumină albă strălucitoare, toți s-au întâlnit cu cei dragi și pe toți i-a cuprins o stare… de… bine! Eu… mă abțineam cu greu să nu râd, pentru că eram totuși la masă… deși eram singur în bucătărie.
   Dar stai… mai este! Prezentatoarea încheie știrea anunțând că invitatul special la acea emisiune va fi nimeni altul decât… atenție… Corneliu Vadim Tudor!!! Care… atenție… va povesti o astfel de întâmplare… atenție… trăită personal de domnia lui!
   Deci… nu mai am comentarii… mult succes în viață celor care o iau de bună!

miercuri, august 8

Strategie


   Ieșisem prin oraș zilele trecute și am trecut prin faţa hotelului Marriott, celebrul hotel de 5 stele din București. Până nu de mult era singura unitate hotelieră cu 5 stele din capitală, dar apoi s-a deschid și Radisson și așa a apărut și concurenţa.
   Fix în faţa lui Marriott, cei de la Radisson au închiriat probabil fațada fostului, sau actualului sediu al Romtelecom, sau ce o mai fi acolo și au atârnat un enorm banner publicitar…

Adică: „Simte diferența, stai în centrul orașului!”
EPIC!

duminică, iulie 29

Un pas mic…


   … pentru știință, dar unul enorm pentru mine. După luni de muncă, stres și fel de fel de alte probleme îndurate, întâmpinate și rezolvate… iată și răsplata: AICI
   Oficial, este cea de-a două mică contribuție adusa științei de către mine, dar prima n-a fost chiar așa de extraordinară și a fost publicată într-un jurnal mai mic.
   Cum am avut onoarea de a-mi trimite munca către jurnalul Tribology International, domnii de acolo s-au oferit voluntari să-mi ia în proprietate munca, figurile… cam tot articolul, deci oricine-l cumpără ar trebui să știe că eu personal nu primesc nici un ban, jurnalul este deținătorul de drept al drepturilor. Deși, dacă mâine face Victoraș încă un doctorat și-mi copiază lucrările doar eu îl pot acuza de plagiat. Deci practic, dreptul intelectual îmi aparține, dar drepturile de imagine aparțin editorului… complicat.
   Prezentarea articolului este disponibilă aici.
   Deci… felicitări mie… și la mai mare!

miercuri, iulie 25

Cine n-are bătrâni…


   Să-și cumpere? Sau să mulțumească Sfântului Darwin cel făcător de descoperiri și să se bucure de viață? Asta-i întrebarea…
   De multa vreme umblu cu bicicleta prin trafic și mi s-au întâmplat destule, mereu voiam să-mi aștern pățaniile aici, dar de fiecare dată îmi trecea supărarea până ajungeam acasă. Acum însă… n-a mai trecut.
   Mergeam liniștit, pe banda 1… pe marginea bulevardului… mașini parcate regulamentar în spațiul amenajat. Ajung până în dreptul unui extrem de bătrân și extrem de obosit Leganza… cam în momentul în care eu ajunsesem aproximativ în dreptul portierei din spate… zdrang! mult prea stimabilul sexagenar deschide laaaarg portiera șoferului. Am avut suficient timp cât să-l ocolesc, deși l-am șters un pic cu cotul. Am frânat imediat, am descălecat și i-am reproșat, pe un ton foarte calm, faptul că nu s-a asigurat în momentul în care a deschis portiera. Imediat după el a început să mă înjure… mi-a reproșat chiar și faptul că mergeam prea aproape de el și că aveam viteză. Cam ce viteză ar putea prinde un biciclist amator, care folosește o bicicletă… mult prea neprofesională dacă știm deja că cicliștii profesioniști ce folosesc biciclete speciale circulă cu o viteză medie de aproximativ 30km/h? Cam unde ar trebui să mă poziționez eu, ca biciclist, pe o bandă pe care circulă și autobuzele RATB? Dacă, printr-un ghinion teribil, din spate venea un autobuz iar eu nu reușeam să-l ocolesc și mă lovea cu portiera? Mai scriam articolul ăsta?!
   Om bătrân… cu parul alb… trecut prin viață… ţi-e atât de greu să spui: „da domnule, am greșit, trebuia să mă asigur înainte să deschid portiera, îmi pare rău, dar totuși, bine că nu s-a întâmplat nimic!” E atât de greu să faci asta? Îţi cade gura? Îţi pierzi glasul?! Sau cum vine treaba asta cu respectul, odată trecut de 60 de ani trebuie doar să fi respectat și să nu mai respecți pe nimeni?! Chiar?!

joi, iulie 12

28




joi, iulie 5

Oracol


   Am spus-o de mai multe ori: eu nu prea mă pricep la politică… Daaaar… ceea ce Victoraș „copy-paste: și Crinuleţ „eu toată ziua dorm” au făcut în ultimele zile este un atac la democrație. Se încearcă din nou punerea sub control a Justiției.
   Victoraș i-a încălcat deciziile, Crin, probabil abia așteaptă să ajungă la Cotroceni ca să semneze o grațiere… pentru… un deținut politic… ales la întâmplare, spre exemplu. Iar acum amândoi ţipă că Băsescu a încălcat Constituția. Ceea ce fac astăzi acești Adolf și Benito este un spectacol groaznic.
   După cum am spus, nu mă prea pricep la politică… daaar… eu cred că astăzi, Victor și Crin își semnează și-și ştampilează ieșirea din scena politică. Eu cred că or să meargă până la capăt și or să-l suspende din funcție pe Băsescu. Dar cred că după referendumul organizat, poporul va vota împotriva demiterii președintelui, trăgând un mare pumn în botul celor doi. Asta va crea mici neînțelegeri în sânul alianței celor doi dictatori și împreună, ținându-se de mână vor eșua într-un mod groaznic la alegerile din toamnă. Imediat după conducerea partidelor pe care cei doi le prezidează îi va arunca în colţul cu vechituri.
   Țara n-are cum să funcționeze bine dacă Justiția e controlată politic… pardon, mă scuzați, are cum să funcționeze bine… dar doar pentru unii… gen… știu și eu… Crin? Victor?
   Vorbesc și eu așa… precum opinia publică!

marți, iulie 3

Criză mare, monşer



   Criza a lovit puternic în toată lumea, chiar și în profesori… mai ales în cei cinstiți. De fapt în special în cei cinstiți. Dar… o mână de profesori mai… întreprinzători au stat ei și s-au gândit bine… și au venit cu o idee mai mult decât genială:
   Au chemat părinții pentru o ședință strașnică și le-au comunicat acestora, cu zâmbetul pe buze, că începând din toamnă vor înființa o clasă specială pentru moștenitorii lor, anume o clasa cu predare intensiva a limbii engleze (fie vorba între noi: două ore în plus pe săptămână… maxim, dar nu asta-i important). Acum, tu ca părinte, când auzi că se înființează o clasa pentru „elite” tu ce ai să faci? Ai să stai cu mâinile-n sân spunându-ţi „lasă domnule, că eu știu bine că odrasla mea nu e chiar așa de strălucită, nu prea știe să adune, nu prea știe să înmulțească, nu prea știe să vorbească… și e și cam prost așa, cade pe jos, nu se poate ridica… etc”… în ce univers paralel există un astfel de părinte?! În niciunul, îţi zic eu sigur!
   Bun, deci am stabilit, dăm copilul la clasa de Engleză! Păi, stați un pic dragi părinți… că nu-i chiar așa de ușor… vedeți dumneavoastră, se va organiza un examen… o probă orală și o probă scrisă… fiecare copil înscris va trebui să treacă aceste două probe, vor primi note, iar la final primii 25 vor fi declarați admiși și vor fi înscriși în noua clasă!! Deci… dacă vreți ca lumina ochilor dumneavoastră să între în clasa elitelor, va rugam frumos: MEDITAȚII!! Cu cine? Cum adică cu cine?! Păi cine organizează examenul?! Dacă nu noi… atunci cine?!
   Și iată… printr-o chestie extrem de simplă determini câteva zeci de părinți să-ţi trimită odraslele pentru lecții particulare… plătite, evident!
   După care duci prostia mai departe, dai copiilor o listă cu 20 de compuneri, fiecare pretendent trebuie să scrie cele 20 de compuneri, să le prezinte pentru corectare, iar după ce acestea au fost corectate și aprobate de profesorul care… cel mai probabil va face parte și din comisia de evaluare… fiecare pretendent la clasa „elite” va trebui… atenție… să le învețe pe de rost! Fix așa a sunat recomandarea profesorului! Adică un copil de 11-12 ani trebuie să învețe pe de rost 20 de compuneri de 60-70 de cuvinte fiecare.
   Singurul lucru pe care pot să-l zic este că asta este cu adevărat cea mai genială idee de a te îmbogăți peste noapte… dintre toate pe care le-am auzit. Iar una din aceste idei, auzite de mine, a fost jucarea unui bilet la loto pe care să fie bifate toate numerele… dar despre asta… alta dată!
   Aaa, să nu uit… pe unul dintre elevii înscriși la acel examen l-am meditat eu. Iar la final, Adelina a obținut nota 10. Ce-i drept, mai mult singură, nu cu foarte mult ajutor din partea mea… deși trebuie să recunosc că nici eu n-am stat cu mâinile-n sân… mda… ce să zic: Felicitări Adelina! Felicitări mie! I’m fabulous!

duminică, iulie 1

Pieţarul



   Pieţarul este un om cu totul și cu totul aparte, prostia lui îl diferențiază clar de restul oamenilor. El este cel ce duce prostia la un alt nivel, pentru el, prostia este o artă… și o practică cu pasiune.
   Pieţarul își clădește averea înșelând oameni cinstiți, ajunge un parvenit extrem de bogat care intră în cârciuma comunală și strâmbă din nas și o părăsește înjurând pentru că nu a găsit un Vittel cu gheaţă și lime.
   Pieţarul își va cumpăra mereu o limuzină de clasă medie sau chiar mare, iar această limuzină va fi folosită ulterior la căratul fructelor sau legumelor. Nu contează că are tapiserie din piele, stă mai bine lada cu roșii pe banchetă.
   Pieţarul adevărat îl recunoști foarte repede, are taraba poziţionată la vedere iar pe degete în loc de bătături are inele și ghiuluri, în loc de răni de la munca pământului, el are brățări de aur… el nu citește ziarul, el navighează pe net cu tableta lui… el nu are basma ori pălărie de paie în cap, el are șapca de firmă.
   Pieţarul este o specie ce ar trebui stârpită cu sânge rece… fără nici un fel de milă. El cumpără marfa de la producătorii cinstiți, o aduce în orașele mari, se declară producător și o vinde la suprapreţ. Dacă tot vă faceţi cruci și ţineţi post, va întreb: pe ăștia de ce nu-i trăsnește?!
   Pieţarul urmărește mereu să facă profit… indiferent cum, el vrea să vadă banul, vrea să simtă cum îl lovește banul. El își expune marfa pe tarabă după cum urmează: alege fructele sau legumele ce arată mai frumos și le așează… de fapt nu… el le ordonează în faţă, ca să-ţi ia ochii când te oprești la taraba lui. Iar pe cele stricate le păstrează în spate… în momentul în care tu te oprești și vrei să-ti cumperi un kilogram de piersici, el are să-ti pună mereu în plasă doar fructele din spate, cele stricate. Ciclul va continua până când fructele din faţă se vor strica la rândul loc. În acel moment ele vor trece în spate, iar în locul lor vor veni alte fructe, mai proaspete, frumoase. Astfel, pieţarul va vinde mereu doar fructe stricate.
   De ce tu, din postura ta de cumpărător, nu-l ocolești mereu… este ceva ce mă depășește complet. Eu am luat o astfel de ţeapă și de atunci, de fiecare dată când merg în piaţă să-mi cumpăr fructe, mă opresc la taraba respectivului pieţar… îl întreb despre preturi… dacă-s proaspete fructele… chestii uzuale, iar în momentul în care pieţarul pune mâna pe castron crezând că m-a convins i-o retez:
-Nu, nu vrea să iau de la dumneata, pentru că m-ai păcălit o dată și mi-ai vândut doar piersici stricate!
   Luați exemplu, vă rog!

luni, iunie 25

Orange


   Sunt client Orange de… 10 sau 11 ani, nu mai știu exact, de fapt am abonamentul încă de când se numeau „dialog” nu Orange. Inițial am avut un abonament foarte păgubos, dar acum vreo 5 ani l-am schimbat cu unul ce mi se potrivea mult mai bine. La semnarea contractului am primit fel de fel de bonusuri și minute ori opțiuni cadou care adunate și combinate au rezultat într-un abonament mai mult decât perfect pentru mine. Eram mult mai mulțumit de noul abonament, eram cu adevărat fericit, îmi dispăruse o grijă. Atunci m-am simțit cu adevărat client al unei companii mari. Doar că…

Cazul 1
   De la o vreme, marele Oringi a stat și s-a gândit un pic și a concluzionat că nu plătesc suficient de mult. Astfel am început să mă trezesc cu diverse „cadouri” din partea lor, de genul: dau două telefoane în rețea, vorbesc 10-12 minute în total, iar ei îmi facturează vreo 120 de minute de convorbiri. Probabil mergând pe principiul „ia mai dă-ne niște bani că nu mai avem”. Atunci m-am enervat și am mers să-mi clarific problema. Ajuns pe mâinile unei domnite îmbrăcate în portocaliu am fost jignit și tratat cu o indiferenţă maximă. Respectiva domniţă nu numai că m-a acuzat că am vorbit fără să știu, nu numai că m-a acuzat că habar n-am cum și cine mi-a consumat creditul, dar mi-a și recomandat să-mi țin telefonul sub supraveghere! Am trecut peste și i-am cerut să verifice în calculator și să-mi dea un desfășurător… extrem de mirată și complet dezinteresată s-a uitat lung la mine și a zis că așa ceva nu este posibil decât dacă mă prezint din nou la ei peste vreo 17 zile între orele 9 – 11, pentru că… după spusele ei, atunci „se facturează”. Deci totul e controlat prin calculatoare, dar nu-mi pot spune exact unde s-au dus minutele mele decât peste 17 zile între 9 și 11.
   Bine, stimabila domnișorică ar fi putut să-mi vorbească frumos și să-mi spună că din cauza că sistemul este protejat împotriva anumitor fraude de genul: „un angajat primește 50 de lei mita pentru a mai adăuga 500 de minute pentru un anumit abonat”, o operațiune de genul celei solicitate de mine nu este posibila decât după emiterea facturii. Aș fi interes fără să mă mai supăr. Dacă ar mai fi continuat și cu un: în cazul în care constatați că numerele ce apar ca fiind apelate în desfășurător nu sunt cele pe care dumneavoastră le-ați apelat atunci vom face o verificare și în cazul în care se descoperă o greșeală de la noi atunci va vom șterge respectiva datorie și va vom mai oferi 10 minute naționale pentru inconvenientul creat; iar dacă nu este nicio greșeală atunci vă recomandam să sesizați Poliţia.
   Cum ar fi fost? Muuuult muuuult mai bine! Muuuult…

Cazul 2
   Acum câțiva ani mi-am cumpărat un nou telefon de la Olingi prin celebrul program de fidelitate al lor. Era primul meu telefon „smart”… eu eram foarte încântat de el, motiv pentru care m-am dus imediat acasă și am început să-mi descarc de pe net diverse teme, imagini ori sunete că să mi-l personalizez. Surpriza însă… foarte puține erau acceptate de noul meu telefon smart. M-am întors în magazin ca să cer explicații… l-am găsit acolo exact pe tipul ce mi-l vânduse și l-am luat la întrebări.
   Explicația oferita a fost… halucinantă: „Păi nu se potrivesc pentru că sunt piratate, nu mai trage și tu prostii piratate, cumpăra-ţi unele originale că acum ai un telefon performant!”
   Sfinte căcat omule… e vorba despre niște teme, ca să arate meniul mai frumos… în morți… ești nebun la mințile și creierii capului?! Bine… putea să spună: „știți, ele nu se potrivesc pentru că cel mai probabil producătorii acestor teme nu au nici un acord scris cu producătorul telefonului și din aceasta cauza este posibil că telefonul dumneavoastră să nu recunoască respectivele teme”.
   Cum ar fi fost? Muuuult muuuult mai bine! Muuuult…

Cazul 3
   Eu am început să-mi plătesc factura online încă de când au introdus ei acest sistem. Mi-e mult mai ușor așa. Pentru că i-am scutit pe cei de la Oringi să-mi trimită lunar acasă factura, adică le-am permis să economisească lunar bani, ei mi-au oferit 10 minute naționale… valabile DOAR pentru luna în curs… neraportabile.
   Știam că e posibil să dureze mai mult, să nu se actualizeze imediat… știam de toate chestiile astea, din acest motiv o plăteam mereu cu ceva timp înainte. Cum-necum, deși lunar primeam un sms în care îmi erau trecute datele necesare plații pe net și valoarea facturată, mi-a rămas un rest de vreo 64 de bani. Dracu știe de când, probabil de ultima oară când am plătit la casierie, adică acum vreo 3-4 ani. Și de atunci, tot port după mine un rest de 64 de bani.
   Ajuns din nou pe mâinile nepricepute ale unui domn, mi-am expus problema: am plătit factura, dar încă apare că fiind neachitată, ba mai mult, acum văd că e mai mare decât observasem eu în momentul facturării, deși n-am depășit termenul de plată, de ce? Cum a rezolvat el problema? A scotocit în ultima factură, a printat-o, mi-a pus-o în faţă și a început să-mi explice, că eu ultima oara am plătit XYZ,00 lei, când de fapt factura era în valoare de XYZ,64 de lei și de aici confuzia… deci practic este vina mea, că nu am plătit suficient de mult, da? Zic… bine… dar în fiecare lună primesc sms-ul și suma înscrisă acolo, de ce nu o actualizați pe aia, să-mi aduceți la cunoștință că mai am și un rest de plată din urma? Răspuns? Pai… dacă ați fi citit cu atenție sms-ul și dacă ați fi verificat cu atenție factura emisă online, ați fi sesizat că aceea este suma facturată pentru luna în curs, neluându-se în calcul și eventualele restante!!! Adică eu sunt prost și ei foarte deștepți și străluciți.
   Saaaau… putea să spună: „mă scuzați două secunde, am să iau legătura cu şeful meu ca să va propun o soluționare a problemei dumneavoastră”. Lua legătura cu „supervaizărul” lui, care are mai multa putere și-i propunea ăluia să-mi şteargă datoria de… 64 de bani… 64 de bani frate!!!… 64 de bani!!! Și-mi oferea această mică grațiere ca semn de recunoștință și pentru ca eu să uit micile inconveniente create. În fond dacă 3 ani am tras după mine restanţa aia de 64 de bani fără că nimeni să se sesizeze și să mă someze să-i plătesc, înseamnă că Olingi se poate lipsi de ei, nu?
   Daaar nu… putea să spună că e o suma foarte mică, motiv pentru care sistemul nu ia nicio măsură punitiva împotriva mea, plus, sistemele lor îmi facturează întâi luna și abia la reverificare adăuga la factură și eventualele restante, iar cum eu plăteam mereu imediat după facturare, sistemul nu mai reverifica și astfel trăgeam restanţa după mine… daar nu… a trebuit să mă jignească din nou și mi-a recomandat să fiu mai atent când citesc factura de la ei… și… luna viitoare, să plătesc mai mult cu 64 de bani!!!
   De ce? Simplu, pentru că aici la Olingi… efectiv ne doare-n mula de tine, clientule