duminică, decembrie 11

Episodul 2. Grupa pregătitoare


Serpentinele din viața mea

   Viața mea de până acum n-a fost niciodată plictisitoare… niciodată. Iar lucrurile rele mi se întâmplă mereu cu un motiv precis.
   Amândoi eram în biroul domnului Ciucă… domnul profesor a printat convențiile de stagiu pentru mine și colega mea. A luat ambele foi, într-o mână una și a doua în cealaltă și le-a întins spre noi. Fiecare a întins mână și a luat o foaie. Atunci s-a scris istoria chinului meu. În sensul că putea fi mult mai rău… muuult mai rău.
   Noi am ajuns la francezi într-o luni… madam a sosit la laborator abia miercuri… curând aveam să înțeleg că este o practică uzuală. Totuși, miercuri, când a sosit ne-a strâns pe toți la un loc, ea, doi doctoranzi și noi, cei doi stagiari, ne-a împărțit după alegerile ce le făcusem în biroul domului Ciucă și ne-a explicat pe îndelete și în engleză (ca să înțeleagă fiecare set de urechi) ce are fiecare de făcut în următoarele patru luni. Astfel fiecare doctorand avea în grijă pe unul dintre noi. Eu am rămas în grija lui Adi.
   Mi-am început deci „pregătirea” sub aripa lui Adi. Am primit frumos o bibliografie vasta, aveam obiectivele clare în cap, știam exact ceea ce trebuie să fac. Cu toate astea prea mult nu m-am stresat. Am lucrat într-un clasic stil ardelenesc, aveam trei viteze de lucru: „încet, foarte încet și tiptil”.
   Am cunoscut oameni noi, români stabiliți în Franța. Ei organizau în mod periodic petreceri la care erau invitați doar români, puteam vorbi liniștiți unul cu celalalt… mă simțeam exact ca acasă. Mi-am făcut câțiva amici cu care mai ieșeam la o bere spre sfârșitul săptămânii, mai vizionam un meci. Toate arătau perfect.
   Am avut ocazia de a vizita o grămada de locuri noi. Cu bani putini am văzut punctele de maximă atracție ale Franței și o mică părticică din Italia graţie verișoarei mele. Din nou, lucrurile arătau cum nu se putea mai bine. Recrutare în toată regulă… iată partea frumoasă, dar nu te uita peste gard ca să vezi partea nasoală că n-are rost.
   Cele patru luni de stagiu le-am încheiat „în focuri” când pe ultima sută de metri am reușit să-mi finalizez raportul de stagiu, raport ce a fost considerat precum lucrare de licență în România. Deci toate bune și frumoase.
   Toate bune și foarte frumoase… doar că afară era vopsit gardul… iar înăuntru… înăuntru era Franța…

Va urma

5 comentarii:

Bianca spunea...

Ia intotdeauna partea buna a lucrurilor si bucura-te de viata, pentru ca doar una avem! Long time no talk :*

armin spunea...

multumesc! incerc sa fac asta cat mai des

Bianca spunea...

Pe principul: that's the spirit! Numai ca mie mi-a cam fugit optimismul...

armin spunea...

Înțeleg... dar are să-ți revină

Bianca spunea...

Trebuie..ciudat, presimt ca asta se va intampla odata cu revenirea mea in tara, acasa!

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori