marți, noiembrie 29

Inspirație din… conspirație


                După aproximativ o lună de muncă susținută din care aproape jumătate am petrecut-o practic dormind la birou, fără să știu ce-i aia sâmbătă sau duminică, am terminat de scris… finnaly my greatest invention is complete! Sper să nu vină DeeDee să apese butonul ca să se duca totul dracului… apropo, ala care a zis că ai nevoie de mult timp că să scrii o teză de doctorat e un fraier… ar trebui să facă cunoștință cu mine. (dar să speram că nu)
                Dintr-o dată m-am trezit cu mult timp liber pe umeri și nu prea știu ce să fac cu el… motiv pentru care… trebuie să subscriu la „Conspirația Cenușăresei”! Și nu oricum, ci cu date și o poveste concretă.
                Era… o zi… ca oricare… într-un an… ca oricare… iar afară era… zi? Sau noapte?… hmmm, ok, bine, subscriu doar cu o poveste concretă, fără date. Ne strânsesem noi, cei trei muşchetari și ne lipsea fix D’Artagnan ca să fim formație completă să putem petrece respectiva seară la parametri normali. Problema era că nu-l găseam pe D’Artagnan… nici cum. Sunasem tot cercul de cunoscuți și apropiați, toți ne refuzaseră, am trecut la cercul lărgit al cunoștințelor… doar răspunsuri negative. În ultima instanță am apelat la ultima metoda rațională cunoscută de om: fiecare a luat la rând numerele de telefon din agendă și a început să sune.
                Până când… a răspuns o domnișoara… după clasica discuție, ne știm de colo, sau ne-am cunoscut prin cutărescu… mă mai ții minte? Nu! De ce, nu? I-am făcut propunerea… În mod normal, refuzurile ce le primeam erau de genul:
  • „Aș veni dar nu pot, am alt program!” Răspuns de rahat, adică poți să-ţi dai dracu planurile dar nu vrei, pentru că ne consideri niște ciudați… adică tu ești, nu noi
  • „M-ați anunțat prea târziu, nu mai ies din casă la ora asta!” Asta e chiar cea mai de rahat scuză, adică acum chiar nu te împiedică nimic să vii, deci clar ne consideri niște ciudați… adică tu ești, nu noi
  • „Nu pot să vin, pentru că trebuie să am grijă de copilul sorei mele!” Pffff… cine-i ciudatul acum, ha?!


După care a venit și „ultimata” Scuza care ne-a făcut să vedem viața printr-o altă perspectivă, scuza care chiar ne-a făcut să realizam că suntem niște ciudați… adică voi, nu eu!
„Îmi pare rău, nu pot… trebuie să merg la petrecerea prietenei șefei mamei mele!”
             Precum „Conspirația Cenușăresei” citată mai sus, în primă instanță scuza a devenit automat valabilă, pentru că… vorba aia, cine-i atât de idiot încât să inventeze o astfel de scuză? Nu? Adică, mula mea… petrecerea prietenei… șefei… mamei… adică mula mea, ce fel de relație ciudată ai cu prietena șefei mamei tale de nu-i poți spune pe nume?
   După ce s-a încheiat convorbirea au urmat câteva secunde de tăcere profundă în care fiecare a contemplat adânc la semnificația exclamației „Sunteți niște ciudați!” Totul s-a încheiat cu un sincer și spus la unison „Voi sunteți, nu noi!”
                Oameni buni… „Conspirația Cenușăresei” e adevărată! Ea există!!!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori