joi, noiembrie 17

Bravo domnule Pop


                Fanii strică tot! Lumea sportului ar fi mult mai bună și sportul în sine ar avea numai de câștigat dacă stadioanele s-ar umple din nou cu spectatori nu ultraşi! Dar eu doar am zis-o, în vreme ce domnul Tudor Pop a trecut la fapte și a pedepsit incompetenţa fanilor.
                Domnul Tudor Pop, însărcinat cu marketingul în cadrul clubului CFR Cluj, i-a refuzat într-un mod cât se poate de corect și original pe administratorii unui site ce se vrea a fi al fanilor sau chiar al echipei „U” Cluj. Conform celor de la Gazeta Sporturilor domnul Tudor Pop ar fi luat poziție prin următorul mail:

"Bună,
Am vizitat intamplator site-ul ucluj.ro. Constat cu dezamagire că patru persoane aparent normale au solicitat acreditări în numele “site-ului suporterilor U Cluj”. Văzînd referinţele de pe site-ul Dumneavoastră la echipa CFR 1907 Cluj şi la stadionul “Dr. Constantin Radulescu” nu pot decît să bănuiesc că administratorii acestui site suferă de un uşor retard mintal şi din
păcate întăresc imaginea deja conturată pe care o poartă şi o mică parte din “suporterii” pe care îi reprezentaţi. În consecinţă solicitările Dumneavoastră de acreditare au fost respinse.
Mult succes,
Tudor POP

                Bravo domnule Tudor Pop ! Bravo ! Nu ar trebui sa uitam că acești „suporteri” ai echipei „U” Cluj au bătut un cameraman al Jandarmeriei cu ocazia unui simplu meci împotriva celor de la CFR Cluj! De ce trebuie neapărat și cu tot dinadinsul să-l bați pe unul care te filmează, sau pe altul pentru motivul că el ţine cu altă echipă… este cu totul peste puterea mea de înțelegere. De fapt nu e peste puterea mea de înțelegere, de fapt Einstein nu și-ar putea da seama… La dracu, Darwin poate dormi liniștit, s-a descoperit veriga lipsa din lanțul evoluției… sunt fanii!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori