marți, noiembrie 29

Inspirație din… conspirație


                După aproximativ o lună de muncă susținută din care aproape jumătate am petrecut-o practic dormind la birou, fără să știu ce-i aia sâmbătă sau duminică, am terminat de scris… finnaly my greatest invention is complete! Sper să nu vină DeeDee să apese butonul ca să se duca totul dracului… apropo, ala care a zis că ai nevoie de mult timp că să scrii o teză de doctorat e un fraier… ar trebui să facă cunoștință cu mine. (dar să speram că nu)
                Dintr-o dată m-am trezit cu mult timp liber pe umeri și nu prea știu ce să fac cu el… motiv pentru care… trebuie să subscriu la „Conspirația Cenușăresei”! Și nu oricum, ci cu date și o poveste concretă.
                Era… o zi… ca oricare… într-un an… ca oricare… iar afară era… zi? Sau noapte?… hmmm, ok, bine, subscriu doar cu o poveste concretă, fără date. Ne strânsesem noi, cei trei muşchetari și ne lipsea fix D’Artagnan ca să fim formație completă să putem petrece respectiva seară la parametri normali. Problema era că nu-l găseam pe D’Artagnan… nici cum. Sunasem tot cercul de cunoscuți și apropiați, toți ne refuzaseră, am trecut la cercul lărgit al cunoștințelor… doar răspunsuri negative. În ultima instanță am apelat la ultima metoda rațională cunoscută de om: fiecare a luat la rând numerele de telefon din agendă și a început să sune.
                Până când… a răspuns o domnișoara… după clasica discuție, ne știm de colo, sau ne-am cunoscut prin cutărescu… mă mai ții minte? Nu! De ce, nu? I-am făcut propunerea… În mod normal, refuzurile ce le primeam erau de genul:
  • „Aș veni dar nu pot, am alt program!” Răspuns de rahat, adică poți să-ţi dai dracu planurile dar nu vrei, pentru că ne consideri niște ciudați… adică tu ești, nu noi
  • „M-ați anunțat prea târziu, nu mai ies din casă la ora asta!” Asta e chiar cea mai de rahat scuză, adică acum chiar nu te împiedică nimic să vii, deci clar ne consideri niște ciudați… adică tu ești, nu noi
  • „Nu pot să vin, pentru că trebuie să am grijă de copilul sorei mele!” Pffff… cine-i ciudatul acum, ha?!


După care a venit și „ultimata” Scuza care ne-a făcut să vedem viața printr-o altă perspectivă, scuza care chiar ne-a făcut să realizam că suntem niște ciudați… adică voi, nu eu!
„Îmi pare rău, nu pot… trebuie să merg la petrecerea prietenei șefei mamei mele!”
             Precum „Conspirația Cenușăresei” citată mai sus, în primă instanță scuza a devenit automat valabilă, pentru că… vorba aia, cine-i atât de idiot încât să inventeze o astfel de scuză? Nu? Adică, mula mea… petrecerea prietenei… șefei… mamei… adică mula mea, ce fel de relație ciudată ai cu prietena șefei mamei tale de nu-i poți spune pe nume?
   După ce s-a încheiat convorbirea au urmat câteva secunde de tăcere profundă în care fiecare a contemplat adânc la semnificația exclamației „Sunteți niște ciudați!” Totul s-a încheiat cu un sincer și spus la unison „Voi sunteți, nu noi!”
                Oameni buni… „Conspirația Cenușăresei” e adevărată! Ea există!!!

miercuri, noiembrie 23

aaaaamuzanţilor


                Acum ceva vreme cineva mi-a spus că a stat la birou preț de 26 de ore… legate. Eu am scos cu greu 14… cel mai bun timp, până acum… francezii încearcă să scoată ce-i mai bun din mine, mă motivează spunându-mi că asta însemnă să faci teză, să lucrezi zi și noapte… pentru ei.
                Trecând peste toate prostiile și porcăriile ce mi se întâmplă și le trăiesc zi de zi în „no man’s land” ajungem la „Aroganţa Supremă”:
Sinopsis: Din motive explicabile doar pe jumătate, de un an de zile nu mai sunt plătit. Asta nu înseamnă că nu lucrez pentru bunăstarea poporului francez… sau pentru mine, depinde care parte a paharului plin jumătate cu apă și jumătate cu aer o privești.
                Discuție aprinsă azi… tema? Cuaie, mula mea, ăsta își face bagajele și pleacă… fix acum când am pus la punct tehnica (da, sigur că voi ați pus-o la punct!) ce mula mea facem?
                A urmat o întreagă discuție, cu fel de fel de idei avansate, toate în aceeași direcție: Cum facem să-l aducem pe Dragoș înapoi? Că dacă ne luam altul, n-o să fie în stare să facă ce face Dragoș!
                S-a discutat o vreme pe marginea subiectului: „Eu n-am bani, dă-i tu! Da ce eu sunt mai proastă? Nici eu n-am!” și după lupte aprigi la mijlocul sălii de reuniune s-a ajuns la o concluzie:
Eu trebuie să mă întorc acasă, să-mi găsesc de lucru, să lucrez câteva luni acolo după care cu banii primiți drept salariu să revin la ei pentru „o lună… o lună și ceva” ca să terminăm articolul!!!

                Mustăceam când am auzit… am crezut că e o glumă… când am realizat că nu era, aproape râdeam. Le-am explicat în cel mai frumos mod posibil că ar fi mai bine să ne concentram forțele finalizarea tezei mele, vedem după ce facem. Dacă număr dățile în care mi-au dat ei mie răspunsul ăsta, ar trebui să le fie foarte ușor să bănuiască răspunsul…

                Întrebare: De ce nu există bancuri franțuzești? Exista, dar nu le înțelege nimeni! Ăștia au un simţ al umorului foarte ciudat… și mai sunt și nesimțiți…

sâmbătă, noiembrie 19

Definiția prostiei


                Dacă până în prezent căutai definiția prostiei absolute dar nu ai reușit să o găsești, e vremea să te oprești din căutări, am găsit eu definiția prostiei absolute! Iat-o:
            Un român plin de imaginație și gânduri pozitive a plecat să caute succesul absolut departe de casa lui, în Franța. Săracul de el. Din motive care chiar nu mă interesează s-a gândit că ar fi bine să fure. Astfel a mers într-un magazin, a căutat raftul cu produse scumpe și a început să-și umple coșul. Înainte de a duce produsele la casa de marcat, deșteptul, s-a retras într-o zona puțin populată a magazinului (eu bănuiesc că s-a dus undeva la raftul cu produse cosmetice) și a început să schimbe etichetele produselor, a înlocuit codurile de bare ale unor produse cu preturi de peste 500 cu unele ale unor produse de 1.50. A fost prins la casa când încerca să plătească marfă în valoare de peste 2000 cu o bancnotă de 5! Probabil că aștepta și rest…
                Așadar, căutarea a luat sfârșit… el este definiția absolută a prostiei. Bravo! Felicitările mele! Nu prea se vede, dar mă bucur enorm că ai plecat din ţară și mă mai bucur și că francezii or să te împiedice o vreme să revii în acasă… între 3 și 5 ani din cate am înțeles. Mula mea, îţi meriți soarta.

joi, noiembrie 17

Bravo domnule Pop


                Fanii strică tot! Lumea sportului ar fi mult mai bună și sportul în sine ar avea numai de câștigat dacă stadioanele s-ar umple din nou cu spectatori nu ultraşi! Dar eu doar am zis-o, în vreme ce domnul Tudor Pop a trecut la fapte și a pedepsit incompetenţa fanilor.
                Domnul Tudor Pop, însărcinat cu marketingul în cadrul clubului CFR Cluj, i-a refuzat într-un mod cât se poate de corect și original pe administratorii unui site ce se vrea a fi al fanilor sau chiar al echipei „U” Cluj. Conform celor de la Gazeta Sporturilor domnul Tudor Pop ar fi luat poziție prin următorul mail:

"Bună,
Am vizitat intamplator site-ul ucluj.ro. Constat cu dezamagire că patru persoane aparent normale au solicitat acreditări în numele “site-ului suporterilor U Cluj”. Văzînd referinţele de pe site-ul Dumneavoastră la echipa CFR 1907 Cluj şi la stadionul “Dr. Constantin Radulescu” nu pot decît să bănuiesc că administratorii acestui site suferă de un uşor retard mintal şi din
păcate întăresc imaginea deja conturată pe care o poartă şi o mică parte din “suporterii” pe care îi reprezentaţi. În consecinţă solicitările Dumneavoastră de acreditare au fost respinse.
Mult succes,
Tudor POP

                Bravo domnule Tudor Pop ! Bravo ! Nu ar trebui sa uitam că acești „suporteri” ai echipei „U” Cluj au bătut un cameraman al Jandarmeriei cu ocazia unui simplu meci împotriva celor de la CFR Cluj! De ce trebuie neapărat și cu tot dinadinsul să-l bați pe unul care te filmează, sau pe altul pentru motivul că el ţine cu altă echipă… este cu totul peste puterea mea de înțelegere. De fapt nu e peste puterea mea de înțelegere, de fapt Einstein nu și-ar putea da seama… La dracu, Darwin poate dormi liniștit, s-a descoperit veriga lipsa din lanțul evoluției… sunt fanii!

luni, noiembrie 14

Noua colegă de birou


                A fost dată afară din birou după aproximativ 3 minute… c-așa-i în Franța, oamenii sunt mai dezghețați și forțează un pic regulile eticii fără să fie grosolani.
                Unul dintre colegii mei se și crede mare cuceritor. Ca bărbat, dacă ești laş, nu ai nici măcar un coi în pantaloni și te mai crezi și mare cuceritor, ești cea mai josnică făptură de pe faţa pământului. Practic ești cea mai nasoală combinație din lume… ever!
                Într-o zi, colegul meu vine la birou însoțit de un poster. Noi avem multe postere prin birou și pe hol… dar în ele sunt prezentate rezultatele muncii noastre, în posterul ce-l adusese ăsta era reprezentată cu mult bun-gust de către cei de la Playboy o tipă. Bună. Bună-rău!
                O scoate din tub, o prezintă tuturor… urale și ropote de aplauze! În sfârșit o cercetare al cărei rezultat smulge ropote de aplauze, nu? După care o atârnă pe ușă. În momentul ăla eu am fost cel mai fericit! În primul rând pentru că am vedere direct la ușă! În al doilea rând pentru că mă chinui de mai bine de doi ani ca să-i învăț să închidă ușa de la birou - aparent ăștia au crescut într-o casă înclinată – și odată gagica atârnată pe ușă ar fi avut un motiv bun să închidă ușa după ei când intră.
                Bucuria mea a ținut 3 minute. Fix! Pe ceas! Au dat-o jos și m-au lăsat din nou în frig… cu ușa deschisă. De ce au dat-o jos? S-au speriat de ea… și-au zis așa: „Dacă vine directorul laboratorului și o vede” !!!! Și dacă o vede ce?!? Ce-o să zică? Ce poate să zică?!? Care-i cel mai rău lucru ce-l poate face?!? Nu poate să te dea afară, nu-ţi poate desface contractul ce-l ai, pentru că îl ai semnat cu universitatea, nu cu el! Plus, dacă te da afară, cine mai lucrează pentru el?!? Unde găsește el alt agarici ce știe să opereze… drăcia aia de aparat ce o operezi tu?!? În cel mai rău caz te pune să o dai jos, ce mula mea pierzi atunci?
                Cred că am să o sun pe Elena Udrea a francezilor să-i propun un slogan pentru turismul lor: „Franța! Pentru că nici nu credeai că există oameni ce pot gândi atât de ciudat!”
               Oooh, era să uit de calendarul cu 365 de file făcut tot de cei de la Playboy ce-și are locul pe masa din centrul biroului nostru… lângă telefon. Bine că ăla e în regulă, dar să ai o gagică pe ușă care să te facă să o închizi de fiecare data când intri sau ieși e vulgar.

sâmbătă, noiembrie 12

3 ani


                În urmă cu exact 3 ani, cam pe la ora asta, un avion oarecare ateriza fără probleme pe pista de la St.Exupery. Nu era pentru prima oara când avionul companiei Aer Albastru ateriza acolo… și pierdut printre pasageri se afla un tânăr… care la fel precum avionul, nu ateriza pentru prima oara acolo. Cu toate că era entuziasmat de faptul că a reușit să obțină permisiunea de a ateriza și decola de mai multe ori de pe acel aeroport… parca ceva nu se lega… ceva era în neregulă.
                Știu un banc prost ce se potrivește întocmai situației: Moare un ales al nostru și ajunge la Sf.Petru, care îi spune că va merge în vizită în Rai și în Iad iar la urmă are să-și aleagă unde vrea să rămână. Întâi merge in Iad... acolo muzică bună, mâncare bună, băutură fină, femei frumoase și-n plus toți prietenii lui erau acolo și se distrau pe cinste. A petrecut o zi super, a mâncat, a băut s-a distrat de minune, a doua zi merge în Rai. Acolo găsește norișori albi cu îngerași pe ei, oameni care stau cuminți pe băncuțe, liniște deplină, totul e decent si frumos... următoarea zi se prezintă la Sf.Petru, care îl întreabă: „Ei unde vrei să mergi?” el se gândește bine după care alege: „În Rai e fain... dar prea multă liniște, în Iad... acolo sunt toți prietenii mei, se distrează... e super și astfel Sfinte, aleg Iadul!”. Este trimis în Iad, iar când ajunge acolo îi vede pe toți jerpeliți, murdari, lucrând la cazanele cu smoală... merge înapoi la Sf.Petru și îl întreabă: „Păi bine dar ieri era altfel...” la care Sf.Petru îi răspunde cinic: „Ieri era campanie… azi ai ales” Și întocmai mi s-a întâmplat și mie… când fusesem doar „în vizită” toate erau bune și frumoase, în schimb după ce am semnat pe 3 ani și am pășit din nou, totul era diferit… schimbat în rău… în foarte rău! Nici măcar pentru prima zi nu s-au păstrat aparentele, fix din prima zi mi-a fost clar că tot ce știam înainte era doar o impresie, atunci fusesem recrutat, în acea zi deja alesesem nimic nu mai trebuia să fie pictat frumos și aranjat la locul lui.
                Ceea ce m-a durut cel mai tare în tot acest timp a fost că alegerea decisiva nu mi-a aparținut. Eu am fost decis de la bun început să refuz propunerea de teză. La vremea respectivă, planurile mele nu includeau și 3 ani în Franța. Nici nu aveau de ce să includă, aveam de toate… aveam un acoperiș deasupra capului, aveam planuri să-mi construiesc un acoperiș propriu, Silver era tânăr și nărăvaș (acum e doar nărăvaș) și-n plus… precum ziceau și cei de la Bosquito: „aveam o gagică grasă care mă iubea”.
                Doar că… m-am lăsat amăgit, m-am lăsat condus de ideile altora, deși pot spune cu mândrie că nu mi-am lăsat viitorul construit de minți înguste… chiar din prima clipa. La început am apucat-o pe calea mea, îmi impusesem reguli ca să n-o iau razna, pentru că tocmai terminasem facultatea și aveam o groază de timp liber și suficienta forță financiară să-mi permit… multe chestii. Începusem să-mi caut un loc de muncă… ba chiar găsisem două firme care erau foarte interesate de mine…
                Problema era că în fiecare zi îi vedeam intrând în casă cu feţele lungi… cu mima aia de „mi s-au înecat toaaaate corăbiile” iar faţa aia neagră se lumina brusc dacă le spuneam că exista o șansă dintr-un miliard ca să pot pleca sclav la francezi. Și m-am lăsat învins… i-am sunat pe domnii George și Kiki și după ce m-am scuzat preț de câteva secunde le-am explicat că trebuie să plec că să urmăresc visul altora, nu al meu. Și cam asta se întâmplă în mod normal când accepți ca standardele fericirii tale să fie alese de alte persoane… indiferent cine ar fi ele.
                Azi se împlinesc 3 ani de la ceea ce vreau să rămână în propria-mi istorie drept „cea mai mare greșeală făcută”.
                În final, trebuie să trecem un pic pe partea corecta, greșeala am făcut-o, dar nu mi-am pus mână-n cur și bagajul în cală ca să fac cale întoarsă… din acest motiv, devine din ce în ce mai sigur că în aproximativ 39 de zile voi auzi cuvintele: „On te décerne le titre du Docteur en Physique!” Mula mea, nici nu cred că am scris bine fraza… dar cui mula mea îi pasa? Ei trebuie să înțeleagă că așa cum ei s-au folosit de mine, eu m-am folosit de ei, iar la final ambele parți își vor șterge posteriorul una cu cealaltă și vor pleca pe calea lor, unii înjurând și blestemând. Tocmai din acest motiv am refuzat mereu să învăț cum trebuie spurcăciunea lor de limbă, am refuzat mereu să scriu în limba lor și totul a culminat cu piciorul pus în prag, pumnul agitat belicos în aer și cererea ce mi-a fost aprobată de partea franceză… DEȘI în contractul încheiat la început scria clar că trebuie să-mi scriu teza în franceză. Dar nu mă calcă pe mine în picioare niște lași și niște leneși, motiv pentru care teza mea e scrisa în engleza! Fuck that stupid rooster of yours… you fucking cowards!
                Are să se termine totul… în curând… JUR că niciodată n-o să-mi pară rău că plec de aici! 

marți, noiembrie 8

O duci bine?


                Nu știu să definesc exact termenul „o duc rău”… dar îi pot defini opusul… cred…
Când știi că o duci bine? Când cineva te întreabă ce anume îţi dorești să primești în dar de ziua ta sau de Crăciun și singurul tău răspuns este: „nu știu, surprinde-mă!”

duminică, noiembrie 6

Fanii strică TOT


                Am spus-o de multe ori și-mi păstrez părerea, fanii strică spectacolul, nimicesc plăcerea sportivilor și alungă oamenii normali de pe stadioane. Meciul de la Cluj dintre CFR și Dinamo s-a făcut din nou (pentru a câta oară?) remarcat printr-un grav derapaj al fanilor. Aceste tumori ce au invadat ceea ce unii dintre noi consideram a fi un spectacol au gafat în cel mai oribil mod posibil afișându-și susținerea faţă de huliganul ploieștean care l-a lovit pe Galamaz în urmă cu o săptămână.
                „Huidu, trei morți, scapă oricum / Enache, pușcărie pentru un pumn!” Prin acest mesaj, respectivii indivizi reușesc să probeze Teoria Evoluției postulată de Darwin… mai băieți, Huidu a omorât trei oameni, Enache a dat un pumn, astea sunt faptele cunoscute de toată lumea, dar voi neglijați un aspect extrem de important al problemei: intenția! Huidu nu s-a urcat la volan decis să omoare trei oameni, el nu și-a zis: „mmm, ce zi frumoasă, hai să omor trei oameni!” în vreme ce huliganul ploieștean a intrat în teren decis să facă rău! Acest aspect cântărește enorm, nu numai în sala de judecată cât și în ochii publicului!
                Niciodată nu mi-a fost teamă că experimentul celor de la Geneva va genera o Gaură Neagră ce va înghiți planeta noastră, în schimb mă tem că vreunul din voi o să-și spargă capul și vidul de acolo are să ne curme viața tuturor.

joi, noiembrie 3

Credit doar cu cardul bancar


                După ce campania „Credit doar cu buletinul” a băgat mulți români în banca de date a datornicilor transformându-i în sclavi ai băncilor, francezii au importat modelul și l-au adaptat un pic sperând să se îmbogățească de pe urma fraierilor.
                Pe aici cam toate magazinele au cate un „card de fidelitate” pe care oricine și-l poate face declarându-și numele, adresa și opțional un număr de telefon sau o adresa de mail ca să poți primi mult muuuult spam. Beneficiile unui astfel de card? Minime, mai primeam din când în când câte un cec cu 10% reducere la articolele cumpărate până în data de…, dincolo îmi dădea puncte de fiecare dată când cumpăram ceva și când strângeam un anumit număr îmi reducea totalul la casă cu 5 euro pe loc ori mai primeam prin posta cate un cec de cumpărături în valoare de 5 sau 10 euro. Nu e foarte mult, dar dacă te gândești că tu nu ţi-ai declarat decât numele și adresa…
                Ei, și eram eu prin magazine azi… căutam de zor un cadou… bani prea mulți nu aveam, nici idei… când am găsit ceva potrivit… foarte practic, de calitate (sper) și nepresărat cu praf invizibil de diamante. În timp ce madama mi-l împacheta… :
-Aveţi cardul nostru de fidelitate?
-Nu! Îmi pare rău, nu am așa ceva! am răspuns eu, fiind foarte sigur că nu-mi mai trebuie încă o bucată de plastic în buzunar
-Dar știți că puteți beneficia de o reducere de 15% din prețul produsului dacă va faceți unul?
Chi-Ching! A fost sunetul din mintea mea după care pupilele mi s-au transformat în -:
-Și primesc reducerea asta chiar dacă mi-l fac acum? Sau doar de data viitoare când cumpăr?
-Bineînţeles, va faceți cardul și beneficiați de reducere, trebuie să aveți la dumneavoastră un document de identitate și unul de identitate bancară!
Alerta de ţeapă s-a declanșat imediat în capul meu, doar că alertă de -15% a fost mai puternică:
-Ok, îmi fac cardul, unde completez formularul? Am acceptat eu…
-Păi mergeți la etajul 3 la biroul „Financiar”!
Dublă alertă de ţeapă! De ce să urc la financiar pentru un card de fidelitate?!? De fapt cui mula mea îi pasă?!? -15% frate, ești nebun?!? -15%!!!! Hai la financiar…
                Urc la Financiar… când ajung acolo sunt izbit de aerul unui birou de „Credit doar cu buletinul” ce se găsește cam prin toate magazinele de la noi ce vând și altceva în afară de pâine. Iau loc pe scaun în sala de așteptare… zona frumos aranjată, scaune confortabile ca să stai relaxat, câteva ziare și reviste, un automat pentru apă… totul era aranjat urmând conceptul: „ia stai tu relaxat și așteaptă un pic ca să semnezi contractul fără să-l citești”. Și ajung și la biroul „De credit” unde mi se cere cardul bancar. Stai… Ce? De ce mula mea îţi trebuie cardul meu bancar? După care primesc explicațiile sub forma de poezie învățată pe de rost și spusa forțat și fără intonație precum un copil de grădiniță: Pentru că acest card vă permite să va plătiți cumpărăturile în rate fixe + alte bla-bla-uri la care n-am fost atent sau n-am putut înțelege, că vorbea într-o francezo-arabă cruntă. Deci stai… încă o dată… de ce-ti trebuie cardul meu? De fiecare dată când o întrebam asta îmi recita poezia… întorc capul prin birou… mă uit pe panouri pe pliante, nu era scris nimic pe nicăieri. Dar eu eram determinat să aflu adevărul, așa că am început să-mi caut cardul în buzunare, moment în care tipa a scos contractul… Mi-a pus câteva întrebări legate de banca, i-am răspuns utilizând câteva minciunele, după care i-am cerut contractul. Îl deschid… erau vreo 7 pagini, amestecate, scris mic, încâlcit, încurcat… și într-un final găsesc un paragraf denumit sugestiv „Taxe și Dobânzi”.
-Hahahahaha, adică eu cumpăr o chestie de 40 și voi mă momiți cu -15% și plata în rate ca să-mi luați dobânda? Sunteți jalnici! Nu semnez nimic cu voi!

                Card de fidelitate legat direct la cardul bancar! Cu tot cu dobânzi! Contract ce-l semnezi direct cu magazinul! Plus dobânzi! Dați-vă dracului de fomiști!

marți, noiembrie 1

Cel mai magic rezervor


                Când mi s-a întâmplat nu m-am gândit să relatez imediat întâmplarea, dar tocmai am citit că și MoFo a pățit același lucru… atunci am decis să vorbesc:
                Ne pregăteam să plecam la mare, vara asta. Cu o seara înainte l-am pregătit pe Silver… spălat, verificat electrice, presiune roti și în final am oprit la pompă să-i fac plinul. Nici măcar nu eram pe roșu, calculatorul de bord aprecia că mai pot merge 90km benzina ce mi-a rămas. Am oprit la Rompetrol-ul de pe Șoseaua Virtuții, nu știu de ce am făcut asta, erau așa de multe benzinării acolo, nu înțeleg de ce am oprit fix la Rompetrol. Bad Karma, probabil. Bag pistolul, îl pornesc, face poc, se oprește și când mă uit la pompă să vad cât am de plătit… stupoare… stupoare maxima… 55 de litri îmi intraseră în rezervor!!! Frate… laso-n mula mea în talonul meu scrie că rezervorul are capacitate fix 55 de litri… știu și eu că intră mai mult, dar nu poți băga 7 litri în plus, doi, trei maximum, dar nu 7. Mă cum au intrat 55 dacă eu încă mai puteam parcurge încă 90 km?!? Am calculat estimativ bazându-mă pe consumul ce mi-l indica calculatorul de bord și am concluzionat că în momentul în care am oprit la pompă trebuia să mai am în rezervor cel puțin 6 litri… cel puțin!!! Plus ăia 55 ce mi-i indica la pompă… la cât ajungem? 61! Mă cum mula mea bagi tu 61 de litri într-un rezervor ce are capacitatea de 55 de litri? Cred că șefii de la Rompetrol trebuie să știe răspunsul.
                Nu prea aveam chef de ceartă și oricum nu mă puteam certa cu casierul așa că mi-am băgat mula-n Rompetrol și m-am dus la treaba mea. A doua zi am pornit la drum, am ieșit pe A2, am setat viteza la 120 km/h și așa am mers până la Cernavodă. Ce-i drept, mă tot uitam în bord și consumul instant ce mi-l indica mi se părea suspect, îmi consuma cam cu un litru și jumătate în plus faţă de cum m-aș fi așteptat. Mi-a fost un pic frică să mă gândesc de la ce poate să vină și am trecut totul cu vederea, am pus consumul ridicat pe faptul că eram 3 în mașină și portbagajul era plin, în vreme ce eu eram obișnuit să merg singur. Astfel mi-am zis că litrul ăla în plus o fi din cauza că trage Silver din greu.
                Ajungem la destinație, parchez în faţa hotelului, scot din viteză, pun frâna de parcare, sting luminile și înainte să opresc motorul mă uit în bord. Consumasem jumătate de rezervor!!! Extrem de ciudat… extrem…
                La plecare am alimentat din nou, de data asta de la Petrom. Nu am mai făcut plinul, pentru că îmi mai rămăsese destul carburant în rezervor, știam deja că-mi consumă jumătate de rezervor, l-am umplut la ¾ și-am pornit la drum. Am venit pe același drum, singura diferență era că de data asta eram 4 în mașină și aveam puțin mai multe bagaje. Deci… luând-o logic, mă așteptam să-mi consume mai mult de jumătate de rezervor, mă așteptam că odată ajuns acasă să văd acul intrat bine în ultimul sfert, dar nu foarte aproape de sona roșie. Până la București n-am mai avut treaba cu consumul, iar când am parcat în faţa casei am rămas uluit… la întoarcere îmi consumase un pic mai mult decât un sfert de rezervor… acul era căzut puțin sub linia de jumătate!!! Asta în condițiile în care la plecare doar atingea perfect linia de ¾…
                Întrebare, pentru șefii Rompetrom: Considerând cele de mai sus, câtă apă a ars motorul meu? Bine, știu, a intrat mai multa benzină pentru că s-a dilatat rezervorul, pentru că și eu precum orice alt șofer responsabil îmi parchez mașina cu roţile-n sus în soare… plus că a pus benzină până și pe conducta de la rezervor… de fapt a intrat benzina până-n motor, de aia am reușit să pun 55 de litri.
                Deci adio Rompetrol! Pentru mine nu mai existați, am să prefer să merg precum fomistu’ cu becul roşu-n bord decât să alimentez de la voi. Cei ce-și iubesc cât de cât mașina ar face bine să ia aminte!