miercuri, septembrie 28

armin cu role

                Revenind la nemuritoarele povesti din liceu, nu știu cum de mi-a scăpat mie asta… dar mă rog, s-a întâmplat, asta-i o dovadă în plus că nici eu nu sunt MM Stoica, că dacă eram, nu uitam… Dar mă rog…
                Ei bine, prin liceu, colegul meu de bancă, Mr.President (povestea poreclei, altă dată), avea o chitară (glumele proaste făcute pe această temă, tot altă dată). Băi și cânta cu ea… bă da cânta… și știa ce face. Îmi amintesc că mergeam pe la el să învățam împreună (a se citi să-mi iau muzică, filme și jocuri) și de cum intram în casă mă lua cu faze de genu’: „hai să-ti cânt ceva la chitară, să vezi ce-am învățat să fac”, eu cum sunt foarte talentat într-ale muzicii, adică… foaaarte… (practic MM Stoica e cel mai bun, exceptând muzica, acolo l-am depășit eu), mă rog, tăind căcatul scurt, de fiecare data nu făceam altceva decât să-l încurajez pentru că la mai multe nu mă pricepeam și nici nu mă ajuta talentul.
                Mr.President a exersat, apoi a dat încercat marea cu degetul și în final…

                Acum nu fi scârțar, da și tu măcar un like, nu de alta dar pe când eram noi colegi de bancă și ne organizam ca să copiem mai eficient unul de la celalalt ne-am și înțeles asupra unui aspect: el îmi va cumpăra mie role după ce va deveni celebru… atât îmi doream eu la vremea aia… role… Și acum, ce naiba, n-ai vrea tu să primesc și eu role?!? Promit să mă filmez mergând pe ele, după care mai promit să pun clipul pe net… Promit!

Plus... bonus:  www.davillaandbarac.ro   Enjoy!

luni, septembrie 26

Bă, Atenție!

Conține plumb și saci cu nisip ca să reveniți cu picioarele pe pământ!

                Toată lumea vorbește despre nanosecundele celor de la CERN, cum s-au strâns ei sub pământ și i-au dat cu tifla jupanului Albert. Moment în care, probabil vreun june cercetător, a ieșit la suprafață și a strigat în gura mare: „Călătoria în timp e posibilă!!! Evrica!!! Abia aștept să mă întorc 8 ani în timp ca să-mi iau o nevastă și să văd ce ar fi însemnat viața mea dacă n-aș fi fost cercetător”, bine, e posibil ca ultima parte a exclamației să fie pură speculație din partea mea, deși…
Jurnaliști de tot felul au început să care știrea în lung și-n lat, plebea a început să viseze la călătorii în timp și uite așa se explica balele de pe tastatură. Aici în lumea fizicienilor e liniște deplină, toți își văd de treabă, ăla are grija de teorema lui, ălalalt își vede liniștit de laserul lui în vreme ce ăstalalt se chinuie să interpreteze ultimele determinări (pe facebook), nimeni nu e încântat, nimeni nu e extaziat, nimeni nu e excitat… și cel mai important, nimeni nu caută în arhivă numerele extrase la loterie ca să se întoarcă înapoi în timp și să joace „la sigur”. Până și pisica s-a îmbolnăvit iar, asta ca să pună capac la toate, asta ar fi dovada supremă că fizicienilor li se cam rupe de câteva nanosecunde.
                Bine, nu sunt eu cel mai expert în relativități & shit, dar un lucru e știut de orice cercetaș în parte, demarezi experimentul doar după ce ai cercetat și explorat un pic domeniul, știi ce faci și știi cam ce rezultate ar trebui să obții. După, iei datele și le analizezi. Ajungi la o concluzie, după care o iei de la capăt și repeți totul de câteva ori. Dacă și doar dacă în fiecare caz ai obținut aproximativ același lucru, atunci poți spune că exista o tendință înspre ceea ce crezi tu, dar asta nu înseamnă că ăla e adevărul.
                Pentru că respectiva tendință să se concretizeze trebuie ca rezultatele tale să fie validate, iar asta e un proces extrem de anevoios. Nu spun că elvețienii și italienii ăia habar n-au să seteze un experiment, am foarte mare încredere că l-au pregătit cum se cuvine, dar eroarea înregistrată este foarte mică, sunt foarte multe etape în experimentul lor și în final, rezultatele obținute depind prea mult de aparate relativ instabile. O eventuală concluzie a lor ar suna cam așa: „ținând seama de masa particulelor testate, de distanţa foarte mică de-a lungul căreia particulele au călătorit și de nanosecundele noastre, credem că Albert nu fumase suficient când a postulat relativitatea”. Mula mea, rahat de taur!
                Poate au descoperit o viteză mai mare decât a luminii, sau poate că o eroare a dus la rezultatele lor. Dar dacă reușesc să-și confirme rezultatele atunci teoria relativității va fi adaptată alături de încă câteva legi, nicidecum bazele fizicii vor fi schimbate precum susțin unii jurnaliști (care au terminat Politehnica, ASE-ul sau Construcțiile). Adaptăm legile și mergem mai departe, iar dacă asta se va întâmpla, va reprezenta un pas extrem de mic înainte, intr-adevăr va deschide noi dimensiuni, dar să afirmi că o eventuală teleportare în timp va deveni posibilă… e ca și cum ai trece de la arcul cu săgeți la scutul de la Deveselu.
                Dar, mula mea, la ce să te aștepți de la niște „jurnaliști” care relatează pe larg tendința lui Adi de a trage pe nas linia ofsaidului ca să poată marca mai ușor? Aha… te-ai prins? Tendință?!? Vezi ce am făcut aici?!?

miercuri, septembrie 21

A fura furare… din prima încercare


                Cârcotașii s-au întors pe sticlă… mă bucur să-l văd din nou pe Șerban, mă bucur că e bine, sănătos.
                Dar acum să trecem la răutăți… de fapt și de drept Șerban și-a înscenat acel accident la schi în Austria, el de fapt a fost acolo și s-a operat într-o încercare disperată de a-și implanta ceva umor. Din păcate, cu regretele de rigoare, țin să va anunț… că operația lui Șerban a eșuat. El s-a întors din Austria tot fără umor, la fel cum a plecat.
                Cel puțin asta e o explicație pe care o găsesc eu faptului că cei doi au „împrumutat” ca să zic așa ceva glume de la tnr.ro

luni, septembrie 19

armin cel corupt

          Azi am acceptat, pentru prima oara în viața mea, mită! Azi am fost mituit… de către un gândac! True story! Hai să-ţi povestesc:
            M-am întors, după cum amicul meu Antonio a punctat – în „căminul ororilor”, pe care l-am găsit neschimbat în materii de condiții oferite dar cu un mic surplus la capitolul ocupanți, anume câțiva gândaci. Nu știu exact dacă s-au cuibărit în sertarul meu (a se citi cameră) sau sunt cuibăriți pe undeva prin cămin, dar cert este că azi îmi preparam ceva mâncare când am dat peste el… a căzut de undeva, de prin merindele mele probabil. Eu mă uitam la el, el se uita mirat la mine probabil întrebându-se de ce nu l-am strivit încă… ei bine, pentru că aveam farfurii în mână, n-aveam cum, până am pus eu bine farfuriile el a rupt-o la fugă… eu, după el. El fugea pe frigider, eu zguduiam frigiderul și cuptorul cu microunde – cel mai bun prieten al bărbatului necăsătorit – cu lovituri imprecise, dar puternice. Măcar atât!
Cumva-cumva a reușit să scape încă viu sărind de pe frigider, dar nu m-am dat bătut, la-m fugărit în continuare. A încercat să se facă pierdut pe podea, crezând că-i folosește la ceva faptul că are culoarea asemănătoare cu a pardoselii… aiurea, dansam step în urma lui, sigur i-a căzut tencuiala vecinului de sub mine – sigur îţi zic. Și, într-o încercare disperata de a scăpa, m-a dus la comoara lui și mi-a predat-o în schimbul vieții sale. Mai precis s-a urcat pe calorifer și a intrat între elemenţi unde nu-l mai puteam ajunge din cauza grilajului. Uitându-mă după el, i-am descoperit comoara. Greu… foarte greu m-am acceptat învins, de un gândac, și l-am lăsat în viață în schimbul comorii. Problema era că, la fel cum era și mituitorul meu – gândacul – comoara era între elemenţii caloriferului, greu accesibilă, doar că… inginer fiind am dezmembrat rapid un umeraș din sârmă, mi-am confecționat o tijă și cu ea am scos afară prețioasa comoara.
Ehei, dragii arminului… de azi sunt mai bogat cu 20 de euro cenți! O să-i folosesc pentru a plăti prima rată la un spray împotriva gândacilor cel mai probabil…

Morala? Nu dați şpagă, că-și cumpără şpăgarul ustensile de exterminare cu şpaga voastră!

marți, septembrie 13

Ochelari de cal?

                Am citit și eu interviul cu Mihăiță Neșu… și eu am fost impresionat de voința lui, ba mai mult sunt absolut sigur că are să se recupereze, are să dureze mult… foarte mult, dar are să se recupereze. Sunt sigur de asta!
                Când totul s-a întâmplat am fost șocat, nu numai pentru tragicul accident prin care trecuse Mihăiță, dar și pentru coechipierul lui, mă gândeam doar la povara cu care trebuie să trăiască el… groaznic. Evenimentul neplăcut a fost relatat cu lux de amânunte prin presă, toată lumea a aflat de Mihăiță și momentele prin care trecea…
                După care lumea și-a pus ochelarii de cal și a pus verdictul: Paralizat pe viață, legumă! Și acum ai să zici că nu-i așa… ba da, fix așa e, pentru că după ce Tolontan i-a luat interviu toată presa s-a aprins din nou, alți oameni au ieșit în faţă să ne spună cum le tremurau mâinile și au oprit mașina de emoție… de unde vine emoția aia? De la faptul că el însuși îl credea legumă! De acolo vine! De la faptul că noi nu prea suntem învățați să luptăm! De acolo vine!
                Iar acum subiectul este exploatat pentru audienţă… din nou…