sâmbătă, iulie 2

Lucrare de control !

                Multe prostii am făcut prin liceu… foarte multe… dar cele ce le făceam împreună, când ne strângeam toți la un loc ieșea prăpăd. Trebuie să recunosc că dacă acum aș fi în locul foștilor mei profesori… aș fi înnebunit, cel mai probabil.
                Când mă gândesc la „lucrare de control” prima amintire ce-mi vine în minte e legată de orele de matematică. Imediat după vin și blestemele și înjurăturile… în patru ani de liceu clasa mea a schimbat profesori într-o veselie, doar două profesoare au rezistat din primul până în ultimul an, doamna profesoară Prună și madam RodiCA CAnă! Ca să înțeleagă toată lumea! RodiCA CAnă ne-a torturat patru ani… dar și noi pe ea. Prima lucrare ne-a oferit-o cadou, anonimă, cum procedează orice profesor ca să își facă o idee despre nivelul clasei, după care a urmat calvarul.
                Intră în clasă, clasa aproape plină, urcă pe postamentul unde era amplasată catedra și decretează: „Lucrare de control! Scoateți o foaie de hârtie!” După care se întoarce spre tablă și începe să scrie câteva subiecte. În tot acest timp, forfotă mare în clasă, fiecare se foia și freca cărți și caiete cum putea mai bine. Se aude ușa deschizându-se și închizându-se… RodiCA CAnă se întoarce spre clasă… stupoare… nu mai erau decât câțiva elevi în bănci, cei ce se mișcau mai greoi, restul plecaserăm cu toții. Aproximativ la fel am procedat la următoarea oră când RodiCA CAnă a încercat să ne verifice temele de casa.
                Într-un final, ne-a prins pe toți la oră, a blocat ușa și ne-a dat lucrare. Când a venit cu lucrările corectate… jale mare… plaja notelor era între 2 și 6 iar vârful clopotului Gaussian era undeva între 3 și 4. Tot cam așa au decurs și următoarele lucrări de control până când ne-am răzvrătit. Am spus că așa nu se mai poate, dacă o țineam așa nu măi trecem nici la corigenţe în toamnă. Astfel că am început să ne înțelegem cu madam RodiCA CAnă, negociam cu ea ziua lucrării de control, când intra în clasă începeam să urlăm că nu vrem să dăm lucrare și ne înțelegeam cu ea să ne mai arate încă o dată cum se rezolvă anumite tipuri de exerciții. Următorul nivel a fost atins când madam RodiCA CAnă ne și spunea, vedeți că la lucrare primiți exercițiile date în manual la sfârșitul capitolului. Și se ținea de cuvânt. Și noi tot 3 și 4 luam. Știu… umilitor… dar măcar eu am ce povesti, tu ce ai să-mi spui? Că dădeai lucrare și luai 8 și 9? Plictisitor… nimic special în asta, trebuie să trăiești viața pe muchie, ca să nu-ti treacă prin faţa ochilor.
                Ultimul nivel, unul special, un nivel la care nici un profesor nu-și dorește să ajungă… după lucrare… efectiv negociam cu RodiCA CAnă la notă!!! Adică venea cu lucrările corectate ne chema pe fiecare la catedră chipurile să ne explice de ce am luat nota pe care am luat-o dar sfârșea cedând insistentelor noastre mascate sub un „haideți doamnă că acolo am început să fac, știu cum se face, mai merit un 0,5 pentru asta”… și mai primeam un 0,5… Cel mai celebru caz de negociere la notă este deținut de Baci „fără Baci” (Baci era porecla lui și de fiecare dată când îl strigam el încerca să ne dezvețe de acea poreclă nedemna de el – după spusele sale – cu un scurt „fără Baci”) a cărui medie a notelor obținute în timpul semestrului era 4 (patru), iar în aceste condiții, Baci avea nevoie de un 6 (șase) în teză ca să nu rămână corigent. Țin minte perfect că nota lui din teză era tot 4, dar s-a dus încrezător la „negocieri” și nu a plecat de acolo până nu a obținut nota 5,50 echivalentă cu 6-le izbăvitor.
                Ca niște copii silitori ce eram nu învățam niciodată, mereu încercam să copiem… așa de des ne ieșea încât niciodată nu am avut o medie anuală mai mare de 5 la matematică. Întotdeauna se ajungea la celebra „ultimă lucrare” care de obicei se dădea în jurul zilei de 10 iunie, conținea subiecte din toată materia și ne era promisă o nota izbăvitoare dacă luam peste… mă rog, nota era stabilită de comun acord cu RodiCA CAnă după negocieri lungi și dure, ea cerea 10, noi ofeream 3,50… și tot așa, ne înțelegeam într-un final pentru un 6 sau un 7… băi dar învățam pentru nota aia… trei zile, mereu se uitau ai mei ciudat la mine când în preajma vacanţei eu stăteam și toceam în loc să-mi plănuiesc vara.

5 comentarii:

Ovidiu spunea...

De profa de mate din liceu nu îmi amintesc prea bine cum o chema, asta poate pentru că toată școala o striga Pifu, și era Pifu a drq rău, jumătate din clasă ajungea la vestita lucrare de sfârșit de trimestru, asta pentru că pentru chiul dătea întotdeauna nota 3, indiferent cât de bine știai lecția a doua zi.

armin spunea...

adică dacă chiuleai aveai 3? nasol...

Ovidiu spunea...

exact...

rainychocoffee spunea...

Eu am avut o super profa. Nu stiu cum naiba, toti intelegeam si chiar daca in invatam, un 5 scoteai lejer, pentru ca tineam minte exercitiile. Noi ceream sa puncteze si asezarea in pagina. :))
Toate semnele de egal erau puse in dreptul linie de fractie, simetric asa. :))

armin spunea...

se puncta asejarea in pagina? tare....

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori