joi, iulie 7

Generația Google

                Prin vremurile în care marile orașe de azi erau în plină dezvoltare, există o vorbă ce spunea că în viață trebuie să întemeiezi o familie, să ridici o casă și să sădești un pom. Cum pe vremea aia, ca și acum de altfel, oamenii nu erau foarte înstăriți, pomii plantați nu erau nici prea îngrijiți nici prea speciali, dar în spatele fiecărui bloc puteai găsi un corcoduș, un măr și dacă erai cu adevărat norocos un corcoduș roșu sau un dud.
                Pe când eram eu copil, pomii ăia nici nu apucau să scuture două fructe pe sub ei, le mâncam fructele de verzi înainte să se coacă… de fapt ce zic eu de verzi… nici nu apuca să li se solidifice miezul, sâmburele… ieșeam afară și mă holbam la pom, așteptam să se mai umfle un pic corcodușele și eram direct pe cea mai din vârf creangă mâncând tot ce prindeam. De obicei, după ce se umflau puțin le și mâncam… nu mai rămâneau decât cele exact din vârful crengilor, la care nu puteam ajunge. Corcodușe, mere, uneori si pere, nuci – alea care te murdăreau pe mână și rămâneai pătat câteva zile – struguri și rareori cireșe, de toate mâncam pe vremea aia. Pur și simplu ieșeam afara, colindam cartierul, mă urcam în toți pomii căutând fructe… sigur, mă mai fugăreau ceilalți copii pentru că le încălcam proprietatea și le furam fructele, mai aruncau și băbuțele de la geam cate o găleata de apă pe mine… dar la sfârșitul zilei puteam să stau liniștit câteva ore pe veceu cu durerile de burtă aferente. Țin minte că mâncam corcodușele când erau extrem de amare, mușcam și instant pe faţă-mi apărea o paleta laaarga de grimase… dar nu renunțam, mai mușcam o dată… și încă o dată… și încă o dată… până terminam corcodușa, apoi scoteam alta din buzunare… și nu odată s-a întâmplat să-mi spele mama hainele cu tot cu corcodușe prin buzunare, sau să-mi putrezească vreuna în buzunar îmbibând toate hainele din coșul cu rufe murdare cu o aromă… aparte.
                Zilele trecute mă plimbam agale pe stradă… trec pe sub un corcoduș… mi se păruse mie că zăresc ceva printre frunze… ceva corcodușe… și nu doua-trei… ci o creanga plină, dar mi-am zis că așa ceva nu e posibil. După ce am trecut pe sub pom chiar am văzut câteva corcodușe cum au căzut din pom, după care m-am uitat mai atent… era plin… plin… cred că doar pasările mănâncă din el. Am mers mai departe și pe toată strada am întâlnit corcoduși plini de fructe și doi meri… la fel de plini… apoi am văzut același peisaj prin tot cartierul! Oare ce naiba păzesc puștii din ziua de azi?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori