miercuri, iunie 1

1 iunie

                Cred că este primul 1 iunie noros şi ploios din viața mea… poate că nu mai sunt chiar atât de mic şi copil… hahahaha, prostii… bineînțeles că sunt!
                În mod normal ziua asta ar fi trebuit să însemne pentru mine apropierea vacanţei şi debutul perioadei de joc şi joacă… cărțile pe foc… vacanţa, cu trenul din, la dracu, Franța… şi tot aşa. Mă rog, practic şi acum mă joc, doar că acum o fac mult mai serios, nu mai e ca înainte.
                Pe vremea aia întrebările mele erau: „oare am să fiu lăsat să ies iarăși din casă avându-se în vedere multiplele julituri din coate şi genunchi” şi „oare găsesc destui copii pe afară ca să ne jucăm?” ha! prostii… bineînțeles că găseam suficient de mulți copii cât să încingem o partidă de fotbal sau una de „ascunsa” sau „raţele şi vânătorii” sau… Acum întrebările şi nelămuririle mele se leagă de coeficientul de difuzie al albuminei în diferite tipuri de lipide… prea multe nu s-au schimbat.
                Pe vremea aia doar batalionul de babe posesoare de câini din rasa Pechinez ne puteau strica jocul şi ne puneau pe fugă amenințându-ne cu acele ciudate animale. Deja devenise o modă: „Ești babă? Trebuie să ai un Pechinez… pe care trebuie neapărat să-l cheme Pichi!” ieșeau cu cățelușii ăia în parc şi când își striga una potaia veneau toți! Pe vremea aia eram atât de fraieri încât ne lăsam puși pe fugă de un cățeluș amărât şi o băbuță care avea impresia că strada din faţa geamului ei îi aparține, şi-a cumpărat-o odată cu apartamentul… Acum într-un fel aceleași babe îmi dau de lucru… chestii aberante… şi din nou, am impresia că nu pot fugi de ele.
                Pe vremea aia mă bucuram nespus când primeam o sticlă de Brifcor şi salivam după ea câteva ore bune până punea mama masa, mâncam şi abia după masă aveam voie să beau Brifcor. Sau când mă amăgea tata cu înghețată comunistă ambalată precum untul, o scotea din congelator şi o punea pe masă… să se dezghețe… mă lăsa totuși să gust un pic înainte de masă – fără să-i spună mamei. Azi, continui să mă bucur pentru o sticlă de suc din concentrat de portocale, sau pentru o casoletă de înghețată ieftină… bine diferența e că din diverse motive franțuzești eu trebuie să strâng cureaua.
                Pe vremea aia aveam o colecție impresionanta de surprize Turbo… pe vremea aia mama stătea cu o spatulă în mână şi se chinuia să dezlipească gumele lipite atent de mine pe sub mese sau scaune, nu exista moment în care să nu mă apuce de-o toartă şi să nu-mi găsească prin buzunare măcar o gumă Turbo. Îmi trăgea câteva palme, mă trimitea în camera mea şi-mi spunea că sunt pedepsit. Cumva, eu nu prea puteam să realizez că sunt pedepsit, pentru că în camera mea aveam gume Turbo ascunse peste tot, practic, dacă mă împiedicam de jucării şi cădeam pe jos, oriunde aş fi căzut, aveam o gumă Turbo la îndemână ca să-mi aline durerea. Îmi era mai ușor să ascund gume prin toată camera decât să-mi strâng jucăriile împrăștiate prin cameră… cum să le strâng şi să le pun în dulap? Dacă am nevoie iar de ele?!? Ce-i drept, astăzi nu mai găsesc gume Turbo… sau poate nu ştiu eu unde să caut… cel mai probabil. Dar dacă răscolești bine prin calculatorul meu, oriunde găsești un joc.
                Practic nu s-au schimbat prea multe… Sau poate nu vreau eu să accept că s-au schimbat multe… Astfel, de 1 iunie… la mulți ani mie !!!

3 comentarii:

rainychocoffee spunea...

Practic, vreau gume turbo...

armin spunea...

daca gasesti... sa ne spui pe unde...

Sellina spunea...

:))))

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori