duminică, mai 29

Idei... cineva?!?

                Eu am fost mereu un tip precaut, nu prea m-am avântat în rahaturi fără să-mi stabilesc o limită de siguranță… asta lăsând la o parte puţinele momente de inconștienţă… mă rog, un pic mai multe… hai să zicem „câteva”, să nu mâniem pe nimeni.
                Şi precaut cum sunt, mereu am ascunse prin sertare la birou câte o ciocolată, o napolitană, o pungă de caramele… ceva acolo, dacă sar peste masa de prânz să am cu ce înăbuși războiul din burtă. Motivele pentru care sar peste masa de prânz variază de la „nu-mi pasa de sănătatea mea” până la „n-am timp”, dar asta nu e important. Ceea ce e important este că vineri am răscolit prin sertare şi n-am mai găsit nimic… bine, decât hârtii, dar alea nu se pot mânca… să mă rog… n-am încercat încă.
                Am sărit prânzul şi am înțepenit pe scaun de la prima ora a dimineții până la ultima oră a după-amiezii… când mi-am inserat picioarele, mi-am luat rucsacul şi am plecat (bine, eu aş fi vrut să plec trântind uși, dar toate au braț pneumatic). Lăsam în urmă o săptămână plina şi mă îndreptam spre cămin, unde urma să mănânc… în sfârșit.
                Ce avem de mâncare azi?!? Fasole cu carnați! mmmmmm… La conservă!!! Bleach… mă rog, acu nu e cazul să fac nazuri, măcar am ce mânca, plus că nici nu am gătit-o eu, eu doar m-am pus la masă, ceea ce, trebuie să recunoaștem, e foarte greu în zilele noastre, lumea nu se mai așează pur şi simplu la masă. Aștept câteva momente şi primesc o farfurie în faţă… nu peste faţă ci în faţă… aburindă… în ea, fasole… cu cremvuşti în loc de cârnați… mi-am zis din nou că nu e cazul să fiu eu cum sunt de obicei, adică fițos… Am luat un bob de fasole şi am gustat… mi-am zis: „mmm, comestibil… cred” după care am încercat şi un aşa-zis carnat… e posibil să fi fost din cauza faptului că nu mâncasem toată ziua, e posibil să fie din cauza faptului că am plătit puțin peste un euro pentru o conservă de 600g… ba nu, stai, sigur n-are cum să fie din cauza asta! E posibil să fie din cauza că, înainte să fie turnată în tigaie, i se mai adăugaseră ceva ingrediente, mă rog sunt multe explicații, dar esențial este că ăla a fost probabil cel mai bun cremvuşti ce mi-a fost servit pe post de cârnat până în prezent.
                Gustul lui a declanșat în mine o reacție animalică în mine… eram precum rechinul care vede sânge şi se simte atras. Următoarea mișcare, logica aş zice eu, a fost să-mi număr cremvuştii din farfurie… după care, plin de dorințe şi idei necurate, am cerut un „ceva” anume din frigider… imediat după ce s-a întors cu spatele să caute „ceva-ul” în frigider am acționat… am înfipt furculița într-un cremvuşti din cealaltă farfurie şi l-am depus, plin de nevinovăție, în propria-mi farfurie… toate bune, frumoase şi aparent gustoase… până când:
-Te-am văzut, Dragoş, pune-l înapoi!
-La ce te referi? am încercat eu să protestez

                Şi acum vine întrebarea: Cum să explici asta?!?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori