joi, aprilie 21

armin cel enervant

                Încă de la începutul blogului meu şi până în epoca modernă eu am cam lăsat impresia că aş fi o persoană extrem de plăcută şi agreabilă lângă care ţi-e mai mare dragul să stai. FALS! Extrem de fals, chiar. Pe lângă faptul că sunt preocupat în mod constant de siguranța şi confortul fundului „proprietate personală” şi nimic altceva, mai am şi alte ticuri care la început par a fi amuzante, dar cu timpul devin de-a dreptul şi de-a stângul enervante. Dar… la drept vorbind… cine n-are, nu?
                M-aş putea gândi la multe momentan, dar cel mai rapid îmi vine în minte unul singur: Nikky – patronul de televiziune. Era o vreme pe când Oana lucra pe post de secretară/asistentă/translator/om bun la toate pentru un nene grec. Povestea e cam aşa, Nikky a venit în România şi a demarat o afacere. Odată cu el a venit şi Stivi „the TV” – fratele sau alt gen de rudă de-a lui Nikky – iar după o vreme a fost adusă în ţară şi odrasla lui Nikky, Carlos, pentru că la el în Grecia o luase pe calea ce-a dreaptă şi devenise dependent de droguri, alcool şi femei, dizolvând astfel averea familiei mai rău decât tamponul acetat dizolva acidul hialuronic (doar eu ştiu cât de repede se întâmplă asta, cred). Deci Nikky l-a adus pe Carlos în România şi i-a dat pe mână o micuță firmă ce trebuia să fie mereu pe zero, nici pe plus nici pe minus, pe zero, după care Carlos a angajat-o pe Oana să aibă grija de el. Aici povestea se ramifică, pentru că dacă nu era Oana, probabil Carlos murea de foame şi sete pierdut prin București, dar despre asta altă dată. Ceea ce este important este că pe cei trei greci… nu-i chema întocmai cum i-am scris eu aici, Nikky era Nikos, Stivi era Stratis în vreme ce Carlos era Kostas. Deci, eu, practic foloseam porecle pentru ei toți, deși nu-l cunoșteam decât pe Calros în vreme ce pe Nikky cred că l-am văzut o singură dată… dar nu sunt sigur. Pe Stivi nici măcar în poze nu l-am văzut.
                Partea amuzantă începe aşa: Oana mi se plângea aproape zilnic de belele în care intra din cauza lui Carlos şi a celorlalți doi greci. Auzind de ei aproape zilnic, m-am gândit – cu de la mine putere – să le dau niște nume… aşa… mai prietenoase şi de aici au apărut Nikky, Stivi „the TV” şi Carlos. Pentru început, Oana îmi povestea mie întâmplările prin care trece zilnic folosindu-le numele reale iar când eu îmi spuneam părerea sau râdeam de ea, le foloseam şi eu numele reale. După ceva vreme eu am început să folosesc doar poreclele… ceea ce nu era foarte enervant şi nici deplasat – deoarece eu nici nu-i cunoaștem, de aia nu e deplasat, da? Dar asta nu era foarte enervant, deci am trecut la nivelul următor: o forțam pe Oana să-mi povestească uzându-se de porecle. Evident că Oana refuza. Am trecut la manevre de convingere: i-am modificat numerele de telefon din agendă, înlocuindu-i numele celor trei cu poreclele lor. Nu a fost foarte penibil momentul în care Nikky a sunat-o pe Oana pe telefonul de serviciu şi Carlos a văzut pe ecran numele Nikky, certând-o pe Oana preț de câteva minute pe tema „telefonul de serviciu trebuie folosit doar în interes de serviciu nu în scopuri personale”. Oana nu a putut face altceva decât să confirme că are un prieten pe nume Nikky căruia i-a permis să o sune pe acel telefon. Eu mi-aş fi dorit că numitul Carlos să fi răspuns la telefon, dar n-a fost să fie.
                Cum nici după două săptămâni în care nu mi-a vorbit Oana tot refuza să folosească poreclele, am trecut la ultimul nivel. Nivelul maxim de enervare! Pur şi simplu mă făceam că nu ştiu despre cine îmi vorbește atunci când le folosea numele reale. Imaginează-ți cât de enervant eram… adică vii după o zi extrem de lungă, în care ăia trei greci te-au enervat la maximum… şi te mai freacă la creieri şi cel în faţa căruia te destăinui… Şi aşa am ținut-o până când Oana a renunțat şi a început să folosească poreclele. De atunci… toate au mers că pe roate… ne înțelegeam perfect… până într-o zi…
                … când s-a făcut ședință la sediul firmei/televiziunii/spălătoriei de bani. Oana nu dormise prea mult cu o noapte înainte, se trezise de dimineața şi apăruse la ședința cu ochii-n gură… la propriu. Începe ședința, se discută una-alta după care, din senin, i se cere părerea Oanei… Oana ia cuvântul şi în timp ce vorbea şi-şi exprima ideile mărețe a trebuit să se refere la Nikky… problema era că avea un lapsus şi nu-i mai nimerea numele… nu-i ieșea decât Nikky şi nicidecum Nikos!!!
                Mor de ciudă că nu am fost acolo să-i vad mufa lui Nikky când şi-a auzit numele stâlcit… dar mai ales mufa lui Carlos când şi-a dat el seama că de fapt în telefonul Oanei, tax-su e trecut Nikky!!!

                Şi brusc, nimeni nu mai vrea să mă aibă drept prieten… iar eu mă întreb de ce oare?

4 comentarii:

irene-brizo spunea...

nu esti enervant...esti un dracusor dulce

armin spunea...

a da? bine... multumesc, oricum...

Ovidiu spunea...

Da, și eu aveam o vreme în care habar nu am de ce foloseam doar poreclele tuturor... Enervant, nu, dar dak ai norocul susnumitei Oana ca după o noapte de nesomn să te adresezi șefului cu porecla pusă de amicul tău acestuia... probabil că te alegi cu o listă lungă de înjurături... mai mult sau mai puțin amicale :))

armin spunea...

doua saptamani n-a vrut sa stie de mine...

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori