marți, martie 29

O lume nebună… nebună

                În primul rând, am descoperit încă o dovadă conform căreia NU SUNT NEBUN!!! O cheamă Anca de vreo 19 ani şi are aceeaşi părere despre francezi ca şi mine... fără să-mi citească blog-ul. Ceea ce, să fim seriosi, e un semn clar că eu nu sunt nebun. Ceea ce e bine.
                În al doilea rând: „Bă! Voi sunteţi tâmpiţi la minţile şi creierii capului?!?” Toată Franţa nu are niciun fel de probleme cu încălzirea globală pentru că ei sunt aşa de reci cu toţii încât acest fenomen nu-i poate afecta. Poţi încerca să schimbi o vorbă cu vreun francez... oriunde aş putea spune, dar nu ai să reuşesti. Are să-ţi fie foarte greu. Sunt foarte reci, nu au încredere în nimeni, se comportă de parcă ar avea frica în oase, parcă s-ar întâmpla ceva rău dacă vorbesc cu tine. Băi şi pe cât de reci sunt, pe atât de nesimţiţi sunt. Nu-şi văd decat interesul lor, atât! Altceva nu-i interesează.
                Niciodată nu mi s-a întâmplat să apuc calea cea dreaptă sau calea beţivilor către camin fără să nu mă oprească minimum patru indivizi care să-mi ceară o ţigara. Coaie, NU FUMEZ! Clar?!? Şi dacă aş fuma, nu ţi-aş da ţigări, du-te-n pula mea, eu daca vreau să schimb vreo vorbă cu voi, toţi sunteţi ocupaţi, dar când nu aveţi ţigări veniţi la mine să cereţi?!? Nu fumez, deci nu am. Dacă aveam nu vă dădeam! Iniţial credeam că sunt doar nişte francezi beţi, în drum spre casele lor cărora le plouă-n gură după o ţigară. Dar nu-i aşa. Mi s-a întamplat asta în mijlocul săptămânii... în campus, eram în postura de a traversa campusul şi am întâlnit vreo doi, ieşiţi afară în pijamale ce opreau trecătorii (adică pe mine) şi cereau o ţigară!!! Coaie, mergi şi cumpără-ţi! Nu ai bani? Nu fumezi! Nu ai găsit deschis la magazin? Noroc greu, măcar tu poţi să-ţi cumperi ţigări, eu nu-mi pot cumpăra amici cu care să socializez, avantaj tu.
                O să-mi cumpăr un pachet de ţigări şi am să umblu cu el la mine... plin... şi cand mă mai opriţi să-mi cereţi ţigări o să-l scot, o să vi-l arăt şi nu o să vă dau nimic, cvadruplu avantaj eu!


                Având în vedere că sunt inteligent şi că urăsc felul în care îşi laudă bârnele din ochi am inventat o glumă:
De ce piloţii avioanelor ce survolează Franţa urcă cam cu 2000m mai sus decât plafonul de zbor stabilit? Le este frică să nu se lovească de nasul francezilor!

duminică, martie 27

Frații de peste Prut

                Profitând de pauza competițională, dom’şofer Cârţu şi-a urcat băieții într-unul din autocarele din autobaza, proprietate personală, şi i-a dus peste Prut să joace meciuri amicale. Ca să fie băieții în formă, să aibă Poli pe cine scoate din ghete săptămâna viitoare, înțelegi?
                Şi necuratul jubila sperând că are să fie adulat în Moldova, că toți or să-l iubească şi or să se jure cu mâna pe Biblia rusească că-l votează la alegeri, că televiziunile moldovenești or să-l cheme în direct în vreme ce oile or să-i vina în întimpinare implorându-l să le mulgă şi să le tundă.
                Doar că…


                Sute de mii de mulțumiri fraților noștri de peste Prut. Promit să beau un pahar de apă din acel râu în speranța că-l voi seca şi ei vor fi mai aproape de noi.

Poza e copiată de pe prosport.ro

joi, martie 24

O greşeală

            Chiar foarte mare. Dacă chestia asta este într-adevăr adevarată, atunci este o greşeală enormă, o invitaţie la un carnagiu pe şoselele patriei. Potrivit capital.ro, legea privind circulaţia pe drumurile publice, următoarele fapte săvârşite de persoane fizice se vor pedepsi doar cu avertisment:
-    Imposibilitatea înmânării actului de identitate, a permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, a celorlalte documente prevăzute de lege, la cererea poliţistului rutier, când participanţii la trafic nu deţin aceste documente în acel moment din motive obiective;
-    Depăşirea cu maxim 20km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv;
-    Conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteză cu cel puţin 10km/h sub limita minimă obligatorie;
-    Nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers;
-    Nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflaţi într-un autovehicul de a purta în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate;
-    Nerespectarea obligaţiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai puţin de un an vechime  de la dobândirea permisului de conducere;
-    Folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu execepţia celor prevăzute cu dispozitive de tip “mâini libere”

            O greşeală… enormă ! Domnul senator iniţiator al modificării spune că el crede că astfel îi va educa pe participanţii la trafic. Mai bine le trasa aceste norme agenţilor de la Rutieră, fără să modifice legea sau să o dea liberă prin presă.

luni, martie 21

Dilemma

                „Sunt într-o dilemă, şi nu ştiu ce să fac! Sper să se aprindă luminița, să am lumina-n cap!” Am fost pus într-o postură foarte ciudată, am avut de ales între două italience… bune rău, amândouă.
                Primul sfat ce l-am primit a fost să o aleg pe cea ce se laudă cel mai puțin. Foarte greu, pentru că niciuna nu se lăuda… bine erau lăudate de alții… mult lăudate. Dar singure nu se lăudau. Perfecte amândouă, ce să zic. Una era ceva mai complexa decât cealaltă… dar cum era conștientă că bărbații din lumea întreagă adoră doar chestiile simple s-a chinuit şi s-a transpus într-o formă practică şi mult mai puțin complexă. Bine ea rămânea complexă în sinea ei, dar un pic simplificată, mă înțelegi? Nu prea…
                Una era roșcată în vreme ce cea de-a doua era blondă… dar avea o culoare foarte foarte deschisă, un blond aproape spre alb, dar nu acel alb specific… să zicem brânzei. Un alb… gălbui… precum în reclama de la pasta de dinți.
                Băi şi ambele erau aşa de bune… mmmm mmmm mmmmmm. Iar eu le aveam pe ambele lângă mine… şi nu știam pe care să o aleg. Eram extrem de confuz. A fost una din cele mai mari dileme din viața mea.
                Până la urma am făcut un tabel în care am trecut avantajele şi dezavantajele fiecăreia, dar… după ce am tras linie scorul a rămas egal. Astfel, ca să pot lua o decizie – pentru că pentru sănătatea mea nu era chiar bine să le consum pe amândouă în aceeași zi – am fost nevoit să dau cu banul. Am alocat câte o faţă a banului pentru ambele italience şi l-am aruncat… au urmat câteva momente de suspans, după care am deschis timid ochii să văd ce au decis sortii.
                Blonda câștigase.
                Am luat de pe raft tigaia, oala şi spaghetele, din frigider am scos cuburile de șuncă, parmezanul şi smântâna după care mi-am preparat paste carbonara. Au ieșit perfecte… aveau exact acea culoare alb-gălbuie… precum în reclama de la pasta de dinți!
                Pizza a trebuit să mai aștepte… oricum e congelată şi tine mai mult.

joi, martie 17

Norocul meu

                Este de-a dreptul şi de-a stângul nemărginit. Mai ții tu minte când mă plângeam eu că abia după ce a dat primăvara s-au trezit idioții şi au dat şi ei drumul la căldură? Ei bine… iată… surpriză… ieri au închis-o… cu tot cu apa caldă!!! Şi internet! Pentru că au tăiat curentul cu totul, au zis că ce pll să facă economie.
                Dacă stau să mă gândesc bine:
În stagiu, am stat în același cămin. Căldură nu era. Aveam un geam crăpat şi sufla vântul prin el. Dar… internetul mergea mai des, apa caldă nu se întrerupea brusc şi aveam în cameră, din partea francezilor, o pernă, două pături şi un cearșaf. Acum internetul costă şi mai mult nu merge (colac peste pupăzoi e în continuare restricționat… adică NO PORN, pardon, adică nu pot să învăț), pentru lenjerie trebuie din nou să plătesc şi acum, mai nou se întrerupe şi apa caldă. Minunat? aaa, să nu uit, e la fel de jegos, cu mențiunea că acum am nimerit o cameră ce a spart norma la nivelul de jeg din ea.
În primul an, am stat într-un cămin ce se visa mult mai elegant. Era un cămin fițos. Şi era de căcat! Camera era enormă, cam cât o garsonieră decentă. Baia era minusculă şi jegoasă. Pereții la fel de jegoși. Becurile chioare. Placa electrică din bucătărie purta urmele celui ce locuise acolo înaintea mea, iar urmele erau adânci, pentru că un detergent normal nu le putea îndepărta, iar unul special s-a chinuit ceva timp. Dacă mă chinuiam să spăl placa electrică prea mult se acumula apă, care se infiltra în perete şi îmi săreau siguranțele. Fiind destul de mare şi lipsită de mobilier, îmi auzeam ecoul când vorbeam la telefon. Pe cât de mare era, pe atât de mic era dulapul. Pe cât de străin eram eu, pe atât de diferit era tariful ce-l plăteam pentru camera… să nu te aștepți să fi fost mai mic tariful meu (dacă e cineva care zice că asta nu e discriminare este prost şi-l rog să meargă să sape șanțuri). Colega mea s-a cazat în același cămin, când şi-a făcut contract la electricitate i-au calculat valoarea lunară la 24€. În condițiile în care eu nu aveam cuptor cu microunde, televizor, placă de păr, epilator sau foehn am ajuns să plătesc 48€ pe lună!
Al doilea an m-a găsit în alt cămin. L-am ales ceva mai departe de oraș, adică lângă oraș e o periferie şi după periferia aia e altă periferie, plină de arabi (adică țiganii lor). M-am dus acolo pentru că era mai ieftin şi implicit taxele aveau să fie mai scăzute având în vedere că nu eram tocmai în centrul orașului. Am constatat cu stupoare şi uimire că am plătit aceleași taxe pe care le-aş fi plătit şi în oraș. Sper să-şi retragă dictatorii arabi banii din băncile voastre şi să ajungeți să cerșiți mâncare de la somalezi. Toată camera era mobilată de la Ikea, drept pentru care dacă mă așezam strâmb pe scaun îl îndoiam. Am reușit să rup o scândură de la pat… partea proastă e că am slăbit cât am stat acolo, nu m-am îngrășat. În comparație cu camera, baia era enormă. La fiecare două luni se ardea câte un bec. Dar măcar nu mai plăteam curentul electric, chiar şi aşa nu lăsam lumina aprinsă dacă nu aveam nevoie de ea, acum îmi pare rău că nu am făcut pagubă. Arhitectul a fost aşa de inteligent încât a pus o ușa care să delimiteze un mic hol în care nici măcar bicicleta nu-mi încăpea, dar a lăsat bucătăria neseparată de cameră… adică dacă prăjeam ceva, dimineața mă trezeam… aromat. Pereții erau curați de data asta… dar foarte albi… aşa de albi încât înainte să plec am consumat un tub întreg de pastă corectoare ca să-mi acopăr urmele, pentru că la cât de îngust era holul era practic imposibil să nu mă lovesc de pereți când mă întorceam noaptea beat obosit după o zi în laborator.

                De aici, din ţara unde discriminarea este dusă la rang de lege, eu, Dragoş, vă spun
 
Nu că v-aţi mobiliza voi să-l opriți la voi pe unul ca mine… dar merit şi eu măcar atât. Şi după câte beţe în roate am primit indirect din partea voastră, s-ar părea că o să mă întorc şi cu mâna goală, deci mie nu-mi pasă de voi, vouă nu va pasă de mine şi toată lumea e fericită.

luni, martie 14

armin cel fără reacție

                Mie mi s-au întâmplat multe lucruri inexplicabile de-a lungul vieții… de la viteza cu care se spălau pereții pe care îi coloram eu când aveam 3 ani până la inexplicabilitatea cu care am reușit să-mi păstrez permisul după ce am trecut pe culoare roșie (nu galbenă) a semaforului şi m-a oprit o brigadă de la rutieră… dar chestia ce urmează să ţi-o povestesc rupe orice tipar, e precum Mindhunters, se joacă cu realul şi pune o nouă definiție pentru ceea ce poate şi ceea ce nu poate fi făcut.
                Eu am mai scris despre condițiile execrabile în care se afla căminul în care am fost forțat să stau anul ăsta, dar… aparent prostia umană este într-adevar nemărginită. După ce toată iarna găseam caloriferul zgribulit de frig în fiecare zi când ajungeam la cămin după o zi plina la laborator – ca să fiu corect se mai întâmpla din când în când să-l găsesc dezmorțit, dar în general nu-mi puteam sprijini picioarele pe el pentru că îmi înghețau – lucrurile s-au schimbat total în urma cu aproximativ 10 zile. Adică caloriferul a început să ardă… la propriu, dacă asta iarna îmi înghețau picioarele pe el, acum, din nou, nu mă pot sprijini pe el pentru că risc să mă ard. Pe cuvânt de onoare… nu am testat-o încă, dar cred că pot să-mi prăjesc un ou dacă pun tigaia pe calorifer. Absurditatea vine din faptul că de pe la jumătatea lui februarie minima a fost mereu pozitivă chiar şi pe timpul nopții, iar de la începutul lui martie temperatura ajunge pe la 18-19°C la amiază, iar pe timpul nopții scade cam cu 15°C, în medie. Pe scurt: atunci când era gheaţă la geamuri, caloriferul era bocnă iar acum, când am renunțat la căciulă şi fular, el frige.
                Am fost să-mi plătesc dreptul de a locui în acea cocină… eu nu m-am abținut niciodată, nu aveam de gând să încep cu aceasta ocazie, aşa că am mers să cer explicații. Le-am reamintit doamnelor că pe timpul iernii nu am avut căldură, le-am reamintit şi de scuza penibilă ce mi-au oferit-o atunci – cică nu am eu căldură pentru că toți ce de sub mine au caloriferele deschise şi presiunea nu e suficient de mare… de parcă trebuia să merg eu să suflu în țeavă ca să crească presiunea - după care am cerut noi explicații. Mi s-a spus că poate acum mulți şi-au închis caloriferul şi în sfârșit e presiune şi pentru ultimul etaj. Asta e o prostie incomensurabilă, pentru că respectivele calorifere sunt atât de vechi încât nici nu au fost prevăzute cu robinet. Eu am continuat să întind coarda demontând toate scuzele penibile ce-mi erau oferite până am fost lăsat fără reacție:
-Trebuie să consumăm rezerva de agent termic ce ne-a fost alocată până la sfârșitul lunii, altfel nu primim alta la anul…
                Eu de obicei dau replica… dura sau nu, dar o dau… de data asta am rămas mască… nu mai aveam ce să spun. Adică ei au făcut economie astă iarnă că să dea drumul la căldura după ce a venit primăvara.
                Pe cuvântul meu, între Franța şi o ţară de lumea a 7-a nu este absolut nici o diferență, în schimb orice francez nu pierde ocazia de a se lăuda în stânga şi-n dreapta că ei sunt cea mai grozavă nație din tot sistemul solar.

sâmbătă, martie 12

A te scuza… e o artă

                Eu când m-am mutat dintr-un birou în altul am avut grijă să-mi aleg o poziție strategică, să știe lumea cine-i şeful. Dacă eram maimuță, probabil le-as fi băgat două degete-n cur colegilor mei ca să o simtă înainte să o realizeze, dar cum am pretenția că sunt ceva mai inteligent decât o maimuțică, am ales altă tactica: Mi-am ales cel mai frumos birou, alegerea a fost ușoara pentru că doar unul mai era disponibil, şi mi-am făcut rost de un scaun cu rotile – singurul din birou. Şi pentru ca tabloul să fie complet mi le-am poziționat astfel încât am blocat accesul la aparatul de aer condiționat şi telefon. Şi colacul de pe pupăză este reprezentat de faptul că unica priză liberă din tot biroul meu… este liberă pentru că am ales eu să fie liberă şi tot eu le-am îngăduit minusculilor mei colegi să o folosească pentru filtrul lor de cafea. Le îngădui în fiecare zi să bea cafea… sunt milostiv cu ei.
                Deci acolo eu sunt şeful şi nimeni nu comentează. Nu se deschide geamul fără să vreau eu, nu se deschide aerul condiționat fără să vreau eu, nimeni nu folosește telefonul fără să vreau eu, ușa stă închisă sau deschisă în funcție de cum mă simt în ziua respectivă şi nimeni nu are nimic de comentat. Aaa, da şi încă o chestie, eu îi vad pe ei când o ard pe facebook, dar ei nu.
                Deci eu mi-am impus punctul de vedere şi am devenit rege peste acel birou, dar nu am uitat ce-i respectul şi umilirea şi astfel am recunoscut-o din start pe directoarea mea de teză ca fiind șefa mea. Doar că…
O zi obișnuită, lucrătoare, ora 7.34: eu deschid biroul, aprind luminile şi mă așez la calculator. Ora 10.30: ultimul leneș francez ajunge plin de scârbă şi lehamite la laborator, pardon… penultimul. Ora 11.23: sună telefonul: eu doar mă împing puțin în singurul scaun cu rotile din tot biroul – ooo da – şi răspund cu deja obișnuitul „Bonjur madam!” Pentru că am băgat numărul în memorie ca să ştiu când mă suna. La celalalt capăt al firului șefa mea. Mă suna de acasă şi-mi spune că nu știe când ajunge azi la birou, pentru că i-au venit ceva prieteni în vizita şi merge să-i plimbe puțin prin oraș! DA ! Asta e o scuză!!! Care funcționează!!! Eu nu am avut nimic de comentat, a trebuit să-i spun că am înţeles, să-i spun ce am de gând să fac azi, ea a aprobat, ne-am luat la revedere şi am închis.
                Deci, ea m-a sunat pe mine să mă înștiințeze că nu vine la birou. Şi basta. Ceea ce mie mi se pare ciudat… seful, sună subalternul şi-i spune că nu vine la birou, după care se simte nevoit să-i ofere şi o scuză… proastă. Măcar dacă e sef adevărat, să sune şi să-i spună simplu: „nu vin azi!” Atât… ești sef, de ce trebuie să mai oferi o scuză? Te pot eu lua la rost pe tine? În care univers paralel este şeful luat la rost de subaltern? Astfel, din cinci zile lucrătoare, madama este prezentă în medie cam trei zile… cu indulgenţă! Şi în fiecare zi de absenţă, mă sună şi-mi oferă o scuză. În continuare, un top al scuzelor proaste. A se lua în calcul că de fiecare data eu i-am răspuns scurt, aprobându-i absenţa, pentru că îmi văd lungul nasului… de fapt nu prea mi-l văd că nu e aşa de lung, adică nicidecum nu i-am dat replica, dar acum am scris şi replicile ce ar fi trebuit să i le dau:

1.       Pisica e bolnavă, nu ştiu ce are… mă duc cu ea la medic!
Vezi să nu uiți să stai cu ea la medic toată ziua, sau mai bine, spune-mi că știi tu un veterinar bun… în Islanda şi mergi cu ea acolo.

2.       S-a spart o conductă de apă, nu este apă în tot cartierul, cred ca o să stau acasă să vad dacă vin să o repare.
Mai bine stai acasă până după ce o repara, nu vreau să te simt de la distanţă… oricum mă fericești zilnic cu cadența ta de a-ţi spăla rufele.

3.       S-a spart o conductă de gaze, trebuie să fiu acasă când vin să o repare!
Săptămâna trecută se spărsese aia de apă… acum asta de gaze… bănuiesc că mâine cade un stâlp de înaltă tensiune, nu?

4.       E o problemă gravă cu energia electrică în cartier, nu pot pleca de acasă pentru că toate aparatele trebuie resetate când pornește curentul.
Sunt sigur că inginerii ce le-au proiectat nu s-au gândit că poate să se întrerupă curentul.
             Ca totul să fie frumos şi la locul lui, după ce mi-a postat toate aceste scuze m-a chemat pe la ea cu… o ocazie, nu contează. Când am ajuns acolo nu am fost de loc uimit să nu găsesc nicio urmă a lucrărilor recente la instalațiile de apă, gaz sau electricitate. Îţi dai seama cât de curat lucrează francezii? Fiecare echipă de muncitori are în componenţă un specialist în chirurgie estetică, după ce ăștia remediază avaria ăla coase asfaltul, grefează și implantează gazonul de nici nu-ti dai seama că acolo a fost avariată vreo conductă. Impresionant…

5.       Nu pot să vin azi, din nou s-a spart o conductă pe aici prin cartier, cred că-i din cauză că s-a înfundat şi trebuie să fiu acasă când vin să o repare.
Frate, unii primari din România s-au îmbogățit folosind aceleași minciuni… tu doar chiulești… sunt dezamăgit…

6.       Mă simt rău… lucrez de acasă azi!
Sunt curios cum ai să faci asta, nu ai nici internet nici calculator… ai descoperit cumva telepatia?

7.       Mă simt în continuare rău… [pauză lungă corespunzătoare lui: dar ieri ai venit la laborator]… m-am simțit un pic mai bine ieri, dar azi nu mi-e bine iar…
Aaaa, ok, credeam că vrei să mă iei de prost iar.

8.       Îmi este foarte rău, nu pot veni nici azi!
Să-mi bag picioarele femeie, ești nebună? Azi e reuniunea membrilor de proiect… doar nu mă trimiți în locul tău?!?
Te rog să mergi tu în locul meu la reuniunea membrilor de proiect şi să mă scuzi pentru absenţă!
Să-mi bag…. (mijlocul lui Decembrie)

9.       Buna Dragoș, Un an nou fericit, ai revenit? Ok, eu mă simt rău şi nu pot veni azi!
Presimt că scuza asta o să o aud mult timp… şi am avut dreptate, a venit abia pe 31 ianuarie la ora 18, adică a deschis calculatorul, apoi mailul şi a plecat.

10.   Dragoș, azi nu pot să vin pentru că nu sunt în localitate!
Oare să-i spun că mă sună de pe telefonul fix de acasă? Sau şi-o fi dat şi ea seama după ce a băgat scuza asta?

Şi ultima scuza… şi cea care a fost cea mai credibilă:

11.   Nu pot veni azi pentru că mă simt cam rău, mă cam doare gatul… cred că am răcit! Am luat ceva pastile şi dacă mă simt mai bine mai încolo am să vin, ok?
Dacă te durea gâtul ai fi fost şi răgușită… mă rog… merge şi aşa

vineri, martie 11

Şoc şi Groază

                Un cutremur s-a produs în apropierea Japoniei, o zonă ce este foarte activă din punt de vedere seismic. Avand în vedere că seismul s-a produs la o adâncime ce este considerată de specialişti ca fiind mică, s-au produs numeroase replici urmate de valuri tsunami.
                Auzisem eu ceva avertizari, câteva „baba Omida” care au ieşit în faţă şi au spus că o să vină sfârşitul lumii, pentru că luna vine prea aproape de pământ şi o să ne ducem dracului cu totii... dar am inchis articolul şi n-am mai văzut ce alte calamnităţi ne pasc. O avea o oarecare influenţă şi luna, dar aşa ceva nu putea fi prezis, nu putea spune nimeni „acolo o să se întâmple”.
                Dar mă rog, cand am auzit vestea, am vrut să văd şi eu nişte ştiri... netul îmi era cel mai la îndemână deci l-am folosit din plin. Din păcate pe site-ul ce-l folosesc cel mai des pentru informare, evz.ro, nu era nimic publicat... deci am căutat altceva. Nu voiam să ascult ştiri din străinezia, deci opţiunile erau realitatea sau antena3. Am intrat pe realitatea... live.
                ŞOC ŞI GROAZĂ! Imagini cu puhoaiele ce lovesc ţărmul şi mătură tot ce le stă în cale. Imaginile durează câteva zeci de secunde şi sunt înregistrate şi derulate în continuu. Ca să accentueze „Şocul şi Groaza”. După câteva minute, imaginile nu mai provoacă „Şoc şi Groază”, realitatea schimbă foaia... cheama în direct câţiva specialişti care să ofere ceva explicaţii. Din păcate specialiştii ce întră în direct îndeamnă la calm, deci redactorii schimbă din nou foaia şi sună la Institutul de Fizică a Pământului cu speranţa de a obţine declaraţia dătătoare de rating: „Unda seismică se îndreapta spre România şi o să murim cu toţii” nu se aude din păcate nici din partea domnului Mărmureanu, deci părerea unui adevarat specialist nu este difuzată decât o singură data. După care vine şi izbăvirea: doamna Maria. Nu i-am reţinut numele de familie, dar cred ca doamna este stabilită în Japonia şi căsătorită probabil cu un japonez.

                Cu ajutorul doamnei Maria, scopul principal a fost atins, doamna este în stare de şoc, nu se poate stăpâni şi toate declaraţiile dânsei sunt grav afectate de starea în care se află. Nu-şi poate păstra calmul, nu poate oferi informaţii cu adevărat importante, înafară de a accentua şi mai mult „Şocul şi Groaza”. Ca totul să fie complet, Maria anunta în direct, la televizor, că şi-a anunţat rudele că este bine, utilizând „mesingerul şi schaipul”. Şoc şi Groază... din nou. Pentru aproximativ o oră, doamna Maria nu a făcut altceva decat să ne spuna că este în stare de şoc şi să accentueze panica.
                Ceea ce stimabilii de la realitatea nu spun absolut de loc este ca zona Japoniei este una extrem de activă din punct de vedere seismic, din acest motiv cladirile sunt proiectate să reziste. De asemenea imaginile ce sunt date la tv arată cum cladirile sunt în picioare... arată cum autorităţile au luat atitudine... arată cum oamenii nu se înghesuie pe strazi, japonezii sunt obişnuiţi cu aşa ceva şi rămân calmi... în schimb, realitatea face în continuare „Şoc şi Groază”.
                Sunteti penibili domnilor... cutremurul ăla a depăşit scara Richter, adică este un cutremur ce „schimbă relieful”, iar marea majoritate a cladirilor sunt încă în picioare... voi faceti „Şoc şi Groază”.

marți, martie 8

8 Martie

                Ziua internațională a femeilor… deci „La mulți ani!” tuturor reprezentantelor sexului frumos… Eram aproape de a „uita” de această zi din cauza unor straturi lipidice… un pic malefice, dar mi-am adus aminte şi am luat atitudine (şi pe blog) după ce am citit şi râs copios în urma următorului articol din gandul.info. Nu ştiu sigur dacă chiar e pe bune gluma, dar dacă chiar au făcut-o… atunci sunt cei mai tari… mascații sunt preferații mei, vreau să-mi fac tricou cu ei… deci asta chiar a fost tare!!! GG