marți, februarie 1

Povestea adidașilor

                Pe vremea când eram eu foarte foaarte tânăr… adică eram tânăr-foc… practic atunci începuse să cadă puful galben de pe mine… atunci am mers eu prima oară la Liberty Parade, dus de mânuţă de vărul Emil.
                Deși parada era în Vama Veche – daa, pe vremea aia se ținea acolo – ne-am cazat în Costinești… good old Costinești, stațiunea veșnic tânără. Ne-am găsit o gazdă, am luat două camere şi în acel sfârșit de săptămână eu am ars-o în stil mare alături de Emil şi Toma, ce aveau vreo 5 sau 6 ani în plus faţă de mine, iar ei doi au ars-o în stil profesional, adică mi-au fost mie profesori şi m-au învățat diverse chestii… pentru că la momentul respectiv cunoștințele mele despre viață se rezumau la „bagă două degete pe gât atunci când ţi-e rău”. O parte din arminul de azi a fost creată atunci… vremuri domnule…
                Aia a fost una din verile în care am fost la mare „cu clasa” şi nu spun asta în glumă, pentru că în liceu când plecam undeva… chiar plecam „cu clasa”, adică toți din clasă. Şi potriveala potrivelilor s-a potrivit ca fix atunci când pleca înapoi vărul Emil să sosească prietenii mei tot în Costinești, deci practic în ziua respectivă tot ce aveam eu de făcut era să-mi mut bagajul dintr-o parte în cealaltă.
                Duminică, tocmai ce ne-am trezit în zori de zi, pe la 12 şi ne-am dus direct pe plajă unde am rămas până pe la 12.10 când a ajuns trenul de la București în care era restul clasei. Eu l-am lăsat pe vărul Emil pe plajă – să doarmă – m-am întors la gazdă, mi-am luat bagajul şi m-am mutat cu ceilalți, după care… înapoi la plajă, nu?
                Am stat acolo până spre apus, abia atunci am plecat spre căbănuță şi am început să ne pregătim pentru ieşeală. Băi şi nu-ţi spun că am luat bon de ordine şi am stat la coadă ca să fac duş… pentru că eram totuși vreo 15 în grup, după care m-am gătit şi eu precum ceilalți… mi-am împrumutat gel şi deodorant cu Nebun, am făcut schimb de șosete cu George „Gigi-geană-lungă”, mi-am aranjat părul proaspăt gelat cu pieptenul uneia din fete, după care următoarele minute mi le-am petrecut fugind de ea prin curte… ce să-ţi mai povestesc… a fost… super.
                Termină toți „marea găteală” şi încep să se asambleze sub formă de grămadă dezorganizată în curte, pentru că urma să plecam, nu? Nebun şi cu George „Gigi-geană-lungă” se încalță şi ies din cameră, moment în care eu mă așez pe pat şi bag mâna sub pat să-mi caut adidașii… care nu erau sub pat… mă uit prin cameră… nici urma de ei… mă uit mai bine sub pat… nimic. Iau poziția gânditorului şi încep să contemplez: „unde-mi sunt adidașii?”, iar aia a fost o idee extrem de bună, pentru că ar fi râs ăștia de mine şi azi dacă făceam pe detectivul cu ei şi le intram în camere ca să-mi găsesc adidașii. Dar am fost limpede la minte, mi-am adus aminte că de fapt plecasem de la cealaltă gazdă în miez de zi, în slip, șlapi şi tricou… la cât de gătit eram, m-am schimbat înapoi într-o pereche de pantaloni scurți, mi-am luat frumos șlapii… am ieșit din cameră, păstrând cheia, am făcut faţă cu brio glumelor ieșite în cale… m-am întors la vechea gazdă, mi-am recuperat adidașii şi am venit înapoi.
                Băi şi ce mândru şi lipsit de griji mă plimbam eu prin Costinești într-un tricou „de discotecă” pantaloni scurți de plajă, șlapi… şi cu adidașii în mână… toată lumea se uita la mine cu… admirație.

4 comentarii:

Nymphetamine spunea...

Ce comic :))

armin spunea...

comic? nuu... ce penibil! :))

rainychocoffee spunea...

erau doar invidiosi. :)) sigur iti era bine si racoare cu slapii. nu ca altii.. cu adidasi..!
:))))

armin spunea...

asa e... niste invidiosi...

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori