sâmbătă, februarie 5

O Doamne...

                Mă trezesc devreme… pe la ora amiezii. Am o dorință arzătoare de a mai posta ceva pe blog… am o groază de idei care-mi circula prin cap… şi se lovesc de pereții cutiei craniene precum niște bile de pinball, astfel mă simt de parcă doi brontozauri ar juca tenis cu capul meu… e clar că ceva s-a întâmplat astă noapte… dar… ce??
                Îmi ridic cu greu capul de pe pernă şi privesc atent la un punct fix, aștept ca a mea cameră să-şi epuizeze mișcarea de rotație, să se calmeze ca să mă pot spăla… aaa, da… acum îmi amintesc, a fost ziua lui Julie şi am băut în cinstea ei cu ceva colegi de-ai mei şi de-ai ei… e al dracului de prost vinul franțuzesc… mă doare capul şi acum.
                Îmi aduc aminte că l-am chemat şi pe Antonio, dar m-a refuzat… i-am spus că are să rateze o petrecere „legendară” în stilul lui Barney Stinson, dar tot nu l-am putut convinge. Treaba lui… a pierdut o petrecere pe cinste, îmi aduc aminte că am jucat un fel de joc cu sticlele de vin, sticla era în mijloc, noi aranjați în cerc în jurul ei şi fiecare trebuia să spună o frază destul de lunga… în franceză, care se mai şi schimba la fiecare tură. Cine greșea, bea o gură de vin şi o lua de la început. E inutil să mai spun că am fost primul sub masă, pentru că franceza mea nu e tocmai grozavă… aaa ba nu, n-am fost eu primul sub masa, chilianul ăla a căzut primul… dar ăla nu vorbește franceză.
                Îmi apare un zâmbet foarte larg pe faţă când îmi amintesc că după miezul nopții l-am sunat pe Antonio şi am pus-o pe una din fetele de acolo să-i lase un mesaj… foarte siropos şi foarte explicit în căsuța vocală, pentru ca a doua zi să-şi bage adânc unghia în gât. Şi-mi zic, ia să văd eu pe la ce oră l-am sunat… îmi caut telefonul, intru în registrul apelurilor şi găsesc un singur număr apelat după miezul nopții… şi nu era al lui Antonio… era al Anei, într-un anume fel... Ana e șefa mea… în linii mari, dar are un cuvânt foarte greu de spus în tot ce fac eu.
                O Doamne… NU!



După ce m-am frământat eu vreo două ore bune… am primit un sms de la Ana:
„Şi te mai plângi că nu te-ai adaptat în Franța, fata aia te cam contrazice! E bun vinul franțuzesc, nu? Îmi pare rău că Antonio nu a putut veni cu tine, dar data viitoare cască ochii şi suna-l pe el, nu pe mine. Stai liniștit, eu nu aud telefonul sunând în mijlocul zilei, darămite noaptea! Odihnește-te bine, că săptămâna viitoare ai experimente de făcut!
Ana”

Deci, să facem calculele:
  • trei sticle de vin roșu ~ 10€
  • cotizația pentru cadoul lui Julie - 10€
  • telefon mobil ~ 365€
  • cartela SIM de Franța - 15€
  • credit pentru cartelă ~ 25€
  • Să ai o șefă cu simțul umorului – priceless
Pentru toate celelalte mai exista ăia câțiva euro ce mi-au rămas în cont.

4 comentarii:

Rafael spunea...

:)) Un sfarsit de sambata placut , nice blog-ul

armin spunea...

multumesc frumos!

♥ Wanixa ♥ spunea...

da mai, dar nu pui si pretul telefonului.

armin spunea...

oricum l-am pus la plesneala, ca nu mai stiu daca a costat atat sau nu...

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori