vineri, ianuarie 28

Vampirii sug

                Sau cel puțin asta e părerea mea… sora-mea nu e de acord, motiv pentru care a instalat un poster mare cât ușa camerei cu personajele principale din filmul ăla, iar eu n-am putut face nimic să o opresc… l-a pus exact în același loc în care l-am avut eu agățat pe Claudio Lopez în tricoul lui Lazio… dacă îmi găsește cineva alt poster cu Claudio… îi îndeplinesc o dorință!
                Revenind la subiect, marea majoritate a fetelor s-au uitat cu drag şi s-au şi îndrăgostit de unul dintre actorii din seria aia de filme cu vampiri, apus… sau amurg… uatevăr. Eu sunt purtător de cojones… nu m-am uitat, nu m-a tentat, nu i-am văzut importanţa… nimic. Până într-o zi frate… până într-o fatidică zi… în care nu ştiu ce naiba am făcut eu, dar ştiu sigur că s-a supărat Oana pe mine… făcusem eu ceva, dar nu mai țin minte exact ce. Mă tot gândeam cu ce aş putea s-o împac, dar nu aveam prea multe idei, am strâns totuși câteva, am mers şi i-am bătut în poartă întru iertarea tuturor păcatelor. Şi am început să-i promit, întâi marea, apoi sarea, apoi ambele, apoi că nu mai fac… la un moment dat m-am oferit să-i dau bani ca să mă ierte, dar a refuzat. Şi atunci vizibil strâmtorat, prins în menghină cum eram am recurs la cea mai josnică cale de a împăca o fată, acum nu te gândi că am bufnit în lacrimi în timp ce-i cădeam în genunchi, pentru că eram deja în genunchi cu lacrimile șiroind… dar nu păcăleam pe nimeni. Deci, practic am închis ochii, şi i-am strâns bine, mi-am ferit şi faţa într-o parte, pentru că bănuiam ce are să urmeze, am pus o grimasă extrem de amară pe faţă şi i-am făcut cea mai josnică propunere de împăcare pe care am făcut-o vreodată în viața mea:
-Vrei să merg cu tine la Twilight ca să mă ierți?
                Ce a urmat după este greu de descris… ce fac americanii pe 4 iulie e nimic pe lângă parada de bucurie pe care a pus-o Oana în scenă. Când am plecat m-am uitat în oglinda din lift… mi-am văzut reflexia purtând un strat gros de machiaj… ruj, fond de ten, farduri, contur pentru ochi şi chestie din aia specială pentru gene… eram fix o fetiță… puteam să-mi împletesc şi două codiţe.
                Ziua Z se apropia cu pași repezi şi eu nu știam cum să ies din strâmtoare… moment în care mi-a venit cea mai bună proastă idee pe care am avut-o până acum. Sau mai bine zis a fost o idee bună, dar care a ieșit prost. Am sunat-o pe Alina şi am invitat-o şi pe ea la film… astfel urma să merg la film cu două fete, Oana și Alina, ele ar fi stat una lângă cealaltă împărțind impresii despre film, iar eu aş fi putut dormi în liniște pe scaun.

                Dar eu, armin, pe lângă faptul că sunt cu „a” mic, mai sunt şi ghinionist, ce crezi că am scăpat? Am încercat eu să le așez pe locuri una lângă cealaltă dar nici nu putea fi vorbă de aşa ceva… am fost prins „cu ocaua mică” (cu iPod-ul în buzunar) şi pus la mijloc. Complet dezamăgit de modul penibil în care eșuasem mă uitam cum veneau alții la film… doar cupluri, ele foarte entuziasmate, ei cu capul în pământ. Pe cuvântul meu, în sala aia de cinema fetele puteau viziona filmul în timp ce bărbații se aflau la „Conferința Extraordinară a Coaielor Prinse între Ciocan şi Nicovală” (CECPCN, Multiplex, 2010), pe cuvântul meu, atâtea coaie storcite nu am văzut în viața mea, dar cele mai storcite erau de departe ale mele, eu stăteam între două fete.
                Aproape am plâns când au rulat trailerele… am încercat să fug de două ori înainte să înceapă filmul, dar fost placat, legat cu arcanul şi adus înapoi pe scaun.
                După ce a început filmul am fost efectiv redus la tăcere, la fiecare fază ori Oana ori Alina, una din ele se apleca către mine şi-mi explica: „în prima parte ăsta s-a îndrăgostit de ea”… „dar ea s-a îndrăgostit de celălalt”… „şi apoi şi ăla s-a îndrăgostit de ea”… „şi când a aflat ea s-a îndrăgostit şi de celalalt”… „şi a început să-i iubească pe amândoi”… după care mi-am intrat eu în mână „Şi fraierii ăia doi de ce stau ca doi fătălăi şi se uită unul la celălalt? De ce nu se bat pentru ea?? Păi pana mea frate, dacă te iubește şi pe tine şi pe altul, te duci şi-l bați pe ălalalt, nu? Să vedem dacă-l mai iubește cu ochii vineți! Ia uită-te la ei, ce fătălăi… se uită unul la celălalt şi din când în când mai mârâie unul din ei!”
                EVIDENT că am auzit placa cu „ce insensibil ești”, dar hai să fim serioși, când ești în liceu şi fata iubește doi băieți, iar ei ştiu de asta, șansele ca ăia doi să fie suficient de maturi încât să nu-şi scoată ochii şi să încerce să o câștige prin alte calități înafară de forță pură sunt nule… NULE!! Deci filmul e exagerat din toate punctele de vedere… unde mai pui că vampirii şi vârcolacii nici nu există… ei au murit cu toții imediat ce seriile Blade şi Underworld au ieșit din producție.
                Niciodată nu m-am bucurat mai tare ca atunci în momentul în care s-a terminat filmul… am schimbat câteva cărţi de vizită cu ceilalți participanți de la ediția din 2010 a CECPCN şi am plecat fericit spre casă. Nu am ieșit din camera mea până nu m-am uitat de două ori la seria Die Hard, pentru că nisipul din păsărica mea atinsese cote alarmante…
                Acum sunt bine, trăiesc liniștit… nivelul de misoginism este în limite normale, nisipul din păsărică lipsește… toate bune şi frumoase…
Vampirii sug…

20 comentarii:

Ovidiu spunea...

Lăsând la o parte faptul că este doar un film, o modalitate de relaxare, în general, cel puțin pentru mine, eu cred că este doar vorba de gusturi, femeile preferă romantismul, bărbații acțiunea... fiecare cu ce îl doare :))

armin spunea...

mai sunt si exceptii... dar in mare aia e... plus, femeile nu vor sa vada filme "cu impuscaturi" si noi nu vrem filme "cu pupaturi"

Ovidiu spunea...

Cum spui tu, mai sunt și excepții...

Nymphetamine spunea...

mie imi plac filmele cu "impuscaturi" si nu numai. ador si cartile de actiune, mai ales din razboiale mondiale. si imi plac si cele ce tind spre latura sentimentala. cum spunea si ovidoiu, depinde doar de gusturi:)
dar m-a amuzat teribil cumm ai povestit intamplarea:))

armin spunea...

războaiele mondiale zici? și mie îmi plac alea, ma fascinează... mă bucur că te-am amuzat câtuși de puțin!

Ovidiu spunea...

Tocmai am fost rebotezat, trebuie să fac cinste :))

armin spunea...

da.. ar merge o bere...

Cornelia spunea...

Ma jur ca mi-ai facut dimineata mult mai frumoasa cu acest articol.
Sa stii ca empatizez cu tine. Eu nu am fost la acest film si nu am de gand sa ma duc (oricum nu mai ruleaza). Eu sunt mai lame. Am citit cartile :))
Si ce ar mai merge o bere ....

armin spunea...

ooh... in sfarsit, pot sa mai trec ceva pe "Lista cu fapte bune"! Din nou, ma bucur ca ti-am pus un mic zambet pe fata...

diversediversificate spunea...

:)) M-am distrat copios. Nu stiu filmul ala. Mie imi plac mult comediile. Cand vii tensionat de la munca merge o comedie buna cu bere si floricele. :)

armin spunea...

exact! o comedie merge perfect... dar daca nu gasesc o comedie buna, eu prefer un film extrem de prost, ceva gen Machete, sau 12 Rounds... un film din ala de te face sa razi cu lacrimi de regizor gandindu-te "ala chiar credea ca sparge topurile cu ideea aia"

Ovidiu spunea...

bere pe frigul asta, vrei sa îți înghețe...

armin spunea...

la mine e cald... 4-5 grade

haos organizat spunea...

:))) da . amuzant

armin spunea...

multumesc, primul meu articol indelung laudat si comentat... uuuuuu

Ovidiu spunea...

aha, 4-5 grade, sper ca peste zero, ca la mine sunt sub...

Magda spunea...

Hei, hei! Cat m-am mai distrat...acu mi-am adus aminte de ce-ti citeam toate-toate blogurile...Bine te-am regasit!:)

armin spunea...

Ovi... am vorbit cam devreme... acum sunt din nou grade cu minus... la naiba

Magda... bine ai revenit!!! Aparent ti-am descretit un pic fruntea!

♥ Wanixa ♥ spunea...

a the rite sa te duci :)) e o "comedie"

armin spunea...

haha... ok... o sa incerc

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori