miercuri, ianuarie 26

Taximetriștii episodul 6

                Îi urăsc! Mă gândesc să-mi dedic viața în întregime pentru scoaterea înafara legii a acestei meserii. În primul rând sunt prea mulți, nenea Sorin ar trebui să le mai retragă din licențe, în al doilea rând curg tablele de pe mașinile alea, chiar dacă marea majoritate a mașinilor sunt cel puțin Logan şi nu în ultimul rând, șoferii sunt groaznici. Chiar dacă trag de covrig şi amestecă în rezervor ca să-şi câștige pâinea sunt șoferi semi-amatori. Dacă meseria asta ar deveni vecină cu prostituția ce bine ar fi. S-ar mai rări rândurile fițoșilor şi s-ar dezvolta mai mult sistemul de transport în comun… ca să nu zic că ni s-ar îmbunătăți tuturor starea de sănătate de la atâta mers pe jos, am dreptate doctore? Nu trebuie să-mi spui mie, eu merg pe jos în fiecare zi de la cămin până la laborator, iar în anumite zile nici nu mă mai deranjez să plec acasă, dorm acolo… aşa de sănătos sunt.

Exemplu luat fix la întâmplare – : Eram la rezidenţa Futrească – în DoroBronx, unde soarele răsare doar dacă-l plătești, după spusele lui Futre, Futre care nu-şi închide niciodată ușa, pentru că singurii care trec pe strada aia după lăsarea serii sunt agenții firmelor private de pază şi protecție. Trecuse de ora la care se culcă autobuzele şi trebuia să plec acasă – pentru că sunt un mare fițos şi nu accept să dorm într-un pat străin când pot dormi în al meu. Sun la taxi, o mașină vă rog… în Dorobanţi! (apoi se aude cum se bat șoferii pentru comandă) Da, imediat, în 5 minute e la dumneavoastră! Mulțumesc! Ies în stradă… aștept… îngheț… nimic. Mi se pare că l-am văzut trecând de două ori, dar pe o altă stradă ce se intersectează cu adresa ce i-o dădusem eu. Am preferat să-l înjur folosindu-mă de tot arsenalul ce îl posed, deși puteam să sun înapoi la dispecerat şi să-l reclam, dar pentru oareșice motive, când e vorba de făcut fapte rele… mă cam… mă cam roade nisipul din păsărică – ca să fiu sincer şi corect.
                Merg pe jos până la o stație de taxiuri, care era goală, mă uit prin împrejurimi… nici un gândac galben. Plec spre următoarea stație… găsesc un gângăcel cu însemne de la aceeași firmă… deja mă gândeam să-l întreb dacă ai lui colegi ştiu de adresa aia, dar din nou, m-am gândit că poate îl știe şi-i pune beţe în roate. Plec cu ăla… pe drum intră în vorba cu mine – urăsc chestia asta, uneori mă gândesc să mă prefac străin sau beat – mă întreabă dacă nu cumva îmi miroase a gaz… mă uit repede în parbriz… avea lipit semnul GPL… Aparent făcuse nu ştiu ce revizie şi i se părea că nu i-au strâns aia garniturile de la butelie. Până atunci nu îmi părea că miroase, dar în momentul în care mi-a zis pe cuvântul meu că am început să simt miros de gaz… deja mă şi gândeam, ce bine am trăit până acum şi toate astea se vor sfârși din cauza unui gândac galben care ahtiat după bani şi-a dus mașina la revizie într-un service de cartier.

                Uite-l cum mă omoară… doar la asta mă gândeam… scenariile apocaliptice au fost cu sutele în mintea mea. El mă tot întreba dacă sunt sigur că nu miroase a gaz, eu nu știam cum să fac să cobor mai repede, el mă amețea cu poveștile lui despre nu ştiu ce odorizante din cauza cărora nu poate simți mirosul de gaz, eu deja mă gândeam să-l pun să aprindă un chibrit în portbagaj lângă butelie… el m-a întrebat unde vrea să mă lase mai exact, eu am urlat din fundul plămânilor: „AICI !!! Aici este, opriți aici vă rog!” a încercat să-şi ciupească ciubucul cu un penibil: „Dar am trecut deja, lasă că dau cu spatele” dar l-am blocat eficient cu un „NU!” şi am deschis portiera în timp ce-l mângâiam pe ureche cu vreo 15 lei. Nici nu am mai așteptat rest, am coborât şi am trântit ușor ușa, ca să nu facă scânteie… după care am zbughit-o spre casă… pe gheață...
                Bine, era să mor şi atunci, dar parcă mi-am simțit sfârșitul mai aproape la excursia aia cu taxiul probabil cea mai bună poveste din primul an... cred...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori