sâmbătă, ianuarie 8

N-ai cu cine

                De ceva vreme, cam de când mi-am achiziționat primul meu cuptor cu microunde ca să fiu sincer (link), mi-am îmbunătățit atributele pentru responsabilitate… dar tot copil am rămas, dovadă şi stilul în care am scris. Şi se făcea că într-o vreme înainte să vin acasă de sărbători, mă duc la o mică întrunire a doctoranzilor. Acolo m-am întâlnit cu o altă româncă care își pregătește şi ea teza pe plaiuri libere, egale şi frățești… ca şi mine. După ce s-a terminat respectivul seminar am mai stat de vorba câteva minute şi din vorbă-n vorbă, m-a rugat să-i duc un pachet acasă… prafuri… pentru mama mare. Prafuri de slăbit, aveam să aflu mai târziu, dar inițial îmi spusese că sunt pentru bunica sau mama ei. Am acceptat, oricum nu aveam să plec cu valiza plină. Imediat după, ea a plusat cerându-mi să-i aduc şi un pachețel de acasă. Am acceptat, că aşa sunt eu, prost cu inima mare.
                Discuția a continuat şi a ajuns la spinosul subiect: „Românii de Sărbători”. Ei aici s-a aruncat cu căcat din toate părțile, eu nu mai știam cum să ies de acolo şi să plec pentru că eu sunt certat cu bârfa şi nu mai vorbim… m-a enervat, nu am de gând să-l iert… sau s-o iert… nu contează. Printre sutele de bârfe, am auzit-o pe respectiva colega exclamând:
-Știi cum sunt romanii… când vine Crăciunul sau Paştele trimit acasă pachete pline cu ciocolată şi cafea, de zici că în România nu exista din astea…
                Când am auzit asta… îmi venea s-o pup… sincer. Mi-am zis, uite domnule, în sfârșit cineva care gândește corect, nu mai sunt singur… ieeei!!!
                Înainte să plec, mă întâlnesc cu ea, îmi da pachețelul, îl preiau, urc în birou şi-l pun bine… dar bine de tot, într-un sertar. Îl uit vreo două zile la birou, vin după el cu câteva ore înainte să decoleze avionul, fug cu el acasă… când să-l bag în valiză… surprize-surprize… prafurile nu erau pentru ulcer ci pentru slăbit iar lângă ele se găseau două cutii cu bomboane şi ceva cafea. Mă, dar a învârtit Andreea cu bagheta ei, nu glumă… mi-am spus eu în timp ce înjuram încercam să strecor bomboanele printre hainele mele.
                Ajung acasă, iau legătura cu „persoana de legătură” îmi dau întâlnire, merg cu Silver la întâlnire – era frig, şi încă nu m-am vindecat de comoditate – schimbam „marfa”, mă ofer să o duc până acasă pe respectiva fătucă… mă refuza!!! motivând că poate merge pe jos, prin acea vreme minunată în care termometrele înregistrau -7°C.
                Nu o bag în seamă şi plec spre treaba mea. Ajung acasă… uit pachetul în portbagaj şi când mă duc să-l iau… stupoare… Silver era înclinat pe o parte… mă uit la roţi… nu avea pană… mă uit la amortizoare… nu erau sărite… deschid portbagajul şi scot pachetul şi abia atunci revine Silver la ținuta normală. Dumnescreşterea ei şi cine a făcut-o!!! Frate… înțeleg chestiile de gospodină iscusită – care sunt absolut convins că se găsesc şi prin alte părți – dar pliculețe pentru cafea?!?
                Asta pe lângă obișnuitele pachete de țigări pe care le car aproape mereu. Ia gata, pentru 2011 îmi propun să fiu mai nesimțit, trebuie să învăț a spune „NU!”…

6 comentarii:

diversediversificate spunea...

Greu sa inveti sa spui NU. :)

armin spunea...

da... așa e... de fapt ăsta era planul pentru anul 2000... de atunci tot încerc... nu-mi iese...

Ovidiu spunea...

eheee... pt un viitor ”doftor” inginer sau ce oi fi tu acolo... ai cam uitat diferenta dintre vorbe si fapte...

armin spunea...

doctor inginer? Să te audă Dumnezeu!!

anelise spunea...

oh crap, cand ma gandeam sa iti cer sezonul 6 himym

armin spunea...

mmmm... that sucks...

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori