luni, ianuarie 10

Motivaţie şi ghinion

                Eu depind foarte mult de moral, dacă am un moral excelent pot face lucruri ce par imposibile, iar în caz contrar... nu nimeresc nici cheia în broască şi dorm în faţa uşii. Din acest motiv consider că este vital ca la birou să am chestii care să mă motiveze, să mă facă să mă autodepăşesc... să las dracului bloggingul şi să trec la chestii serioase. Pun pariu că nu sunt singurul cu o astfel de părere... pun pariu că sunt mult mai multi ce fac chestia asta şi au înşirate pe birou, sau atârnate pe pereţi diferite postere, imagini, statuete, machete sau alte lucruri care să-i motiveze. Eu am două muşte moarte! True story!
                Restul lumii îi arată cu degetul pe ruşi şi-i acuză pentru Cernobîl, cand de fapt radiaţiile şi mutaţiile genetice sunt la ele acasă în Franţa. Domnule, eu am mai vazut muşte mari... dar precum astea ce trăiesc aici... niciodată. Sau hai să zicem, am vazut una, maxim două în toată viaţa mea până să ajung aici. Dar aici sunt cu sutele... zici că aici s-au născut... sau poate n-or fi muşte ci microfoane implantate de serviciile de securitate franţuzeşti (adica alea asigurate de americani).
                Acum ceva timp, mai spre primavară, lucram eu linistit... cand aud un zumzet... mă întorc spre fereastră şi văd o muscă gigantică cum se lovea de geam. Mai avea puţin şi-l spărgea, pentru că se auzeau sunete puternice când se lovea de fereastră. M-am ridicat încet de pe scaun... am luat prima revistă ce mi-a căzut în mână... am făcut-o sul... am realizat că e ultimul număr din revista de microscopie ce o primesc lunar... am cruţat-o... am luat revista colegului meu de birou – nu era a mea, deci nu era importantă, plus, îi făceam un bine că-l scăpam de muscă – şi zdrang! Nici n-a stiut ce a lovit-o. Cum statea ea pe geam şi se odihnea, a cazut strivită fix între elemenţii caloriferului. Acum, caloriferele franţuzeşti sunt făcute special ca să se transforme în focare de infecţie, arată precum o cutie metalică acoperită cu un grătar la fel de metalic; dacă îţi cade ceva înăuntru, îţi poţi lua adio de la el, pentru că nu-l mai poţi scoate. Musca căzuse fix acolo şi acum nu mai mişca... m-am aşezat liniştit şi multumit înapoi la birou. După câteva momente... aud acelasi bâzâit... cand mă uit... o muscă gigantică la fereastră!!! Evident că m-am gandit că a înviat şi vine să se răzbune pe mine... mă şi vedeam capturat de o muscă... doar că... am croit-o şi pe asta. A căzut şi ea tot între elemenţii caloriferului, doar că era celălalt calorifer.
                Astfel, când simt că ceva nu merge... mă ridic de la birou... mă uit pe geam... mă uit în calorifer... văd musca, şi-mi spun: „Dacă ai reuşit tu să respingi atacul mustelor gigantice care vroiau să te mănânce... nu poţi să faci aia?!? Atât de praf eşti??”

                Altă zi, altă poveste... vin acasă ca să mănânc. Nu mi-am gatit nimic, pentru că sunt bărbat adevărat şi am cuptor cu microunde. Mi-am adus de acasă ceva şniţele şi iau câte unul, presar pe el caşcaval tras prin răzătoare, îl bag în cuptor şi aia e...
                Înainte să mă aşez la masă, am deschis fereastra... să intre sănătatea aia emanată de sutele de mii de motoare diesel ale francezilor. Scot farfuria din cuptor... cand aud iar acel zumzet... deja am ajuns sa-l cunosc, am impresia că ceva rău are să se întâmple imediat după ce el încetează. Când mă uit pe geam... musca gigantică (musculus giganticus)! La momentul respectiv începeam să cred că e vorba de o răzbunare a muştelor franţuzeşti, eram sigur că vor să-mi faca ceva rău. Motiv pentru care am acţionat... am luat un ziar, l-am facut sul şi am croit-o şi pe asta. Şi am croit-o bine... pentru că de pe geam – când suratele ei au cazut drept jos – asta a căzut pe diagonală şi a aterizat direct în farfuria mea... peste mâncare... şi ca totul să fie complet se mai şi zbătea...
Sper ca asta să fi fost „razzzbunarea muştelor”... sper să nu mă mănânce intr-o noapte... Cred că după o experienţă asemănătoare Hitchcock a creat „Păsările”...

2 comentarii:

Sophiestricata spunea...

In camera mea dragalasa, decorata simplu si cu bun gust, pe tonuri de alb, negru si verde, poti vedea, langa birou, pe perete, doi paianjeni mari si negri, storcositi artistic in doua ocazii diferite.

De fiecare data cand invat/scriu/citesc, mai iau o pauza ca sa-mi clatesc ochii si ma uit la cei doi, zambind satisfacuta. Tu ai invins mustele uriase, eu am depistat paianjenii ninja la timp.

armin spunea...

acum ar trebui sa ne facem reclama... sa stie lumea la cine sa apeleze in cazul unui atac din partea mustelor gigantice sau a paianjenilor ninja!

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori