marți, ianuarie 18

A copia, copiere

                Ok, ideea mi-a venit văzând cum un blogger iar se plânge că l-a copiat nu ştiu cine… şi din una în alta mi-am adus aminte de liceu… şi cum obișnuiam să învăț pentru lucrările de control… adică să copiez. Eram foarte silitor în liceu, seara înainte de culcare mă rugam întâi la Sfântul 5, apoi la Dumnezeu şi restul Sfinților.
                Băi şi aveam un coleg… îl urăsc şi acum… pe scurt, când deschideai DEX-ul, era poza lui în dreptul cuvântului „nesimțit”… şi „idiot”… şi „cretin”… etc. Doamna Prună tocmai ne anunțase o lucrare de control pentru ora viitoare de biologie, noi ne-am strofocat cu toții… dar nu să învățăm, ci să găsim o metodă eficace de a copia, pentru că în ultima vreme nu ne mai lăsa doamna profesoară să copiem, pur şi simplu făcea instrucție cu noi. Începea prin a ne căuta în bănci şi buzunare şi termina cu a sta de pază lângă noi. Ideea dânsei era foarte bună, ne-a prins o dată nepregătiți şi ne-a cadorisit cu scaunele, dar noi eram deciși să nu lăsam aceasta mică întâmplare să se repete. În primul rând ne-am despărțit nucleul generator de probleme din colţul clasei – pentru că în clasă mai erau şi elevi silitori – după care ne-am făcut provizii de manuale de biologie sau caiete de la colegii sau colegele noastre.
                Când doamna profesoară a intrat în clasă s-a găsit în mijlocul unei adevărate dileme, nu avea cum să ne supravegheze pe toți… sigur, ne-a confiscat câteva manuale, câteva caiete… copiuțe nu prea găsea pentru că nu se ostenea nimeni să le scrie. Ideea noastră a fost bună, am rezistat pe poziții numeroaselor raiduri şi în momentul în care ne-au fost dictate subiectele fiecare grupuleț avea minimum un caiet sau un manual la îndemână. Problema a fost că unul trebuia să caute lecția în carte, să citească şi să scrie în vreme ce al doilea îl acoperea… cam asta a fost sistemul, iar la final lucrarea era pur şi simplu „trasă la xerox” în ultimele 5 minute ale orei când agitația e mare şi atenția profesorului nu poate fi îndreptată către toți.
                Băi cât îl uram pe colegul ăla… până la cer şi înapoi… şi cum nu eram eu singurul care avea aceste sentimente minunate pentru el, sărăcuţul şi prostuțul de el rămăsese singur, fără „wingman” cum ar zice americanul. Şi se agita şi el în bancă cerând în stânga şi în dreapta câteva idei pe care să le așterne pe foaie cu mânuțele alea hidoase ale lui. Şi nu-i spunea nimeni nimic… dar nimic…
                Şi cum… şi eu sunt mai prostuț din fire… nu ştiu cum, dar m-a lovit mila şi am început să-i dictez câte ceva… să scrie şi el… de-un 5 măcar. Dar pentru mine, prioritar rămăsese colegul meu, Buze (i se spunea aşa pentru că avea buzele mari, neașteptată porecla, nu?) şi îi dictam întâi lui şi apoi ăstuia. Şi fiindcă era nemulțumit de cantitatea insuficientă de informații ce o primea, arabul a început să mă jignească. Mi-am amintit imediat cât de nesimțit este şi am început să-i dictez… vrute şi nevrute. Cum el era stresat că se termină ora, deja nu mai trecea prin filtrul gândirii (nu spun că ar avea unul) ceea ce îi dictam eu, el pur şi simplu scria tot ce-i dictam eu.
                După ce s-a terminat ora asta şi-a predat mândru lucrarea, a venit m-a jignit iar în semn de mulțumire – probabil – şi şi-a văzut de treaba… adică să fie prost în continuare.
                Ei… dar când au venit rezultatele… şi ne-a anunțat doamna Prună că am reușit toți să obținem note de trecere în vreme ce arabul nu şi va rămâne corigent… aaa, am uitat să spun că era ultima lucrare înainte de încheierea mediilor? Greșeala mea…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori