vineri, ianuarie 21

Chelnerul binevoitor

                Ne-am strâns în Gara de Nord pe la 6-7 dimineața, ne-am urcat în tren şi am plecat la Bușteni. Scenariu… clasic. Nu mai țin minte dacă ne-am cazat la hotelul unde nu ne-a lăsat toată noaptea să dormim o familie de pensionari, sau atunci când am stat în „casa Domnului”… de s-au trezit ăștia cu ochii roşii a doua zi din cauza cojilor de portocale de pe sobă, coji ce fuseseră puse cu intenții bune.
                Dar nici nu mai contează, povestea merge aşa: spre seară, ne-am făcut grupuleț şi am mers la Cramă. Am mai trecut de câteva ori pe acolo după ce s-au întâmplat cele pe care ţi le povestesc acum… era închisă acum… părea părăsită. Am intrat, ne-am așezat la mese şi când a venit chelnerul i-am explicat frumos că „două carafe de vin roșu şi una de vin alb” înseamnă un „rând”, ca să nu avem probleme când îi mai cerem încă un rând.
                Şi i-am cerut… multe rânduri… am şi mâncat şi toate cele. Şi într-un final, am decis să plecam spre camerele noastre. Am cerut frumos nota de plată, am scurs carafele în așteptarea ei… per total am continuat să fim veseli. Când a venit nota, ne-a pierit brusc starea de veselie. Eu țin minte că una din fete a luat nota şi a exclamat: „Cââât?!?” După care am început să facem calcule… ce a băut fiecare, ce a mâncat fiecare. Păi cine dracu își mai aducea aminte dacă am băut patru sau cinci carafe… cine naiba să mai știe dacă am mâncat cu adevărat… ce scria pe bonul ăla. Prea multe soluții nu am avut, pentru că oricât de bărbați eram noi atunci, eram şi beți şi nu ne puteam certa/bate cu chelnerii… plus că nu încercasem asta niciodată… şi nimeni nu voia să înceapă acum. Deci am strâns banii şi am plătit nota. Bănuiesc că ospătarul nici nu se aștepta să primească toți banii fără nici un fel de ceartă… cred că şi el a fost uimit.

               Şi în timp ce urcam noi scările – şi nu ne-a fost greu de loc, pentru că nu mai aveam bani la noi, deci eram mai ușori – una dintre fete (norocul nostru), a observat că pe nota erau trecute niște pungi de covrigei sau ceva de genul asta. Au făcut stânga-mprejur şi s-au dus glonț la chelner pe care l-au luat la întrebări.
                Mare le-a fost uimirea când ăla a băgat mâna adânc în buzunar şi ne-a returnat o parte din bani… Nici măcar nu a clipit, nici măcar nu s-a uitat pe nota de plată… pur şi simplu a spus „a, da!”, a băgat mâna în buzunar şi ne-a dat înapoi câteva sute de mii…
                În seara următoare nu am mai trecut pe acolo, nu cred că ne poate acuza nimeni de asta…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori