vineri, decembrie 17

Aromatherapy

                Eu recunosc, când plec din ţară spre plaiurile franţuzeşti (pe care le detest) am mai mereu cu mine o bucată de cașcaval şi una de șuncă sau de salam – pentru sanvișul de la prânz. Nu zic că ale lor nu sunt bune, dar ale noastre parcă au alt gust şi ajută mult la trecerea aia dificilă de la România la… altă ţară foarte nasoală unde discriminarea e reglementată prin lege.
                Am avut şi de data asta, dar le-am terminat destul de repede – evident. Ei, dar printr-un oarecare noroc, adică prin Adi, un coleg de-al meu român şi el, care a susținut teza şi a foarte supraestimat apetitul francezilor pentru petreceri de orice fel, ei bine, Adi a adus cu el de acasă o măslină, o atenție, dar nu a reușit să împartă spre consum decât atenția, pentru că ăștia sunt aşa de închiși în ei şi au ochelarii ăia de cal atât de lipiți de cap încât nici dacă îi chemi la o petrecere cu băutură şi mâncare gratis nu vin. Deci i-au mai rămas chestii… nu putea să le arunce… eu m-am oferit voluntar să îl scap de un salam şi o rotiţă de cașcaval.
                După ce am terminat proviziile mele, franțuzești de data asta, de cașcaval şi șuncă, am trecut pe cele romanești primite de la Adi. Cașcavalul era ok… dar salamul… era un soi de salam… ciudat… nici măcar de Sibiu, pentru ăla deja știi că au murit vreo doi cai, ăsta era un soi de salam afumat făcut probabil dintr-un cal care s-a enervat rău de tot când şi-a dat seama ce urmează să i se întâmple şi şi-a încrețit toată carnea pe el… era ofticat rău de tot.
                Când am deschis ambalajul m-a lovit mișelește mirosul lui specific… de cal ofticat… deja începusem să mă gândesc că or să mă dea afara din birou colegii mei pentru acel salam. Dar asta nu s-a întâmplat, colegii mei ori sunt obișnuiți cu aromele tari – un mexican – ori sunt pașnici din moși-strămoși – doi francezi. Deci prea mari probleme nu mi-am făcut când am consumat prima oara sanvișuri făcute cu acel salam.
                Băi dar a doua zi… a doua zi… pe când pregăteam eu „masa de prânz” am scăpat o felie de salam pe jos… am ridicat-o şi am aruncat-o la gunoi după care am plecat liniștit la birou. Când m-am întors acasă… dezastru! Din următoarele motive: 1. Eu sunt angajatul perfect: ajung la birou când soarele încă nu a răsărit, plec când soarele a apus de mult şi nici nu sunt plătit; 2. Camera mea e de rahat, e foarte mică, motiv pentru care coșul de gunoi nu îl pot închide sub chiuvetă din bucătărie… pentru că nu am bucătărie în cameră… nici baie; 3. Calul respectiv din care se fabricase salamul… era al dracului de ofticat.

                Băi când am deschis ușa… am crezut că am intrat direct într-un abator… aşa mirosea… deci emanase felioara aia un miros… speriase toți dracii, nu mai era niciunul prin preajmă. A trebuit să las geamul deschis vreo 30 de minute ca să aerisesc camera – deh, avantajul camerei mici – iar în timpul ăsta cu greu m-am abținut să nu dau cu parfum prin cameră… cred că dacă se amestecau aromele între ele… cred că mă dădeau ăia afară din cămin pe motiv că put îngrozitor.
                Am aruncat salamul… exact în seara cu pricina. Acum consum șuncă… cu încredere

3 comentarii:

doaroDIANA spunea...

hihihi....calul ala era cel decedat din cauza ca am facut eu naveta cu el?

Ovidiu spunea...

se pare că era foarte stresat calul înainte de tăiere, nu corespundea normelor europene... oare asta să fie cauza pentru care salamul nostru este mai bun?:))

armin spunea...

Diana... nu stiu din ce cauza a murit calul... dar as paria pe o lama de topor :)))

Ovi, ar fi un motiv... ciudat, dar daca aia il face mai gustos... pe mine nu ma deranjeaza

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori