joi, noiembrie 18

Dintr-o barcă în alta

                Vorbind despre una şi alta pe plaiuri franțuzești, cineva mi-a spus aşa:
-Domnule, dacă România vrea să intre în UE trebuie să-şi schimbe religia cu cea catolica, pentru că aici toți sunt catolici!
                M-am uitat strâmb şi lung la respectiva persoană şi bineînțeles, am judecat-o. Şi cum mai mereu când fac asta, mi se întâmpla ceva ce mă face să realizez că poate eu m-am înșelat, nu invers, am avut parte de aceasta întâmplare ciudat de edificatoare.
                Eu ţi-am mai povestit despre cum se fură meserie pe lângă microscoape de sute de mii de euro, ei bine acum mi-a venit rândul să iau sub aripa mea ocrotitoare o tânără cercetătoare, al cărei proiect se aseamănă cu al meu. Am stabilit o întâlnire şi m-am prezentat acolo ca să facem cunoștință şi să discutam câteva detalii ale viitoarei colaborări.
                Eu bănuiam că este vorba de o tânără arăboaică, iar când am întâlnit-o prezumția mea s-a dovedit a fi adevărată. Am luat cheia de la sala dedicată întâlnirilor şi am pornit-o într-acolo, după ce i-am explicat tipei ca mergem acolo să discutam pe larg ce şi cum – doar nu era să stăm pe hol sprijiniți de pereți, nu? Eu as fi vrut să-i mai zic una alta şi pe drum… doar că… nu prea puteam… ea mergea în spatele meu. Nu am dat atenție acestui aspect. Deschid ușa, intru în sală, aprind luminile… mă uit în jur… Meriem pe nicăieri… mă întorc şi o zăresc la ușă. O invit – un pic contrariat – înăuntru, eu mă așez, îmi scot hârtiile şi caietele, creionul meu mecanic pe care îl mânuiesc cu măiestrie de vreo 10 ani şi încep să-i povestesc ce şi cum în legătură cu proiectul pe care o să colaboram.
                După ce termin de povestit, mă uit în dreapta mea – unde vorbisem până atunci – şi vad scaunul gol… ridic privirea, Meriem stătea în picioare în spatele scaunului. Nu prea realizam eu ce se întâmplase sau de ce… am invitat-o să se așeze şi pe scaun… şi mi-a mulțumit, după care s-a așezat… cum s-a așezat aşa a rămas până s-a terminat toata întâlnirea.
                La sfârșit i-am spus şi eu ceea aproximativ chestia ce mă făcuse să strâmb din nas:
-Nu știu cum e la voi, știu că e diferit, respect asta, dar aici noi nu suntem obișnuiți să tratăm altfel femeile, deci va trebui să intri şi să te așezi fără să te invit eu!
                Mi-a mulțumit, a spus că ea aşa a fost educată şi că îi va fi greu să se schimbe… cum eu nu cred că am să mă pot obișnui cu ideea că sunt un fel de rege şi trebuie să ofer permisiunea de a fi urmărit este foarte posibil să mă trezesc mergând pe holuri şi vorbind cu Meriem, când de fapt ea nu e prin preajma ci la vreo ușa la intrare, așteaptă să o poftesc înăuntru…
… dar lumea oricum crede că toți savanții sunt nebuni aşa că am să mă încadrez perfect şi nimeni nu se va uita ciudat la mine.

2 comentarii:

Ovidiu spunea...

Unele religii au niște reguli chiar... stupide.
Ai înebunit cumva, ești român, fă-ne mândrii de asta și nu te ”încadra” în norme :))

armin spunea...

ai dreptate... trebuie sa duc mai departe obiceiurile noastre...

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori