marți, noiembrie 9

Cărbunii

                Poveste clasică, telefon „de adunare”, adunatură de prieteni asablată şi distribuită la locaţia „default” pentru petreceri, băute, partide de cărţi şi grătare: conacul Rogeresc.
                Când am ajuns, Roger dormea, ne-a întâmpinat în modul tradiţional – punând câinele pe noi – iar noi am scapat nemâncaţi tot în modul tradiţional – nu ne-a păsat.
                Am întins toate cumpărăturile pe masă... am calculat şi am împărtit banii, după care am început să pregătim grătarul. Roger, care era proaspăt trezit din somn, ne-a pus o întrebare încuietoare:
-Cărbuni aţi luat?
-Nu! Credeam că ai deja...
-Păi nu am, mergeţi să luaţi...
                Eu m-am oferit voluntar să plec dupa cărbuni, pentru ca aveam impresia că mai am bani în buzunar. Ajung la magazinul de cărbuni, iau un sac... de carbuni şi mă duc cu el la casa de marcat. În drum spre casa mă agăţ şi de o sticlă de cola, pentru că toata lumea ştie că un grătar merge cu lichide ce iţi lasă un sentiment de foc lăuntric în gură si e nevoie să trimiti pompierii, în cazul de faţă... cola. Trântesc cumpărăturile pe tejghea, vânzătoarea le scanează şi imi spune totalul... XYZ lei. Deschid cu multă siguranţă portofelul, răscolesc adânc in el, îl întorc pe toate feţele... rezist tentaţiei de a folosi moneda de 10 bani pe care cel ce mi l-a făcut cadoul a pus-o în el... după care îi spun vânzătoarei că nu am decât XYZ-W lei disponibili. Am întrebat-o dacă nu cumva îmi poate da pe datorie... mi-a aratat uşa... am informat-o asupra faptului că deţin un blog şi aş putea să îi fac reclamă ca să acopăr diferenţa de W lei ce îmi mai lipsea... mi-a aratăt uşa un pic încruntată...
                Am plecat... ce era să fac?? Pe drum l-am sunat pe Dodo, ăla m-a pus să aştept un pic, a fugit repede până in Piaţa Universităţii, si-a dat pantalonii jos şi a râs de mine în curu gol. Încă râdea când l-am rugat să îmi iasă în întampinare cu ceva bani în plus.
                M-am întors la magazin, i-am aruncat banii în nas vânzătoarei, am luat chitanţa, cărbunii, cola şi am plecat. A da, aveam aşa de multi bani încât nici sticla de cola nu am putut să o achit.
                Ajung la conacul Rogeresc şi nerăbdător – cum sunt din fire – mă duc glonţ la grătar, să-l scot şi să-l pregatesc... trebuie să recunosc că mi-a fost cam greu să-l scot de la locul lui... pentru că doi saci de cărbuni îi cam blocau ieşirea...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori