sâmbătă, octombrie 30

Anti-Radar

                Sandu a plecat să muncească în vest pe post de salahor. A abandonat tot ce avea acasă, a lăsat tot în urmă şi a plecat „la muncă pe bani grei”… al dracului de grei.
                S-a întors peste câțiva ani… îmbrăcat din cap până în picioare cu haine contrafăcute, dar cu un brand faimos desenat cu grijă, un laptop Sony Vaio cumpărat de la niște amici… care l-au „găsit” accidental într-o casă ce avea ușa închisă… prost, plus un superb BMW 316i (pentru că nu au motoare mai mici de atât). Mașina era trăsnet, un verde metalizat aruncat în grabă peste vechea vopsea pentru a ascunde unele imperfecțiuni. Sandu a umblat un pic prin sat cu mașina, pentru a-şi creşte cota, dar cum banii s-au terminat, neavând alte opțiuni, a decis să o vândă. Noroc greu, Sandule, mașina are 11 ani, nu este înmatriculată şi nimeni nu este dispus să plătească taxele pentru ea. Dar Sandu, băiat descurcăreț, a rezolvat problema… a înmatriculat-o în Bulgaria. Încă un „împrăștiator de tablă” cu numere de Bulgaria ce se plimba liniștit pe șoselele patriei… de parcă ar fi primul. Degeaba râzi de prostia lui Sandu, tu habar n-ai cum suna maneaua din BMW.
                O problemă a fost rezolvată elegant. Mai rămâne de rezolvat şi problema banilor de benzină. Dar, strângând bani de la o zi la alta… se fac bani de 5l de benzina fără aditivi. Bine, dar cu 5l în rezervor, parca simți nevoia de a călca mai tare pedala de accelerație, doar ai BMW, nu? Aşa a simțit şi Sandu, din păcate a fost surprins de radar şi amendat.
                Sandu a înjurat trei zile la rând, trei luni nu a scos mașina din curte – doar a mai ascultat o manea pe zi înăuntru – timp în care a strâns banii necesari unui detector radar. A mai înjurat încă trei zile şi iar a ținut mașina în curte trei luni pentru că au scos ăștia pe străzi radarele „invizibile”. Părea că ghinionul se tine scai de Sandu.
                Dar soarele a răsărit iar în curtea lui Sandu. A aflat de nouă minune: stațiile emisie-recepție. Poc, trei luni mașina închisă în curte, poc bani pentru stație, poc stația montată pe mașina, poc rezervorul gol. Bănuiesc că știi deja cum a remediat Sandu situația.


                Mândru de el a scos „bestia” la plimbare. Imediat cum a ieșit din curte a şi început să comunice cu ceilalți participanți la trafic. S-a informat astfel că pe raza localităților prin care urma să gonească nu e nici urma de radar. Era aşa de mândru de noua lui achiziție… aşa de mândru încât vorbea cu toți, asculta ce ziceau şi apoi se străduia să le răspundă, încercând să şi glumească. Avea şi un nume de cod: „BMWerde”… inteligent, nu?
                Problema lui s-a numit camionagiul Gicu, care iritat de glumele lui proaste l-a informat greșit cu privire la poziția unui radar într-o anumită localitate. Sandu a fost oprit şi amendat aspru… şi-a pierdut chiar şi permisul pentru trei luni… aşa de bine l-au prins polițiștii. Enervat la culme de cele întâmplate Sandu s-a urcat în mașină şi a demarat în trombă… cu o mână ținea volanul şi cu cealaltă microfonul stației. I-a adresat atât de multe înjurături camionagiului Gicu încât cuvintele batjocoritoare i-au înnegrit gândirea acestuia. Schimbul dur de replici a continuat până ce, din întâmplare, Sandu l-a ajuns din urmă pe Gicu, l-a depășit la limită în timp ce îl înjura… a făcut-o fără să-şi dea seama pe cine a depășit de fapt. Gicu „lup bătrân” şi-a dat seama imediat că „BMWerde” era tocmai cel din faţa lui astfel că l-a șicanat neuitând să-i comunice prin stație detalii importante despre cum are de gând să transforme gaura prin care el a ieșit în lume în parcare de camioane… sau de camionagii măcar. Sandu orbit de furie a oprit mașina… Gicu camionul… au coborât şi s-au încăierat. Experiența superioară a lui Gicu – ascunsă într-o rangă de fier – şi-a spus cuvântul şi astfel Sandu a ajuns în șanț cu o mare gaură în cap. A decedat înainte ca salvarea să ajungă la el. Gicu şi-a văzut de drum având grijă să mai tragă o liniuță în carnețelul lui la pagina „idioți ce abuzează stațiile loviți in cap cu ranga de fier”.

                True story…

În goana după viteză apelam la o chestie un pic stupidă, intrând pe teritoriul unor oameni ce chiar se folosesc de acele stații. Tratăm niște lucruri ce sunt extrem de serioase pentru unii precum niște jucării personale fără să ne pese de consecințe… pentru că este greu de ținut viteza legală… pentru că cei ce au instituit-o sunt niște prosti… pentru că noi suntem șoferi super-profesioniști… pentru că vrem să ne lăudam cât mai mult cu mașina noastră… pentru că suntem obișnuiți să încălcam legile

marți, octombrie 26

Am să devin putred de bogat


                Am descoperit descoperirea descoperirilor şi am să devin bogat. Al dracului de bogat. Cine are nevoie de bani să se așeze la coadă, să mă roage frumos… şi poate îl împrumut. Cu dobândă scăzută… 387% pe an… doar atât.
                Bine, practic nu am descoperit eu mare lucru, de fapt am doar o idee… foarte interesantă. Deci, cum am să mă îmbogățesc? Am să îmi pun în valoare calitățile de inginer şi urmând cele învățate în facultate am să încep să proiectez şi să produc proteze pentru încheieturile degetului arătător.
                De ce? pentru că toată lumea stă pe internet şi clickuieşte de pe o pagină pe alta. Un click azi, unul peste 3 secunde… şi tot aşa. Din cauza vibrațiilor generate de mouse, în timp apar dureri, afecțiuni ale cartilajelor ce protejează oasele ce se întâlnesc în încheieturile degetului şi în final, din diverse cauze, se ajunge la artrită. Odată ce artrita apare, singurul lucru pe care îl mai pot face medicii este să înlocuiască articulația cu una artificială, pentru că momentan nu exista fluid sinovial artificial… cartilaj artificial există, dar fluid sinovial nu. Plus, eu sunt unul dintre cei mulți care se plimbă precum orbul cu bastonul pe stradă încercând să găsească o bază pentru un fluid sinovial artificial. Şi din postura mea pot avea grijă ca aşa ceva să nu fie descoperit decât după ce devin cel mai bogat din lume. Mă rog… pot „avea” grija… că nu sunt cine știe de cel mai șmecher cercetaş.
                Deci, lumea își rupe degetele pe mouse, în vreme ce eu am să produc proteze pentru articulațiile degetelor. Doamne cât de bogat am să fiu. În sfârșit am să pot să îmi cumpăr o mașină scumpă pe care să o modific să poată funcționa cu GPL… visul meu va fi împlinit. Poate un Ferrari… cu GPL… pe care am să-l înscriu în diferite competiții ca să-i fac de râs pe italieni. Sau poate un Peugeot sau un Citroen… parcă aş râde mai copios de ei… bine, dar mașinile lor oricum sunt praf… exceptându-l pe Silver, evident.
                Sau poate că ar trebui să devin mai sărac cu 150 de lei prin achiziționarea unui mouse care să nu-mi pună în pericol articulațiile degetului… dar dacă aş face asta… unde ar mai fi partea amuzantă??

joi, octombrie 21

Oare merita?


                Oare merită să stai capră pentru bani?? Oare merită să faci munca cea mai murdară ca să te umpli de bani?? Sau poate nu o face pentru bani… poate are contract semnat şi nu se poate retrage. Mă refer la Cătălin Măruță şi a lui „Oră veselă”. Eu țin minte că la început, imediat după ce a venit la pro emisiunile lui nu erau chiar în halul ăsta, dar de ceva vreme şi-a atârnat o etichetă enormă de gât pe care scrie HI (hârtie igienică, la fel precum liber/tatea, clik etc). Orice secundă a respectivei emisiuni este dedicată scandalului… cu cât e scandalul mai mare, cu atât mai bine. Nu este scandal? Lasă că scormonim după el. Nu găsim scandal? Atunci hai să chemam cea mai de carton vedeta disponibilă.
                La început o invita mereu pe Andra, unii ar zice că făcea asta doar pentru că aveau o relație… cui îi pasă?? Promova un artist foarte cum se cade. Mie mi-a plăcut tot timpul de Andra, fără apariții prin presa de scandal, o voce minunată şi îmi amintesc şi acum momentele de după decernarea premiilor la „Cerbul de Aur”, când s-a ridicat cu mult peste contracandidați dar totuși nu a primit premiul întâi, iar atunci şi-a acceptat înfrângerea cu lacrimi în ochi şi cu un nod în gât. Soțul ei îi seamănă în anumite aspecte, nici el nu e vreun client fidel al presei HI, a dovedit că poate face emisiuni bune încă de la TVR2 dar şi la începutul carierei lui din trustul pro, deasupra cărora se adaugă şi articolul scris de Bendeac despre el. Bendeac… nu am o părere bună despre el… mai are momente în care face lucruri bune, plăcute ochiului – am citit pe blogul lui un comentariu… delicios, dar nu este îndeajuns încât să-mi schimb părerea despre el.
                Revenind la Măruță şi „ora lui veselă”, emisiunea asta s-a transformat într-o bătaie de joc generală, e pur şi simplu un loc în care oamenii sunt invitați pentru a se căuta o sămânță de scandal. Au început prin invitați demni de sticlă, dar au ajuns la maneliști. Spre exemplu:
ATENŢIE! Pentru sănătatea ta mintală, NU apăsa play

                Eu sunt absolut sigur că nu e Cătălin cel care face invitațiile, eu cred că pur şi simplu vedetele de carton îi sunt băgate pe gât de producători iar el strâns cu ușa să scormonească după scandal.
                Dar oare chiar merita? Sau o face din plăcere?


Eu mă uit la tv pe net, şi prefer să fiu precaut, pornesc canalul care transmite meciul cu mult timp înainte, ca să fiu sigur că prind loc. Astfel am prins câteva „momente de maximă audienţă” marca „ora veselă”. După el urmează mereu Andreea Esca… dar măcar de ea știm toți că are un salariu…

miercuri, octombrie 20

Urăsc


                Felicitările. Din inimă. Pur şi simplu le urăsc. Deși cele ce acompaniază un cadou, nu pot să le pun în aceeași găleata, dar totuși sunt apropiate în mintea mea.
                Prin felul meu de a fi – leneș – o felicitare de genul „vai ce treabă bună ai făcut, bravo” nu îmi poate face decât rău, după ce aud o astfel de remarcă mă urc în vârful patului, îmi iau punga mea cu dulciuri – pe care o am aproximativ tot timpul la îndemână – şi încep să pierd timpul aiurea. Deci îmi face rău de două ori, în primul rând că pierd timp – iar timpul ăsta, e foarte limitat în ceea ce fac eu şi extrem de prețios – iar în al doilea rând mă îngraș… şi se depune grăsime pe artere… şi mor. Deci practic, o felicitare mi-ar putea curma viața.
                În locul felicitărilor și laudelor prefer criticile, alea mă fac mereu să mă auto-depășesc, pe când o laudă sau o felicitare mă face să o iau înapoi.
                Tocmai ce postez asta din vârful patului încercând să scot o bucățică de ciocolată dintre taste… cine ghicește ce fel de mail am primit?? Cineva mă vrea mort…
                În altă ordine de idei… azi e 20.10.2010… sfinte căcat??

sâmbătă, octombrie 16

Cadoul


                Se apropie sezonul cadourilor, plus că poate mai are fiecare ceva prieteni născuți cu puțin timp înainte de acest sezon, deci cam începe febra cadourilor.

Abstract:

                Se apropia Crăciunul şi Filofteea P. avea două motive de bucurie, tocmai se angajase la o companie foarte respectabilă şi simțea că lucrurile devin din ce în ce mai serioase între ea şi Ion G. iar următorul pas, mult așteptat de ea, era din ce în ce mai aproape. Avea însă o mică problemă, vroia să-i facă un cadou frumos viitorului ei soţ, dar acel televizor extrem de lat – ca să poată vedea mai bine ofsaid-ul – era foarte scump comparativ cu finanțele rămase disponibile după două luni de șomaj. În plus, noul loc de muncă presupunea o anume ținută pentru ziua de lucru, motiv pentru care nu se putea prezenta la locul de muncă în blugi şi bluză. Avea două ținute ce s-ar fi potrivit perfect, dar… erau doar două, foarte puțin pentru cele cinci zile ale săptămânii de lucru. Trebuia deci să-şi îmbogățească garderoba, dar asta ar fi însemnat automat că nu-i va putea satisface dorința de Crăciun a lui Ion G.
                Ei, dar atunci când lucrurile încep să meargă bine, ele vor merge bine pe toate planurile. Într-o după amiază, după ce se întoarce acasă apăsată de dilema cadoului își găsește partenerul cu un centimetru de croitorie în mână (centimetrul ăla nou fără de care maică-sa nu a lăsat-o să plece de acasă când s-a mutat în București) şi o bucățică de hârtie. Era aşa de fericita când Ion G. a început să-i ia măsurile şi să le noteze pe hârtie… nu-i venea să creadă cât de mult o înțelege Ion G., nu-i venea să creadă că Ion G. s-a prins şi avea de gând să-i cumpere un costum. A întrebat-o până şi culoarea preferată, nu i s-a părut nimic ciudat când i-a oferit variante roșu, negru sau o combinație între roșu şi negru.
                Filofteea P. s-a dus glonț a doua zi la magazinul de televizoare late şi a cumpărat cel mai lat televizor ce putea fi achitat cu banii ce-i rămăseseră. S-a chinuit să-l care acasă şi să-l ascundă pentru a păstra surpriza. A reușit să-l care până acasă de una singura gândindu-se numai la cât de bine are să-i vină noul costum, era absolut sigură că îi va veni turnat, pentru că Ion G. nu a făcut rabat de la măsurători, a măsurat-o în talie, mâinile, picioarele… absolut tot, nu a uitat nimic. Era foarte fericită.
                În seara de Ajun cei doi au schimbat darurile. Ion G. a fost profund impresionat de televizorul extrem de lat. Filofteea P. ardea de nerăbdare, voia să probeze cât mai repede costumul, parcă nici nu o mai interesau laudele ce i le aducea Ion G. pentru cadoul primit. A rupt ambalajul cadoului ignorând faţa „de sex” ce o făcea Ion G. şi mima lui cu sprânceana ridicată. Era să leșine când a realizat ce a primit de fapt.
                Ion G. nu a înțeles nici până acum de ce l-a părăsit Filofteea P., nici măcar nu a vrut să probeze setul de lenjerie intimă ce cuprindea corset, port-jartiere şi mănuși din dantelă pentru care el terorizase atât de multe vânzătoare cu dorința lui de a măsura cu centimetrul fiecare piesă de lenjerie pentru a se asigura că sunt măsură potrivită.

Concluzie:

                Din acest motiv ne pasă nouă câți centimetri are diagonala televizorului, de asta umblam noi cu centimetrul în buzunar şi ne-o măsuram la fiecare colţ de stradă ca să vedem dacă nu cumva ne-a mai crescut un pic, pentru că noi nu putem evalua chestiile pe criteriul S, M, L, XL sau XXL. Plus că mereu se întâmplă să-ţi dorești o chestie de Crăciun şi să primești ceva de care nu ai nevoie de nicio culoare.

vineri, octombrie 15

Pastile domnule… pentru slăbit


                Eu cred cu tărie (35-40°) că dacă nici prietenii nu te fac de cacao, atunci cine? Cine își mai rupe timp din timpul lui ca să te bage pe tine în rahat?? Cine??
                Era seara săptămânala rezervată întâlnirii cartoforilor… adică ne întâlneam să jucam cărți… pe scurt adică. Pentru că prefer oricând o seară cu prietenii în locul unei ieșiri într-un club… pur şi simplu nu îmi plac cluburile.
                Eu mă pregăteam să părăsesc locația când mă sună Dodo şi mă roagă să trec pe la o farmacie şi să-i cumpăr niște „pastile de slăbit”. Denumirea lor? Yasmin… cu Y. Acum, fetele or să-şi dea seama despre ce e vorba, dar eu de unde pana mea să știu?? Habar n-aveam eu ce sunt alea, din punctul meu de vedere puteau fi foarte frumos „pastile de slăbit”.
                Intru în farmacie şi o abordez pe doamna farmacistă:
-Bună ziua, caut niște pastile pentru slăbit, Yasmin… aveți aşa ceva??
-Sunteţi sigur că sunt pastile pentru slăbit? Pentru că noi avem acele pastile, dar… sunt anticoncepționale!
Anticoncept… ce? Sfinte căcat! Cât de cel mai prost sunt acum? Deci cât?? Cred că se uită asta la mine într-un mod atât de ciudat… dus la extrem chiar… Cam aşa a sunat dialogul meu cu mine însumi, imediat după ce am aflat despre ce era vorba.
                Rămăsesem blocat, nu prea știam ce să fac, nu prea înțelegeam de ce nu mi-a spus direct Dodo ce fel de pastile sunt, doamna farmacistă încerca să mă scoată din penibil spunând că poate există niște pastile naturiste pentru slăbit ce poarta aceeași denumire, dar ea nu a auzit încă de ele. Eram presat de timp, pentru că deja mi se părea că își face semne cu colegele pe sub tejghea, că să râdă toate de mine, motiv pentru care am recurs la o acțiune de tip „fulger”:
Cere referințe, suna un prieten, suna-l pe Dodo. Suna… Nu răspunde! La dracu!
Asigură-ţi spatele: „Doamnă, pastilele alea se numesc cumva Yasmin cu „Y”?? Costa cumva 35 de lei??”
Ia o decizie dracului până nu se prinde toata lumea că faci parte dintr-o sectă ce își îndeamnă supușii să nu facă sex în viața lor: „Știu că asta vrea să slăbească… Dar are şi o relație stabilă… De ce m-ar pune pe mine să-i iau pastiluţe?? Dar de ce m-ar pune să-i iau pastile pentru slăbit?? What to do?? Hai că iau, pierd 35 de lei, dar măcar nu râde lumea de mine!”
-Da, le cumpăr… (aveți o punguliță de hârtie? Tăiați dumneavoastră două orificii pentru ochi că vreau să mi-o pun pe cap, să nu mă vadă lumea – aşa ar fi trebuit să continui, dar..)
                Este inutil să-ţi mai spun cât au râs băieții de mine când au auzit că eu chiar am cerut pastile de slăbit Yasmin. Dar ce era să fac?? De unde să știu că lui Dodo îi este rușine să-mi spună exact ce pastile vrea să-i iau… cică era în troleu şi se uita lumea la el… aşa şi? Mie nu mi-ar fi fost rușine să spun ce fel de pastile sunt.
                Dacă nici prietenii nu te bagă în rahat… atunci cine?!?