vineri, septembrie 24

Iubiți câinii vagabonzi


                Pentru că şi ei va iubesc pe voi… chiar dacă nu vă pot oferi o cutie cu bomboane, un inel sau o trusă nouă de scule ca să-şi demonstreze dragostea:

Primul motiv: Ies din casă şi mă îndrept spre un magazin să-mi cumpăr o sticla de apă. Era noapte. Abia revenisem după sesiunea obișnuită de pedalat prin oraș, făcusem duş, mă schimbasem, după care am observat că nu mai aveam nicio sticlă de apă. Am ieșit să-mi cumpăr. Cum am pus piciorul pe trotuar, am observat cum un vagabond a sărit în picioare şi a pornit-o glonț spre mine de pe celalalt trotuar unde dormea până să ies eu afară. L-am privit cu coada ochiului… s-a apropiat de mine prin spate şi a întins botul spre glezna mea. A primit cu multă mărinimie un șut în gură. Am încercat să i-l dau şi pe al doilea, urmat de o perversa ca pe Tg.Ocna, dar a schelălăit şi a fugit alături de ceilalți doi amici ai lui… vagabonzi cu toții.
Al doilea: Ies din casă să-mi cumpăr o pâine. Mă duc la magazin, plătesc pâinea, o iau şi mă întorc acasă. Îmi era foame, vroiam să mănânc, dar nu aveam pâine. Am tăiat-o prin parc, ca să nu mai ocolesc aşa mult. Din parc pe străduță până la bodega în care își beau zilele mulți dintre vecinii mei. Respectiva bodegă poseda un câine – de pază – care m-a muscat o dată, explicația patroanei: câinele era dresat să atace pe oricine dacă se apropie prea mult de tejghea. Eu intrasem acolo ca să schimb niște bani. Nici banii nu mi i-a schimbat şi am plecat şi muşcat. Mă rog. Lângă câinele ăla au mai apărut încă trei vagabonzi, care primesc mâncare la comun. Eu mă întorceam acasă şi după bodegă am luat-o prin parcare. În parcarea din faţa blocului meu, pe lângă mașinile locatarilor, mai sunt vreo trei rable aparținând bodegii… poveste lungă. Sub una din ele dormea un vagabond. Trec pe lângă rablă, aud mișcări, mă uit… văd un bot de câine cum iese pregătit să mă muște. Am vrut să-l croiesc dar s-a ferit în timp util. Nu aveam chef să-l fugăresc.
Numărul trei: Veneam acasă cu bicicleta. Mașini parcate pe dreapta. Mergeam cu viteză, iar când fac asta sunt atent la tot ce mișcă… ca să îmi păstrez șansele de a mă mai mișca pe viitor. Observ printre mașini un vagabond ce alerga în rând cu mine. I-am văzut şi eticheta aia din ureche, sau ce mama ei o fi. Am avut deci timp să mă pregătesc. M-am asigurat, m-am depărtat un pic de mașinile parcate şi după ultima am cotit-o direct spre bordură, eram sigur că pe acolo iese şi el. Nu a avut nicio șansă, a sărit spre mine, a luat un picior în bot şi a fost aruncat undeva lângă un copac. Am apucat să-l vad cum s-a ridicat cu greu de jos. Era vizibil dezorientat.
Numărul patru: Mă duc la Roger să-mi recuperez bicicleta. Intru pe strada lui şi imediat doi vagabonzi o pornesc lătrând spre mine. De obicei, când latră mi se cam rupe, un vagabond care latră rareori sare să muște, pentru că sunt lași. Sunt cei mai mari lași, un vagabond pus de pază este o invitație înăuntru pentru hoţ. Nu mi-am făcut probleme prea mari pentru cei doi câini. Mare prostie, pentru că s-au apropiat extrem de mult de mine. Mare prostie pentru unul din ei, care a încasat un șut în bot, imediat ce l-am croit, amicul lui s-a oprit aşa de brusc din drumul lui către mine încât a căzut în fund. M-am repezit să-i aplic şi lui o corecție, dar a fost mai sprinten că mine şi a scăpat. Totuși nu au fugit prea departe, au rămas pe după mașini. Atunci am observat că cel pe care îl „atenționasem” eu nu mai avea dinți în gură… sau cel puțin îi lipseau caninii… şi nu era de la mine, sunt sigur de asta. Cum dracu vroia el să mă muște?!? Poate vroia doar să se laude.
Numărul cinci: Vin acasă noaptea cu mașina. Beznă pe stradă. Muzica cânta, geamurile închise. Deodată mă trezesc cu doi vagabonzi lateral dreapta ce vroiau să-mi muște bara. M-am speriat, am luat stânga de volan şi am frânat. După ce m-am oprit mi-am dat seama că nu trebuia să-i feresc, pentru că se feresc singuri. Imediat m-am gândit la ce se putea întâmpla dacă veneau din stânga şi în dreapta erau mașini parcate… sau dacă eram prea aproape de bordură. Am pus avariile, m-am dat jos hotărât să-i omor pe toți. De cum am coborât… adio câini… îi auzeam lătrând, dar nu-i mai vedeam, erau toți după copaci, după mașini, prin tufișuri. Război de gherilă frate… război de gherilă.

                Acum știu că or să-mi sară în cap toți: „huooooo, criminalule, ţi-ar place să te bată cineva pe stradă fără motiv??” DA! dacă eu aş sări la gâtul lui fără motiv, atunci DA! Să mă bată… să mă snopească în bătaie. Deci pe cuvântul meu de onoare că nu am avut nimic de împărțit cu vagabonzii din faţa blocului până au sărit ei să mă muște… pe cuvânt de onoare! De ceilalți ce dracului să mai zic, că pe ăia nici nu îi cunosc, pur şi simplu treceam pe acolo, dar cu ăia din faţa blocului nu am avut nimic de împărțit. După ce au sărit la mine am încercat, şi voi mai încerca, să-i calc cu mașina. Când dau cu spatele e perfect, pentru că bara din spate e mai ridicată decât aia din faţă – ăla care a descoperit el aerodinamica clar nu avea probleme cu câinii. Mai merge şi când urc în parcare, pentru că trebuie să urc o bordură şi astfel se creează un spațiu mai mare între bară şi asfalt, deci îl pot lua sub roti mai ușor. Sau aş putea să le pun otravă în mâncare. Sau aş putea să-mi iau o puşcă cu aer comprimat şi să-i iau la țintă direct din camera mea… dar aş risca să trag în mașini… mmm… pot să-i fugăresc până ies din parcare şi-i iau la țintă în stradă... dar după aia sar ţaţele pe mine… şi în ele nu pot să trag… o pușcă cu lunetă ar fi bună.
                Îmi aduc aminte, acum mulți ani, când veneau cei de la Primărie să-i sterilizeze, ce scandal făceau babele din bloc… şi cum săreau la bătaie ca să apere că-căţeii… iar ăia vroiau doar să-i sterilizeze.
                Unde ești tu Base doamne?? Să-i eutanasiei tu… Te-ai dus la Cotro… vino înapoi la Primărie şi termină-ţi treaba… dă-o-n plm pe Brigita. Sau poate aia a fost manevră, vroiai să i-o dai şi nu știai cum, caz în care: Restecpa!
                Or fi ei animale, or avea gândirea limitată, a mea o fi mai dezvoltată (spun unii), dar eu nu trebuie să trăiesc precum în evul mediu pentru că s-au pişat ei pe trei garduri, acum ăla e teritoriul lor şi eu nu trebuie să trec pe acolo. Ce dracului trebuie să fac? Să mă piş şi eu prin locurile pe unde trec? Ăștia cică au fost primele animale domesticite, dar în ritmul asta or să redevină sălbatice.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori