luni, august 23

Pe vremea când falsificam bani


                  Eram sărac şi zgârcit. Eram un scoțian. Eram descendent pe linie directă de-al lui William. Era vremea când stăteam la francezi pe banii universităţii, deci nu prea aveam bani.
                Tocmai revenisem după vacanţă de Paşte şi storsesem ceva finanțe de la ai mei, adică de la banca la care fac eu credite mereu… şi nu le mai returnez. Nu mai țin minte exact câți bani am adus cu mine, dar știu sigur că aveam o bancnotă de 500 €.
                Având mulți bani în buzunar mi-am permis o excursie de sfârșit de săptămână la… nu contează, un oraș franţuzesc. Cum pe vremea aia încă nu descoperisem confortul cardului, eram cu banii după mine. Toate au fost foarte bune şi foarte frumoase, până în momentul în care mi s-au terminat bancnotele alea mici şi am rămas doar cu magaoaia de 500. Ei atunci am devenit brusc un sărman om bogat. Ciudat, nu? Nu prea… am încercat să îi schimb… reacția vânzătorului?
-Ha-ha… nu mă păcălești pe mine… nici nu există asemenea bancnote!!
                Relativ uimit am plecat mai departe… unde am încercat alta tactică, m-am așezat la o masă şi am comandat ceva… extrem de ieftin, am comandat ceva de băut, o… răcoritoare… un sifon… o milenară. Eu mi-am consumat băutura foarte nerăbdător, după care imediat am mers imediat la „casă” şi am cerut nota de plată. Când mi-a văzut bancnota, vânzătoarea mi-a spus franc că nu are de unde să îmi dea rest. Aaaa daaa? Bineeee… planul B, de fapt planul C!
                Dreapta de pe strada principală, am intrat în al treilea magazin, mi-am luat un tricou şi o cămașă după care am mers fericit cu bancnota la casă… mândru şi cu un mare zâmbet pe faţă:
-Da, nu am să va dau rest, am predat banii strânși pe ziua de azi…
-Ahaaaa… dar știți că există o asemenea bancnotă, nu??
Vânzătorul s-a uitat un pic ciudat la mine, apoi la bancnotă… iar la mine… şi cu un glas tremurat:
-Băi tu nu ești de la „Camera ascunsă”??
-Nu domnule, matale nu vezi ce accent strâmb am??
-Nu! Că eu sunt italian, mi se pare că vorbești bine franceza, iar bancnota aia pare falsă!
                Am plecat mai departe… mâhnit că nu îmi pot schimba banii. În urma mea plătea mereu Adi cu cardul.
                Ajung înapoi „acasă” – adică la căminul unde eram cazat într-o cameră ce avea aspect de sertar – şi încep să caut un loc unde să schimb banii… singura opțiune… banca:
Băncile franțuzești – şi probabil nu numai – sunt… „speciale”, adică la intrare apeși pe buton, aștepți ca luminița să se schimbe din roșu în verde, apoi intri în „cușcă”, cușca care are pereți de sticlă şi multe camere de luat vederi, iar de acolo nu ieși decât dacă îți dezvelești faţa. După ce te-au filmat, poți intra.
Banca 1:
-Bună ziua! îl acostez eu pe „bancher”
-Bună ziua, cu ce va pot ajuta?
-Aş vrea să îmi schimbați o bancnotă de 500€, se poate??
-Da, sigur că da… sunteți client al băncii??
-Din păcate… nu!
-Atunci îmi pare rău, nu se poate!

Banca 2:
-Bună ziua!
-Bună ziua, cu ce vă pot fi de folos?
-Vreau să îmi schimbați bancnota asta de 500€!
-Da, imediat… am nevoie doar de cardul dumneavoastră de client…
-Nu am card…
-Atunci nu pot să v-o schimb!

Banca 3:
-Bună ziua, aş vrea să…
-Sunteţi client al băncii?
-Nu?
-Vă rog să poftiți afară!!

Banca 5638208368:
-Bună ziua!
-Client al băncii?
-Nu!
-Afară!!!

                Trebuie să recunosc că la un anumit moment dat m-am gândit să întreb un cerșetor dacă nu cumva poate să mă ajute… cred că ăla mi-ar fi schimbat imediat banii.
                Ultima opțiune rămăsese Banca Națională a Franței. Mă îndrept spre BNF-ul lor, știam locația aproximativă doar, nu știam exact pe unde e sau pe unde ar fi intrarea. Ajung eu prin zona şi mă gândesc că cel mai bine ar fi să întreb pe cineva. Doi domni tocmai ieșeau de pe o alee fix de lângă BNF, amândoi în costume gri cu ochelari de soare negrii şi cu câte o geantă mare pe umăr, dar mari de tot gentile, cam 1m lungime şi cu formă dreptunghiulară. I-am întrebat pe unde pot intra în bancă… ei au fost binevoitori şi mi-au arătat intrarea, după care m-au întrebat dacă nu cumva vreau să jefuiesc banca… am râs un pic, am plecat mai departe, apoi mi-am adus aminte de „Heat”, când au ieșit ăia din bancă aveau pe umeri niște genți exact la fel…
                După ce am reușit să schimb banii a trebuit să îi returnez lui Adi jumătate din ei… la atât se ridicau cheltuielile mele făcute cu cardul lui.
                Folosiți cu încredere cardul, dar nu cele de la băncile românești, pentru că sunt prea scumpe, caz în care devine mai rentabil să folosești bancnote mici, băgate într-o borsetă, legată de mână cu un lanț de fier.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori