marți, august 3

Mai perfect de atât


                Nici nu se putea. Nici dacă se chinuia nu i-ar fi ieșit mai bine, pot spune cu adevărat că cineva are grija de mine. Astfel, m-am gândit eu să mai descrețesc niște frunți, fii atent aici:
                Mi-am făcut eu primul buletin, pe care l-am capsat într-o bancă fără scaun pe când dădeam o simulare a examenului de capacitate, pe vremea aia nici nu se uzase plasticul de pe el, iar eu îl şi capsasem. Nu l-am schimbat. Apoi m-am uitat mai atent şi am observat că cei de la Poliţie greșiseră numele tatălui meu, în loc de Vasile scria Vasle. Tot nu am schimbat buletinul. Aşa am stat cu el până se pregătea el să expire.
                Cum nu fusesem prea mulțumit de prima mea fotografie oficială – pentru că de aia din pașaport îmi place foarte mult – am mers pregătit. Mi-am luat cămăşiuţa mea aia „de duminică” plus ploveraşul tot „de duminică”, mi-am aranjat frumos părul în cap, m-am bărbierit… nu m-am parfumat pentru că mă gândeam că nu are să se vadă în poză. Am stat frumos la coadă, am completat foaia atent, mai ales la numele tatălui, cel pe care îl greșiseră ultimă oara cei de acolo, am așteptat-o liniștit pe mama să vina să declare că mă ia în locație – asta pentru că încă nu mi-am finisat vila din Primăverii – şi cu toate actele în mână am intrat în biroul unde se depuneau actele.
                Prima oprire, biroul doamnei ce recolta actele necesare:
-Asta aveți, asta aveți… o aveți şi pe aialaltă… bun… să-mi dai te rog buletinul vechi şi cartea de alegator!
-Cartea de alegator?! am încercat eu subtil să scap de acuzații, deși fix atunci mi-am amintit că o am acasă, dar nu mi-a dat prin cap să o iau la mine…
-Da, nu o ai la tine? Pentru că aici la mine în foi scrie că ai primit-o!
-…[ochii în dreapta sus] Mdaaa… cred că am pierdut-o…
-Ai pierdut-o?!? [privire peste ochelari – ceva de genu’: ești sigur? pentru că dacă ești sigur şi te prind că minți va trebui să te arestez şi să te biciuiesc patru zile în continuu]
-Cred că da…[pe principiul: dacă vrea să mă aresteze îmi aduc brusc aminte că o am acasă şi vin în altă zi cu ea]
-Atunci scrie aici aşa: „Subsemnatul… cum te cheamă… declar pe propria-mi răspundere că am pierdut cartea de alegator”, data şi semnătura!
[în gând] Să declar ce?? Pe răspunderea cui?!? A mea?!? De ce aş declara asta?? Dacă mă arestează?!? What the duck?!? Aaarrghhh… repede, scrie şi semnează, altfel are să devină suspicioasă şi are să te aresteze, doar știi cum sunt polițiștii!! (asta cred că mi-a șoptit armin cel rău)
                După ce am comis şi un mic „fals în declarații” m-am așezat frumos pe scaun şi cealaltă doamnă m-a tras în poză. Scurt, o poză foarte reușită… mi-a şi arătat-o şi m-a întrebat dacă îmi place – pentru că eu sunt „highly connected”… şi căcat de genul ăsta… iar tu nu ești… şi deja simți cum creste invidia în tine. Sau nu.
                După câteva zile mă duc frumos la secție, îi spun doamnei de la ghișeu pentru ce anume am venit, îi dau câteva date, mă căuta ea în cutia cu buletine, îmi găsește actele, mi le pasează frumos. Eu, nerăbdător, am aruncat de-o parte hârtiile cu „bla-bla-uri” şi luat direct buletinul ca să mă vad în poză. Eram… perfect… deci am avut chiar un mic instinct de a mă pupa… pe mine, cel din poza. Eram foarte fericit… în sfârșit aveam o poza ca lumea în buletin. După care m-am întors cu spatele la cei prezenți în sala, ca să nu fiu văzut, şi m-am pupat în poza. Mmmmmmmmţoc!
                Dau să bag prețiosul act în portmoneu, fix înainte să fac asta îmi arunc un ochi peste rubrica „numele tatălui”: Vasle!!!
-Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu !!!!! [ecoul s-a auzit până pe Marte]

                Bat în geam doamnei, îmi deschide… îi comunic greșeala, ea încearcă să pareze spunându-mi că aşa am completat eu foaia, eu mă apar spunându-i că greșeala le aparține, doamna scoate foaia completată de mine, ne uitam împreuna pe ea… numele tatălui: Vasile.
-Aaaa, da, este o greșeala de la noi… nu-i nimic, facem altul, hai intră în birou!
-De ce?!?
-Ca să îți facem poză!
                Până să apuc eu să îmi apar cauza mi-a şi deschis ușa şi brațul lung al legii m-a tras înăuntru şi m-a așezat în fata oglinzii… ca să mă aranjez, chipurile. Mă uitam în oglindă… ce să aranjez?!? Eram neras… eram proaspăt tuns cu ciobul de o frizeriță chioară şi parțial surdă, pentru că nu a înțeles deloc indicațiile mele, plus purtam o bluză pe care mi-o cumpărasem pe când eram în liceu şi fusesem atras de simbolurile indescifrabile ce erau desenate pe ea. Atunci o purtam doar pentru că mi-am zis: „aah, merg doar până la secție să îmi ridic buletinul, nu mă alege nimeni, plus că îmi iau peste şi geaca, deci nu vede nimeni bluza asta extrem de urâtă”. Am încercat o eschiva foarte proastă – recunosc:
-Nu ar fi mai bine să vin în altă zi? Știți… sunt neras…
-Lasă că ești tânăr, ai timp să te aranjezi pentru următoarea poză! Treci pe scaun!
BLITZ!
                Urmează 10 ani de chin în care am să scot buletinul doar sub amenințarea unei arme de foc. De fapt… dacă mă uit bine în buletin… mai sunt 5 ani.

4 comentarii:

wordswhisperer spunea...

Bine ca nu ai mutra de tocilar de la Harvard ca altii :-". Eu abia astept sa se faca 2013 sa-l schimb, sa am si eu un buletin care sa nu-mi aduca probleme. De cate ori ma opreste politia trebuie sa le dau si buletinul, si permisul, si legitimatia de la servici si aia de la facultate si sa le spun pe de rost si toate datele de pe ele ca sa vada ca sunt eu. In buletin parca-s miss piggy: cu un cap cat banita, boalfe ca ale hamsterului si o mutra tampa.

armin spunea...

pai daca aveam mutra de tocilar era totul in regula, ca aia pot sa isi puna aceasi poza de la 15 pana la 75 de ani, ca nu se schimba... dar eu... neras si tuns chilug?!? las-o dracu'

wordswhisperer spunea...

=)) chel ca-n palma. Kinda cool! Cred ca aveai moaca de bad boy. :P

armin spunea...

ar fi trebuit sa tin in mana un numar de inregistrare, apoi sa ma pozeze si din profil si eram perfect... hahahahaha

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori