duminică, august 1

Femeile vin de pe Marte, iar bărbații de pe Venus


                Sau invers… sau cum o fi. Ideea e că unii s-au urcat pe o navă spațială de ultimă generație şi au venit pe Pământ ajutându-se de fel de fel de sisteme de navigație marcate „căcat de top” (top shit) în vreme ce ele s-au urcat într-o conservă ruginită care făcea „pâr-pâr-poc”, avea geamurile murdare, era toată îndoită în partea din spate deși avea senzori de parcare, dar, spre deosebire de dușmanii lor, au reușit să ajungă pe Pământ fără nici un fel de ajutor de la sateliți sau știu eu ce indicatoare… fie ele şi 3D.
                Şi după ce au ajuns, a început războiul. Sunt diferiți de sus până jos, dar totuși se simt atrași unul de celalalt, din motive ramase încă neelucidate. Au fost multe confruntări ce au produs pagube semnificative în fiecare tabără, dar cu toate astea, războiul continuă:

Eroul de la Mall

                Am intrat cu toții în farmacie în căutare de creme pentru plajă. Eroul de la Mall, rămas încă necunoscut, dar hai să îi spunem armin, da? armin a dat repede o tură, a văzut preţurile practicate de respectiva unitate pentru respectivele creme, a ieșit şi a început să caute alta farmacie. În urma lui a ieșit şi o locuitoare a planetei Marte… sau Venus… uatevăr, nu am citit cartea aia şi nici nu mă atrage o astfel de lectură. Respectiva „inamică” era decisă să-şi cumpere săndăluţe, da? Deci nu sandale… pentru că femeile nu își cumpăra niciodată sandale, sandalele sunt pentru femeile alea nefericite care poartă numere imposibile la picior, gen 40-41, ele, cele care poarta 34-35 își cumpăra săndăluţe, da? Care sunt total diferite de sandale! Deci săndăluţe ≠ sandale, clar? Şi începe lupta:
-Hai cu mine să-mi iau săndăluţe… vii?? (zâmbet larg plus clipit din ochi în timp ce își lasă capul într-o parte)
-Nu! (ha, crezi că ești prima care încearcă??)
-Hai nu fii pufi… hai te rog…
-Huh?!? (nu fii pufi?!? What The Duck?!? Ai 12 ani?!?)
-Hai te rog… am nevoie şi de părerea ta…
                Eu declar cu mâna pe inima că aş fi rezistat eroic asalturilor şi l-aş fi ținut pe „nu” strâns în brațe până se plictisea, dar m-a împins efectiv pe scări… odată ajuns la parter nu am putut decât să răspund afirmativ ultimatului: „Mai e puțin până la magazin, vii sau te-mping până acolo?”
                Ea s-a dus glonț la săndăluţe, le-a luat, împreună cu alte 4 perechi – just în case, da? – după care a început să le probeze. Au urmat întrebările încuietoare: Care îmi vin mai bine? Astea, sau alelalte?? Eu mărturisesc că mi-am dat sincer cu părerea şi i-am recomandat o pereche. După care ea, impulsionată de alegerea mea şi-a cumpărat altă pereche… diferită de cea ce îi plăcuse prima dată şi diferită de ceea ce îi recomandasem eu.
                Eu sunt absolut convins că la un anumit moment dat, știrile de rahat de la miezul zilei, sau ziarele HI (hârtie igienică – liber/tatea, clik, can-can) vor publica o știre de genul: „A plecat la cumpărături cu iubita lui şi a murit de epuizare. Shoppingul l-a omorât”. Deci sunt absolut sigur că la un anumit moment dat cineva are să moară din motive de shopping, asta cred că e o armă a lor îndreptată împotriva noastră, cu asta vor ele să ne extermine în masă.

Pagube colaterale

                Era el marțianul (sau venusianul) în febra pregătirilor pentru marele meci. Avea bilet în galerie, avea de gând să meargă şi să își ţipe nemulțumirile din toți plămânii, folosindu-se de toate injuriile cunoscute, plus cele învățate de la colegii din galerie.
                Îmi aranjam fularul în oglindă – ca să stea perfect – când a sunat telefonul, ca un prost incontestabil ce sunt am răspuns:
-Bunaaaa… ce faci? Unde pleci?? La meci?? Vin şi eu!!!
-Nu pot să te iau cu mine, am încercat eu să parez elegant.
-Cum să nu, uite mă îmbrac acum şi treci şi mă iei şi pe mine!
-Bine, cine joaca? Pe ce stadion? Cu ce echipa țin eu?
-…
-Deci…
-Mă gândesc încă…
-Adică nu știi, deci nu mergi!
-Ba da, acum mă îmbrac… ia spune, ce rochiță să îmi iau?? Hai spune-mi în ce culori joacă ai noștri ca să mă asortez cu ei!
                După ce mi s-a ținut o întreagă teorie a haosului pe drum, imediat cum am ajuns acolo am început să caut bișnițarii – pe care îi „iubesc” mai mult decât pe taximetriști – pentru că trebuia să schimb biletul meu de la peluză cu două bilete la tribuna 1. Țin minte şi acum că un bilet la 1 era de trei ori mai scump decât unul la peluze, dar fiindcă le-am luat de la bișnițari am plătit de 5 ori mai mult… plus că am luat două. Mă rog, m-am târguit cu ei, le-am dat biletul meu de la peluză şi le-am luat un pic mai ieftin, dar oricum, să rămână de 5 ori mai mult decât un bilet la peluza, ori 2 bucăți, egal de 10 ori diferența… precum la Altex.
                Ne îndreptam spre intrare… ajungem la filtrele Jandarmeriei:
-Eu intru pe aici, tu trebuie să intri pe la doamna, 2m mai încolo.
-Nuuu… ce faci? Mă părăsești?? Dacă nu ne mai întâlnim după filtru?!?
-!?!
-Intrăm amândoi pe la doamna…
-Nu se poate, ea percheziționează doar fete…
-Lasă că vorbesc eu cu ea…
                Eu o spun, deși sunt sigur că nu o să mă creadă nimeni… A vorbit cu ea şi a convins-o să mă percheziționeze şi pe mine…
                Am intrat, ne-am așezat, a început meciul, au început întrebările: „cine-i ăla în negru?, de ce e îmbrăcat în negru?, cine joacă în roșu?, dar aialalţi de ce joaca în alb?, cine-i ăla cu numărul 10?, numărul 19 e drăguț, cum îl cheamă??”. După care… în mijlocul reprizei, atunci când se încinsese meciul:
-Mi-e sete…
-Vezi că sunt tonete sus în tribună, să îmi iei şi mie niște semințe te rog…
                Ei bine când am spus asta am şi întors ușor capul spre ea, văzându-i faţa mi-am schimbat imediat indicațiile:
-Sau mai bine lasă că mă duc eu… ce vrei să bei?
                Se termină prima repriză, fluieră arbitrul finalul, toți jucătorii se îndreaptă spre cabine:
-Aaah, cred că s-a terminat, haide să mergem acasă… poate ne oprim şi pe la magazine, dacă or mai fi deschise… haideee!!!
-Stai jos femeie, s-a terminat doar prima repriză!
-POFTIM!?! Mai este încă o repriza?!?
-Da!
-… hai să mergem… te rog eu… nu vrei?
-Nu!
                Iar acum, dacă mă gândesc eu bine… doar ele au arme împotriva noastră… noi nu avem nimic… noi nu putem ataca cu nimic…
Oh Noooo… We’re all doomed…

3 comentarii:

ANM spunea...

si?:)) ai ramas sa vezi tot meciul?

armin spunea...

bineinteles... pana la ultimul fluier...

anelise spunea...

ba puteti ataca si voi foarte usor.ne puteti reduce la tacere atat de usor si simplu.
totusi cred ca puteai mai mult decat atat

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori