duminică, august 15

Bombonica zâmbitoare

                Într-o bună zi cu soare eu m-am deplasat până la mătușica mea pentru că îmi solicitase ajutorul. Am mers, am reparat ce era de reparat după care am dat să plec, pentru că trebuia să trec pe la Cristinica să o felicit cu ocazia zilei de naștere.
                Înainte să apuc eu să ies pe ușă, mătușica mea a vrut să îmi răsplătească cumva deranjul, deși… fiind în familie eu nu cred că ar fi fost necesar. De obicei îmi oferea bani… sume destul de mari chiar, de mă simțeam stânjenit şi le acceptam doar după ce îmi băga efectiv bancnotele în buzunar. De data asta s-a întâmplat exact la fel, mi-a oferit niște bani, eu i-am refuzat, mătușica a insistat, eu am refuzat din nou, mătușica mi-a băgat banii în buzunar, după care eu am dat să plec. Înainte să ies, mătușica mea s-a gândit să îmi mai ofere ceva, eu am bănuit că e vorba de vreo ciocolată, sau înghețată, sau prăjitură, sau tort, sau… ceva dulce, deci nu aveam absolut nici un motiv să refuz. Am fost cadorisit cu o cutie de bomboane ce părea foarte scumpă, adică avea un ambalaj sofisticat, o formă neconvențională plus că pe cutie trona sigla unei firme cu experiență în ale bomboanelor de ciocolată.
                Mi-am șters repede balele de la gură şi am înșfăcat cutia cu bomboane. Deja eram printre cei mai fericiți oameni din lume. Am plecat mai mult decât fericit de acolo. Pe drum, am început să fac planuri: când să o mănânc, la ce film să mă uit când o mănânc… „cu cine să o împart” nu făcea parte din planurile mele.
                Ajung la Ovi, intru, mă felicit un pic cu Ovi… o felicit pe Cristinica cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de… cred că întâmplarea s-a petrecut acum vreo 3 ani, deci 23 de ani, după care intru în casă şi continui să mă felicit cu Ovi.
                După câteva scurte felicitări cu Ovi, vine şi Cristinica cu „tratația”. Eu, respectuos, îi ofer cadoul… după care, plin de bunăvoință scot şi cutia cu bomboane. Nu știu de ce am făcut asta, imediat după ce am deschis-o mi s-a frânt inima când am văzut câte bomboane erau… nu mă gândeam decât la cât de bine m-aş fi simțit mâncându-le singur. Am servit fiecare câte o bomboană… după care am continuat să ne felicitam.
                Povesteam de una de alta, mai serveam „o atenție, o măslină” şi foarte curând eu am simțit nevoia de a mai mânca o bombonică. Am localizat rapid cutia, am fixat ținta pe una ce părea gustoasă, dar înainte să o iau, am observat ceva mișcându-se într-o colegă de-a ei… când mă uit mai bine… un vierme… alb… scosese capul şi şi-l rotea în toate părțile, părea că explorează noi teritorii.
-Sfinte căcăt!!! Un vierme… a scos capul din cutia MEA de bomboane… cutia pe care am adus-o EU!!!
                Mi-am amintit instant cursul „Manevre Evazive”, i-am dat un bobârnac viermelui care s-a retras înapoi în bomboană, am tras cutia mai aproape de mine… ca să nu mai ajungă Ovi la ea după care am încercat să caut o explicație. Am căutat pe cutie termenul de garanție… deși era imprimat cu capul în jos, am putut să observ că termenul era depășit cu nouă luni. Imediat am început să caut o cale de scăpare… şi am găsit-o poate pe cea mai penibilă dintre ele:
-Ovi… mi-e cald, deschide geamul! a sunat magnifica mea idee (ieeeei… bravo mie… știu cum se cheamă oamenii cu idei, nu trebuie să îmi reamintești)
-Bă ești nuci?!? Sunt -15°C afară, cum dracu’ ţi-e cald??
-Frate mi-e cald… ce vrei… e cald la tine…
-Frate, am închis caloriferele pe la ora 16, pentru că era destul de cald… acum e ora 20, cum dracu de ţi-e ție cald??
-Frate… mi-e cald… transpir… deschide geamul!
                Curios… sau nu, planul meu diabolic a funcționat şi Ovi a deschis geamul… în aproximativ 3 secunde mi-a înghețat spatele, dar am strâns din dinți, pentru că trebuia să îmi duc la bun sfârșit planul, nu?

                Planul era foarte simplu… şi foarte stupid… şi des întâlnit în filmele cu Louis de Funes: mă uitam fix la o chestie de prin casă, întrebam: „ce e aia??”, arătam cu degetul spre ea şi când se uitau ei ca să îmi dea explicații, înșfăcam cât mai multe bomboane din cutia „expirată” şi le aruncam pe geam.
                Cel mai mare noroc al meu a fost că Ovi a fost băiat inteligent şi a comandat plase de insecte ce se deschid la rândul lor, nu fixe ca ale mele. Dacă eram la mine acasă nu puteam face asta, pentru că plasele mele sunt fixe, nu se deschid precum geamurile.
                I-am pus să îmi spună povestea fiecărei cărți din biblioteca lor, să îmi spună de unde au cumpărat măsuța din sufragerie, cine a pictat tabloul ăla mare, dar ăla mic… în tot acest timp eu înșfăcam câte două-trei „bomboane zâmbitoare” şi le aruncam pe geam. Ca să nu dau de bănuit, pe sub mână mă mai serveam şi cu câte o bomboană din cutia Cristinei – despre care știam că sunt încă bune de mâncat – şi în timp ce mestecam o bomboană „Cristina”, o cristină, aruncam pe geam câteva „zâmbitoare”.
                La un anumit moment dat, am epuizat tot ce aveau ăștia prin sufragerie, deci nu le mai puteam distrage atenția în nici un fel, dar totuși mai aveam încă cinci „zâmbitoare”. Ovi a văzut ravagiul făcut de mine în cutia cu „zâmbitoare” şi s-a declarat nemulțumit:
-Bă, tu ai mâncat toate bomboanele alea bune…
-Frate… sunt bune, ce vrei să fac?!? şi în gând: „nici nu-ţi imaginezi cât de bune sunt”
                Nici nu apucasem eu să pun toate semnele de întrebare când Ovi s-a năpustit precum un prădător veritabil asupra cutiei cu „zâmbitoare”, eu nu am putut să îl împiedic şi a luat rapid două. AMR 3. Tic-Tac… m-au trecut toate apele până a înghițit Ovi „zâmbitoarele”. Îmi era frică ca nu cumva să iasă vreun viermișor din bombonici, pentru că atunci planul meu diabolic ar fi fost dat peste cap de-a dreptul şi de-a stângul.
                Am scăpat că prin urechile acului, nici un vierme nu a scos capul până să bage Ovi „zâmbitoarele” în gură, iar ce s-a întâmplat după nu mă mai interesa. Cum elementele atrăgătoare de atenție erau epuizate, singura opțiune viabilă rămasă era să… mănânc eu cele trei „zâmbitoare” rămase. Nu prea mai aveam opțiuni… a trebuit să mă sacrific.
                Le-am cules pe toate trei, una am păstrat-o în mână cu intenția clară de a o debarca pe geam, două în cealaltă mână pe care am îndreptat-o spre gură… când… minune de la Titi, a sunat telefonul, Cristinica a fugit să răspundă, Ovi a urmărit-o atent sperând să afle cine suna… iar eu am reușit să debarc şi ultimele trei „zâmbitoare” pe fereastră.
                Când am plecat, în faţa blocului lui Ovi nu mai era nici un câine vagabond, erau toți morți din cauză că mâncaseră prea multe „zâmbitoare” (glumesc).
                Deci oameni buni, nu mai umpleți coșurile când mergeți la super-piaţa „Intersecţie”, sau orice alta super-piaţă, pentru că le uitați în cămară sau în frigider, expiră şi apoi mor cânii vagabonzi… De fapt, dacă mă gândesc bine, câinii ăștia mă cam aleargă când merg cu bicicleta, deci mai bine umpleți coșurile… cel puțin până mor toți câinii vagabonzi.

P.S. Inițial această poveste trebuia să facă parte din Jenică Jenibilul, dar am considerat că trebuie dezvoltată şi povestită cum trebuie… e prea amuzantă ca să fie îngrămădită în câteva rânduri, nu?

6 comentarii:

Cristina spunea...

De obicei citesc asemenea patanii si plec tip-til, dar de data asta trebuie sa las un commnet :D

OMG! :))

Daca nu avea acel happy end, era un material numai bun pt site-urile gen FML. Morala: intotdeuna cititi data expirarii! Intotdeuna ;))

p.s. deeeci... si altii folosesc porecla de 'cristinica', nu doar amicii mei :))

ANM spunea...

:)) se pare ca nu era o problema impartitul bomboanelor. ai fi avut oricum companie.

armin spunea...

Pai mai Cristino... sau Cristinico, eu am mers pe incredere si m-am bazat si pe vorba aia: "Calul de dar... nu se cauta la dinti" la fel si cu bomboanele, cele de dar nu se cauta la data valabilitatii

armin spunea...

Ana... in primul rand "La multi ani!" iar apoi... cand vrei sa impartim bomboane? sunt dispus...

ANM spunea...

mersi frumos pentru urare. Umm.. din acelea de care aveai? :)) le impratim in 3.. eu , tu si locuitorii din cutie.

armin spunea...

cred ca aia din cutie or sa ia partea cea mai mare...

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori