vineri, iulie 30

Vine o zi


                În viața fiecărui bărbat adevărat, care e capabil să o scoată şi să o dea cu capu’ de masă rupând masa în patru, nu fătălău care se pensează şi se unge cu creme şi alte cosmetice, în care este efectiv apucat de obiectele doveditoare de bărbăție şi astfel este forțat să facă anumite lucruri pe care nu le-ar face în mod normal. Acolo se arată dragostea adevărată, el îi demonstrează ei cât de mare şi necondiționată e dragostea lui faţă de ea, după ce ea i le tine între ciocan şi nicovală, iar ea îi demonstrează lui cât de multă încredere are în discernământul şi simțurile rațiunii lui, ținându-i-le la strâmtoare şi amenințându-l cu o moarte lentă şi dureroasă. Asta e dragostea adevărată… cine nu şi-ar dori aşa ceva??
                Şi cum eu obișnuiesc să râd foarte des de frații mei cu un toc înfipt în spate, trebuia să se învârtă roata, nu? Trebuia să vină şi rândul lor să râdă de mine. Din păcate pentru cei ce poartă pantalonii doar de formă chinul meu nu a durat decât vreo 2 ore. Ha-ha-ha, 2 ore e infinit mai puțin decât anii pe care îi numărați voi pe degete, ori de când a început, ori până când semnați hârtiile.
                Printr-o a dracului nepotrivire de evenimente potrivnice intereselor mele – pentru că uneori universul mă urăște, iar alteori mă iubește, dar de cele mai multe ori mă tratează cu indiferenţă – m-am trezit cu ele între două ciocane şi două nicovale. A dracu potriveală, nu? A dracu rău! A fost o combinație letală între: „eu vreau să văd filmul ăla şi nu uita că pleci cu mine la mare” şi „ce nesimțit ești, nu mă iei şi pe mine la mare”, iar astea două combinate au dat cel mai mare ciocan şi cea mai mare nicovală. Şi ca totul să fie perfect ale mele au intrat între.
                Drept urmare am fost la film. Nu oricare… ci Amurg. Am înnebunit pe scaun… şi potriveala dracului a făcut ca locul meu să fie între cele două fete cu care am mers. Plus că la anumite momente din film primeam explicații, de ce o iubește pe aia, de ce ea nu-l iubește, sau de ce îl iubește. În final am înțeles perfect, a fost un film bazat pe siguranța debordantă de care dau dovadă femeile atunci când vine vorba de luat vreo decizie.
                Mă uitam în sală… numai bărbați strangulați de bijuterii… fiecare cu ce a putut căra de acasă, telefonul cu 543285 de jocuri instalate, notebook-ul, laptopul… unul venise chiar cu desktop-ul şi o baterie de mașină… Scuze penibile şi inutile. După începutul filmului au fost strânși… şi con-strânşi să renunțe la obiectele aduse cu grijă de acasă ca să se uite la film… păi… ea cu cine să discute finalul acasă??
                Drept urmare, mă vad nevoit să iau o pauză de la orice fac acum… am să opresc orice activitate, am să îmi iau 12 beri şi ceva junk-food, semințe şi seria mea „Die Hard” pe DVD. Azi… tot restul zilei va fi „Die Hard-Marathon” altfel risc să îmi crească păsărică.

Die Haard!!!

1 comentarii:

anelise spunea...

eu am fost la Amurg cand era CM-ul. si crede-ma ca erau destui barbati in sala. si au stau cuminti in scaune si s-au uitat la film

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori