duminică, iulie 18

Cum să o faci de oaie


                Şi nu mă refer la brânză, adică spre exemplu, dacă ai tu o bucată de brânză „unknown origins” şi vrei să o transformi într-una de oaie, nu mă refer la asta… la altceva.
                Am început eu să mă bucur de București… de România… ieșit acolo, ieșit dincolo… într-o seară am ieșit cu prietena mea X, pentru că mi-a reproșat o dată faptul că de acum este o persoană destul de publică şi reprezintă o instituție, drept pentru care nu pot să îi public numele pe blog, ca să nu afle lumea ce face ea… deși nimic din toate astea nu poate fi subiect de primă pagină într-unul din ziarele sau revistele de șters la cur: libertatea, clik, can-can… iar eu îi voi respecta dorința. Deci am ieșit eu cu Oana în oraș, da? Şi cum s-a întâmplat să mergem pe jos câteva sute de metri, pe la mijlocul distanţei s-a plâns că e un pic cam grea geanta pe care o căra după ea şi mi-a pasat-o elegant. Drept urmare mă găseam pe bulivard cu o geantă roșie în mână… nici nu sarea în ochi… de la cel puțin 50m.
                Situațiunea se găsea a fi destul de stânjenitoare, drept urmare a trebuit să fac ceva ca să schimb asta, trebuia să scap cumva de geanta roșie. Am început light:
-Oana, ia-ţi geanta înapoi!
-Nu! E grea… cară-mi-o tu…
Prima mea încercare fusese parată cu multa dibăcie, trebuia deci să născocesc altceva ca să reușesc:
-Auzi Oana? Dar ce naiba cari în geanta asta de e aşa de grea?
Atât mi-a trebuit… am blestemat secundele în care am rostit fraza. Imediat după am aflat de trusa de machiaj, trusa de de-machiaj, trusa de re-machiaj, peria de par mediu, peria de par lung, peria de par mediu-moale, șervețelele umede, șervețelele uscate, trusa „just în case”, ochelarii de soare, ochelarii de vedere, cutiuța pentru lentilele de contact, soluția pentru lentilele de contact… şi mi-a mai enumerat câteva chestii pe care evident le-am uitat. Imediat după am început să fac diferite glume şi glumiţe pe seama numărului enorm de mare al obiectelor ce le căra Oana în geantă, nimic extraordinar, nimic cu un grad prea mare de nesimțire. M-am axat pe șervețelele umede: „dar de ce îți trebuie?”, „Șervețelele Umede: pentru că nu știi niciodată când poate fi nevoie să te ștergi de vinovăţie”, „Metoda perfectă de a șterge urma unei crime: Șervețelul Umed”. Nu mi-am atins scopul chiar din prima, motiv pentru care m-am legat şi de celelalte chestii aflate prin gentuță… geantă… gentăloiul roșu. Într-un final fericit, Oana m-a scăpat de povară recuperându-şi geanta… gentăloiul… geamantanul roșu.
                Ne-am oprit undeva în pasajul Villacrosse la una din cafenelele de acolo. E un loc foarte frumos, liniștit şi nu extraordinar de scump… este OK. Singurul neajuns este că prin acea zonă stau foarte mulți porumbei… care mănâncă una alta de-a lungul zilei… iar apoi se cacă…
                Stăteam liniștit, mă bucuram de o bere româneasca… cââând… am descoperit rostul șervețelelor umede de care mă legasem cu câteva minute înainte. Un porumbel plin… de el… m-a însemnat… cu multă precizie…

-Vai Dragoș… uite… s-a căcat un porumbel pe tine… dacă aş avea măcar un pachet de șervetele umede în geantă te-aş ajuta…
-Ha-ha… Ha! Nu-i aşa că ești tu fată bună… şi frumoasă… şi… drăgăstoasă… şi îmi dai şi mie un șervețel umed?
-Nu știu… stai să vad dacă am… nu sunt sigură că am… stai să caut!
                Oana devenea din ce în ce mai amuzantă… pe seama mea. Şi cam în felul asta am reușit eu să fac o chestie iar apoi am reușit chiar să o transform într-o chestie de oaie… e cineva mai abil decât mine?? Slabe șanse… foarte slabe.

6 comentarii:

ANM spunea...

Adevarul este ca servetelele umede cat si cele uscate isi au mereu locul in geanta oricarei fete(aproape "oricarei"). Nu se stie cui ii trebuiesc. Eu le iau pentru ca mereu se juleste sormea...si cum ea nu cara "toate porcariile dupa ea".. numai banii in buzunar.. si uneori cheile, m`am gandit sa le iau eu.
oricum..tare faza:))

armin spunea...

daaa... e o placere sa ma plimb prin centrul orasului pictat de un porumbel...

ANM spunea...

partea buna.. e ca a fost doar unul
Daca erau mai multi?:D

armin spunea...

e o posibilitate... dar sa fim seriosi... care erau sansele?

Balaurita spunea...

nah ce sa faci :)) se mai intampla acum, cica poarta si noroc
si eu am mai patit dinastea si am patit acum 2 saptamani parca, mergeam la prietenul meu si cum sta in celalalt capat de oras, tre sa schimb si un tramvai si un autobuz ca nu tot timpul sunt bani de taxi...si in timp ce stateam in statie si asteptam autobuzul m-am, trezit si eu cu ceva, noroc ca am avut in gentua servetele umede :))

armin spunea...

eeeh... noroc ca era si Oana cu mine... ea are servetele umede... eu nu...

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori