vineri, iulie 2

Cea mai proastă glumă… ever


                Eram încă în Franța iar data plecării se apropia, deci eram foarte fericit. Mă suna Antonio şi mă invita în pub-ul unde vedeam de obicei meciurile. Am acceptat fără nici o ezitare, m-am suit pe bicicletă şi am pedalat într-un suflet până acolo. Ajuns acolo am descălecat, am legat bicicleta de un gard şi înainte să plec am luat câteva chestii ce puteau fi furate ușor, printre care şi bidonul de apă, dar cum pe el l-am luat ultimul nu am l-am mai băgat în rucsac.
                Când am intrat în pub şi m-am întâlnit cu Antonio şi Claudio, ăștia doi au râs un pic de mine pe seama bidonului meu… nu prea am înțeles de ce… mă rog… umor italienesc. Am trecut peste, mi-am luat tradiționalul Guinness şi am început amplul proces de vizualizare a meciului şi consumare de bere.
                Aproape de pauză m-am întâlnit prin localul respectiv cu un coleg din laborator, cum aveam ceva chestii de făcut împreună la același microscop în săptămâna ce urma, mi-am permis să plec de la masă ca să reglez „afacerile”. Nu am stat prea mult… vreo 5 minute maxim, din care 4 le-am pierdut încercând să găsim o limbă în care să comunicăm.
                Când m-am întors la masă… surprize-surprize… berea mea era goală… evident că i-am luat la rost pe ăia doi… cum adică, mi-au băut berea?? Ăștia nu au recunoscut nimic şi cum nu aveam prea mult chef de glume fix în momentul ăla i-am băgat înapoi pe unde au ieșit, l-am ridicat pe Claudio de pe scaun şi l-am dus la bar unde… mă rog… hai să zicem că l-am forțat să îmi ia altă bere… deși nu prea i-am pus cuțitul la gat… dar… să presupunem.
                Meciul s-a încheiat, fiecare a plecat la casa lui. Italienii au plecat chicotind…
                A venit sfârșitul săptămânii, iar eu, având în vedere că era frumos afară mi-am zis să ies la plimbare… cu bicicleta. Înainte să plec m-am uitat la bidonul de apă şi am observat că încă mai era ceva lichid magic în el. Deci am plecat liniștit.
                După ce am pedalat eu destul de mult timp, mi s-a făcut sete… am luat bidonul, am încercat să beau… surprize-surprize… fără Andreea. Pentru început am simţit în gură un lichid cu o consistenţă un pic ciudată, nu am avut timp să compar eu consistenţa cu ceva cunoscut pentru că gustul amar aproape că mi-a omorât limba… am reușit să scuip tot… şi am observat că lichidul – dacă îi putem spune aşa – era negru… primul gând: cafea!!! O mână criminală mi-a pus cafea în butelcă.
                Am fost nevoit să trag pe dreapta şi să mă arunc în Rhon ca să îmi spăl gura, pentru că „aroma” era insuportabilă şi nu aveam la mine gumă sau alta butelcă cu apă.
                A urmat apoi o scurtă perioada de convalescenţă, în care nu prea puteam să mă mișc… plus că roiau pe la gura mea toate muștele pământului… şi atunci mi-am dat seama… acei doi neciopliți mi-au aruncat apa din bidon şi mi-au turnat în loc Guinness-ul, care de acolo a stat vreo trei zile în soare în același recipient ce nu era sigilat.
                Cea mai proastă glumă… EVER!!!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează... uneori